Pe aceeași temă
De asemenea, este eliminată pedeapsa complementară de interzicere a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru cel găsit vinovat de această infracțiune. Mai mult, fapta trebuie comisă în timpul orelor de program pentru a fi considerată infracțiune. Amendamentul a fost adoptat cu 13 voturi ”pentru”.
Desfășurarea LIVE TEXT(Hotnews.ro și G4Media)
Comisia specială parlamentară condusă de deputatul PSD Florin Iordache continuă luni modificările la Codul penal, cel mai așteptat articol fiind cel privind abuzul în serviciul. Ministerul Justiției a transmis celor din comisie propunerea sa de modificare, care prevede un prag minim de prejudicu echivalent cu salariul minim pe economie, adică 1900 lei, și o scădere a pedepselor până la 5 ani maximum, sau amendă. Iordache a declarat însă în repetate rânduri că susține o variantă fără prag, adică o redefinire a infracțiunii.
UPDATE - A fost modificată definiția grupului infracțional organizat. Pentru a fi considerat astfel, acest tip de grupare trebuie să se constituie în ”scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. Prin infracţiune gravă se înţelege oricare dintre infracţiunile prevăzute de art. 223 alin. (2) din Codul de Procedură Penală, inclusiv acelea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare”.
UPDATE - A fost adoptat un amendament PSD – ALDE care prevede că, dacă cei acuzați de abuz în serviciu și de alte infracțiuni de corupție achită integral prejudiciul, limitele pedepsei se înjumătățesc. Prevederea se aplică tuturor persoanelor care au comis împreună infracțiunea, indiferent dacă plata a fost efectuată doar de unul sau o parte dintre aceștia.
La articolul 308, după alineatul (2), se introduc patru noi alineate, alin. (3)-(6) cu următorul cuprins:
(3) Dacă infracțiunile prevăzute la art. 295 și 297-300 au produs un prejudiciu material, iar făptuitorul acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, limitele prevăzute la alin. (2) se reduc la jumătate.
(4) Dispozițiile alin. (3) se aplică tuturor persoanelor care au comis împreună una dintre faptele prevăzute de alin. (1), indiferent dacă plata a fost efectuată doar de unul sau o parte dintre aceștia.
UPDATE - Comisia a aprobat amendamentul PSD (scris de Eugen Nicolicea). Noua formulare dezincriminează parțial abuzul în serviciu, scade limitele pedepselor și, implicit, a termenului de prescripție. De asemenea, este eliminată pedeapsa complementară de interzicere a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru cel găsit vinovat de această infracțiune. Mai mult, fapta trebuie comisă în timpul orelor de program pentru a fi considerată infracțiune. Amendamentul a fost adoptat cu 13 voturi ”pentru”.
”Fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, Ordonanţe de guvern sau Ordonanțe de urgență, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea atribuţiilor astfel reglementate, a unor dispoziţii exprese dintr-o lege, Ordonanţă de urgenţă sau Ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul al II-lea inclusiv, un folos material necuvenit şi prin acesta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amendă.”
Cătălin Predoiu: De ce legalizați furtul în România? Furtul prin terți, prin intermediari, tot furt este. De ce ați eliminat terții din textul infracțiunii?
Eugen Nicolicea: Mai tăceți din gură! Am explicat o dată, poate ați fost la budă!
Cătălin Predoiu: Eu nu tac când vreți dumneavoastră! Nicăieri nu se vorbește mai abject ca aici, în această comisie. Domnule Nicolicea, ați dus discuția la cel mai jos nivel!
Ioan Cupșa: Dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu este singurul scop urmărit de PSD. Pur și simplu dezincriminați abuzul în serviciu, o faceți fără nicio jenă, fără nicio rușine aici în Parlamentul României.
Stelian Ion: Către Florin Iordache: Vă rog să interveniți de fiecare dată când se proferează jigniri și injurii la adresa colegilor. Abuzul în serviciu se săvârșește de cele mai multe ori prin interpuși. Prin această prevedere îi puneți la adăpost pe toți cei care își doresc astfel de dezincriminări. Prevederea nu are nicio legătură cu directivele europene sau recomandările Comsiei de la Veneția. Este o legiferare a hoției!
Nicușor Dan: Noua definiție a abuzului în serviciu propusă de PSD va avea drept consecință că mafia imobiliară va scăpa de orice tragere la răspundere. Pentru mafia imobiliară este un cadou. Propun eliminarea acestui amendament.
UPDATE - Art. 309 se modifică:
„Art. 309 – Dacă faptele prevăzute la art. 295, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o treime”
*Monitoarele calculatoarelor de la presă s-au stricat din nou.
UPDATE - A fost dezincriminată total neglijența în serviciu. Articolul 298 din Codul penal, care prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani pentru această infracțiune, a fost abrogat. S-a abrogat neglijența în serviciu - 13 "pentru", 7 "împotrivă", două abțineri - UDMR.
UPDATE - S-a adoptat amendamentul PSD la abuzul în serviciu, cu 13 voturi "pentru" 7 "impotriva". S-a adăugat prevederea "salariu minim BRUT pe economie".
Cum va arăta acum art. 297 alin 1:
Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu reglementate expres, prin legi, ordonanțe de guvern sau ordonanțe de urgență, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea atribuțiilor astfel reglementate, a unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de guvern sau ordonanță de urgență, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă sau afin până la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit și prin aceasta cauzează o pagubă certă și efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani sau amendă.
Plus - s-a mai votat și:
(3) Dispozițiile alineatelor (1) si (2) nu se aplică în cazul elaborării, emiterii și aprobării actelor adoptate de Parlament sau Guvern.
Monitoarele de la mesele presei nu au funcționat exact pe perioada votului la abuzul în serviciu.
UPDATE - Florin Iordache a ieșit din comisie, preia conducerea comisiei Marton Arpad. Se supune la vot fiecare amendament la rând. Iulia Scântei (PNL) propune să fie așteptat Iordache să își exercite dreptul la vot. După trei minute, s-a întors Iordache.
UPDATE - Scandal în comisie. Cătălin Predoiu îl întreabă pe Eugen Nicolicea de ce au fost eliminați terții din articol, iar Nicolicea îi răspunde întrebându-l câți bani a luat să modifice pedeapsa pentru "dare de mită" în codul penal (atunci când era ministru - n.r.).
UPDATE - Continuă ședința comisiei. Pe ecranul monitoarelor din comisie este afișat textul amendamentului privind abuzul în serviciu - în loc de "folos material patrimonial" apare în text "folos material necuvenit" și a fost scos cuvântu "nepatrimoniale" din partea a doua a articolului.
UPDATE - Sedinta se suspenda pentru o jumatate de ora pentru ca incepe sedinta de plen a Camerei Deputatilor.
UPDATE - Catalin Predoiu (PNL): "Prin aceasta propunere, practic, dvs operati o adevarata amnistie".
Fostul ministru al Justitiei cere pauza pentru ca deputatii sa poata participa la sedinta de plen, care incepe in cateva minute. Si Alina Gorghiu cere suspendarea lucrarilor ca sa se poata merge la plen.
Iordache suspenda sedinta o jumatate de ora, "cat sa deschidem sedinta de plen".
Stelian Ion subliniaza ca nu au fost epuizate argumentele. "Ce nu a reusit in justitie, Liviu Dragnea scapa de inchisoare modificand legea in Parlament", spune el, precizand ca si baronii locali, de exemplu din Constanta, vor scapa de pedeapsa, desi au comis abuzuri in serviciu cu prejudicii uriase.
"Aceasta varianta este mai rea decat OUG 13. Aceea a fost o gluma, aceasta este o bataie de joc la adresa statului de drept si a democratiei romanesti", adauga el.
Update 13.50: Iulia Scantei: "Dezincriminati infractiunea de abuz in serviciu, nu banzandu-va pe un prag, ci prin introducerea unor conditii. Eliminand tertii (matusile, verii primari, nepotii de frati etc) si statistica cu privire la impact, majoritatea dosarelor instrumentate in prezent pe art. 297 au ca beneficiari tertii. Primul efect va fi incetarea dosarelor".
"Al doilea argument este ca ati modificat limitele de pedepse, efectul direct este ca ati dorit sa modificati termenele de prescriptie, le-ati redus intre 3-5 ani", subliniaza Scantei.
"Faptele comise pana in 2012 s-au prescris si dosarele vor fi inchise", mai spune Iulia Scantei. (este si cazul dosarului in care a fost condamnat recent Liviu Dragnea, n.red.).
"Importanta era si interzicerea ocuparii unei functii, dar ii doriti in continuare in functii", mai spune senatorul PNL.
Update 13:45 - Florin Iordache spune ca varianta PSD este afisata pe ecran in acest moment. "E formulat pe ecran", spune deputatul PSD, cand PNL ii solicita sa isi asume punctul de vedere oficial.
"La noi e libertate, nu cenzura, ca la dvs. E amendamentul Oanei Florea, afisat, si mai jos amendamentul PSD. Consultati-va, care e problema, ce va trebuie? Hai sa citim ce e pe ecran!", spune Iordache.
Update: 12.56: Comisia începe dezbaterea articolului 297 din Codul penal, cel care incriminează abuzul în serviciu:
Ioan Cupșa (PNL): ”Noi nu susținem introducerea unui prag pentru abuzul în serviciu”.
Stelian Ion (USR): ”Ministerul Justiției a venit cu o redefinire totală a acestei infracțiuni. Noi, USR, am propus anterior o variantă cu prag echivalent cu salariul minim fără a mai face nicio altă modificare a articolului. Acele condiții suplimentare pe care le introduce Tudorel Toader – să fie săvârșită infracțiunea cu scopul de a se obține pentru sine, soț, rude sau afin până la gradul al II-lea de foloase materiale – îl scapă pe Liviu Dragnea. Dacă un funcționar săvârșește abuz în serviciu și prejudiciul se regăsește în conturile unui prieten sau apropiat de ce să nu fie incriminat? Varianta reprezintă o dezincriminare, 80% din faptele comise pe acest articol vor fi dezincriminate”.
Florin Iordache (PSD): ”Astăzi o să propunem și noi de la PSD un text pe abuzul în serviciu. Până acum nu am făcut acest lucru”.
Marton Arpad (UDMR): Noi nu mai propunem prag. Dacă propuneam prag de un leu se spunea: Aha, se pot fura 50 de bani.
Update 12.48: Modificare la Traficul de influență - doar promisiunea de foloase "materiale" direct sau indirect:
La articolul 291, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase materiale, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta, promisiune urmată de intervenţia la acel funcţionar pentru a îl determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Ce prevede în prezent art. 291:
Traficul de influenţă
(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Update 12.37: A fost adoptat un amendament propus de CSM, însușit de PSD și ALDE (Art. 290 – Darea de mită):
”Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 1 an de la data săvârşirii acesteia”. Stelian Ion (USR): ”Vor exista infracțiuni de dare de mită care nu vor mai fi descoperite niciodată”.
Update 12.30 La articolul 277, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (31) cu următorul cuprins:
„(31) Fapta funcționarului public care înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca și cum acesta ar fi fost condamnată se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Dacă declarația se face în numele unei autorități publice pedeapsa se mărește cu o treime.”, se arată în amendamentul susținut de către deputatul UDMR, Marton Arpad și votat în Comisia Iordache.
Update 12.00: Infracțiunea de mărturie mincinoasă. Propunerile însușite de comisia Iordache: Nu mai constituie infracțiune refuzul de a face declarații prin care persoana se autoincriminează, refuzul de a declara în sensul solicitat de organele judiciare, simpla divergenţă de mărturii în cadrul unui proces, dacă nu există probe directe din care să rezulte caracterul mincinos al acestora.
Update 12:00: S-a aprobat o altă prevedere din OUG 13: Nu constituie infracţiune de favorizare a făptuitorului:
- emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative
- pronunțarea sau dispunerea soluțiilor sau măsurilor de către organele judiciare în cauzele cu care acestea sunt învestite
- mărturia depusă în cadrul unor proceduri judiciare ori modalitatea de efectuare a unor expertize în cauze judiciare.”
Update 11:55: S-a aprobat o prevedere din OUG 13: Favorizarea infractorului săvârşită de un membru de familie sau afin până la gradul II, nu se pedepseşte.
Update 11:40: Alina Gorghiu (PNL) propune sistarea lucrărilor comisiei pentru o oră ca să aibă timp ministrul Tudorel Toader să ajungă la Parlament. Florin Iordache: Ministrul Justiției este în concediu. Azi, ministrul Justiției este doamna secretar de stat Mariana Moț. Solicitarea Alinei Gorghiu nu a fost luată în seamă.
Update 11:35: Stelian Ion: ”Propun sistarea lucrărilor comisiei până când Comisia de la Veneția va emite opinia referitoare la modificările aduse Codurilor penale”. Solicitarea a fost respinsă de majoritate PSD – ALDE – UDMR.
Update 11:34: Eugen Nicolicea (PSD): ”Pe mine nu m-a convins propunerea Ministerului Justiției de redefinire a abuzului în serviciu. Eu voi vota împotrivă”.
Update 11:22: PNL nu are o poziție critică față de textul trimis Parlamentului de Ministerul Justiției referitor la dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu. Deputatul PNL Cătălin Predoiu aduce în discuție doar faptul că ministrul Tudorel Toader nu este prezent la ședința comisiei și că amendamentul a fost trimis în ziua dezbaterilor.
Update 11:10: A început ședința Comisiei Iordache cu o întârziere de 40 de minute. Stelian Ion (USR): ”Cum este posibil ca Ministerul Justiției să ne trimită propunerea pentru abuzul în serviciu cu 10 minute înainte de ședință? S-a ținut în sertar acest text pentru a nu ieși cu zecile de mii oameni în stradă. Nu scapă doar Liviu Dragnea, scapă toți funcționarii publici care au comis abuz în serviciu. Care este mesajul pentru tinerii din România? Plecați din țară!”
Comisia parlamentară specială condusă de Florin Iordache a reluat astăzi dezbaterile pentru modificarea Codului penal, cel mai important articol vizat fiind cel care incriminează abuzul în serviciu. Aproape 30 de amendamente au fost depuse pentru modificarea acestei prevederi, pragul propus oscilând între 200.000 de euro (deputatul PSD Cătălin Rădulescu) și salariul minim pe economie (Ministerul Justiției). Partidele de opoziție au propus redefinirea abuzului în serviciu fără a impune un prag.
Ministrul Tudorel Toader propune ca abuzul în serviciu să fie infracțiune doar dacă funcționarul public a urmărit obținerea unui beneficiu direct pentru el sau rudele de până la gradul al II-lea.
Este, practic, o dezincriminare parțială a infracțiunii, deoarece în prezent Codul penal prevede că un funcționar comite abuz în serviciu și dacă nu obține un folos patrimonial.
Propunerea trimisă Comisiei de Ministerul Justiției:
“Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă, sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos patrimonial și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei personae fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 5 ani sau cu amendă”.
”Dragnea scapă de condamnare. Cu el scapă și baronii locali. Cu ajutorul lui Tudorel Toader, avocatul infractorilor, România își afirmă pregnant statutul de Stat Mafiot”, a scris deputatul USR Stelian Ion pe Facebook după primirea la comisie a amendamentului trimis de Tudorel Toader.
Forma în vigoare a articolului 297 din Codul Penal care incriminează abuzul în serviciu:
Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.