Dragnea uitase că a deținut un bloc în Mamaia pentru că l-ar fi vândut prin „1900 iarna”

Redactia | 08.11.2018

Dragnea a recunoscut joi că blocul din Mamaia despre care a făcut dezvăluiri Rise Project a fost construit de el, dar spune că l-a vândut, însă nu mai ține minte când.

Pe aceeași temă

Liderul PSD a spus, inițial, că el nu a avut nicio astfel de casă. La numai patru zile distanță, președintele Camerei Deputaților și-a adus aminte că a deținut o astfel de construcție, dar „prin 1900 toamna”, pe care a vândut-o.

„Nu am încasat nicio chirie. Știu că acolo începusem prin 1900 toamna o construcție pe care în 1900 iarna am vândut-o. Nu îmi aduc aminte. Citiți acele penibilități din valiză”, a declarat Dragnea.

Adevărul a găsit vila misterioasă din Mamaia menţionată în #Teleorman Leaks. Vecinii îi spun „vila lui Dragnea“. În valiza cu documente din contabilitatea societăţii Tel Drum intrată în posesia jurnaliştilor de la Rise Project se aflau şi planurile unei reşedinţe de vacanţă ridicate la malul Mării Negre. Reporterii Adevărul au reuşit să găsească construcţia, care corespunde şi în realitate schiţelor cadastrale.

Conform dezvăluirilor făcute de Rise Project, în valiza plină cu documente ale companiei Tel Drum ajunsă în posesia jurnaliştilor se afla şi o mapă roşie în care au fost găsite 5 coli A3 cu „un proiect faraonic, mai înalt cu două mansarde decât palatul existent al socialistului-şef. Sunt cinci niveluri, casa liftului, iar releveele adună împreună 1.015 metri pătraţi utili”.

Este vorba despre o „vilă privată în Mamaia”, care ar fi proiectată chiar şi cu o cameră de 11,6 metri pătraţi rezervată majordomului. Construcţia are, aşa cum se vede în planurile respective, 13 camere, 12 băi, 4 bucătării etc., iar toată construcţia ar fi fost plătită de compania Tel Drum.

Luând în calcul planurile prezentate şi expertiza unor specialişti în domeniu, reporterii Adevărul au descoperit că vila a fost construită şi este funcţională la numai 200 de metri de plaja din zona Mamaia Nord. Construcţia de tip bloc se înalţă într-adevăr pe patru nivele, ultimul fiind o terasă de unde poţi privi Marea Neagră în toată splendoare ei.

Administrativ, construcţia se află pe teritoriul oraşului Năvodari, adresa de acolo fiind Mamaia Sat, strada D14, dar lumea preferă să-i spună „Mamaia Nord”. Zona este una rezidenţială, plină de vile construite în ultimii ani, cu drum asfaltat până în promenada care desparte cartierul de nisipul fin al plajei.

Dacă într-un capăt al străzii este chiar plaja, în celălalt capăt, printr-un sens giratoriu, strada D14 se leagă de şoseaua Mamaia-Năvodari care a fost modernizată, începând cu anul 2014, de o asociere de firme din care a făcut parte şi Tel Drum. Valoarea proiectului s-a ridicat la 57.749.380 de lei, fondurile provenind de la Uniunea Europeană, prin Ministerul Dezvoltării. Lucrarea a fost executată de asocierea SC Teldrum SA, SC Imob Lux Construct şi SC Specialist Consulting, care au câştigat licitaţia pentru lărgirea bulevardului. Construcţia „vilei din Mamaia” a început în urmă cu aproximativ 8-10 ani, dacă luăm în considerare documentele prezentate de Rise Project, unde apar diverse oferte comerciale de la firme de amenajări interioare, datate 2010 sau 2011.

Finisaje de zeci de mii de euro

Potrivit Rise Project, „Nicoleta Pene, director comercial la Tel Drum, a păstrat facturi, devize de plată, negocieri cu firme de amenajare interioară şi socoteli de mână cu lucrări, perioade şi costuri. Până pe 4 septembrie 2010, de exemplu, nota că, dintr-un avans de 200.000 de lei, a cheltuit 163.850 pe termoizolare terase, casa liftului, nişte finisaje la etajul 4, faţadă, instalaţie electrică şi balustrade metalice”.

O altă ofertă, de 8.976 euro pentru geamuri şi rulouri exterioare, a fost primită chiar de arhitectul-şef al Consiliului Judeţean Teleorman, Gabriel Davidenco. De asemenea, pentru marmură şi granit oferta venită din partea unui comerciant constănţean a fost de 48.000 de euro, iar pentru 200 de metri pătraţi de parchet Merbau oferta a fost de 16.000 de euro. T

oate ofertele au venit pe numele lui Viorel Penteliuc care, se pare, are o firmă de finisaje în oraşul Năvodari. Mai departe, ofertele plecau către Davidenco.

„Casa lui Dragnea”

În zonă, oamenii de pe strada D14 nu ştiu despre Tel Drum sau cine a plătit construcţia, dar afirmă că aceea este „casa lui Dragnea”, chiar dacă nu l-au văzut pe acolo. „Cine ştie cui i-a dat-o să se folosească de ea”, ne spune o femeie râzând. Altă doamnă ne spune că sunt mai multe persoane care deţin apartamente în „vila lui Dragnea”.

Apartament de închiriat

Parterul imobilului este descris în schiţele văzute de jurnaliştii Rise Project: „La intrarea principală, traversezi o terasă mare cu pardoseală şi scări placate cu piatră naturală, tencuieli decorative, apoi o uşă dublă, treci un vestibul ca la casele boiereşti, urmează un hol cât sufrageria ta şi aici ai de ales. În stânga e sala tronului, adică un “spaţiu de primire” de 44 de metri pătraţi. Merită: pereţi stucco veneziano, piatră naturală, canapele, măsuţe, bar, relaxare, tot tacâmul. La dreapta, după scara interioară care încolăceşte liftul, dai în sala de mese (48,4 mp) vecină cu bucătăria. Ambele, înconjurate de terase imense cu balustrade de inox şi mozaicuri. Servitorul stă în aripa utilitară, lipit de spălătorie, lângă cele trei grupuri sanitare de la parter, nu departe de centrala termică. ”

Unul dintre apartamentele care compun vila a fost scos la închiriat în ultimul sezon estival. Astfel, pe un site destinat închirierii de spaţii de cazare, turistinfo.ro, apartamentul este descris ca având capacitatea de a găzdui „4 adulţi şi 1 copil, într-un spaţiu de cazare”. Ca facilităţi, apartamentul are o bucătărie, baie, aer condiţionat, balcon şi altele.

Urma, apoi, descrierea locului, situat în Mamaia Nord, „la circa 200 m de plaja (aproximativ 3 minute de mers pe jos). Apartamentul este foarte spaţios, situat la etajul 1 al imobilului şi dispune de balcon. Imobilul este construcţie nouă şi exclusivist”. Acum, la numărul de contact al anunţului nu mai răspunde nimeni.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22