Pe aceeași temă
“Tarile care nu impartasesc valorile noastre, care nu vor sa respecte aceste principio, trebuie sa inceapa sa isi adreseze intrebari despre locurile lor in Uniunea Europeana”, spunea Francois Hollande, saptamana trecuta, inaintea reuniunii Consiliului European.
Cu alte cuvinte, seful statului francez a pus pe masa apartententa unor state la spatiu comunitar. Tarile la care a facut referire Hollande sunt cele care au votat impotriva cotelor obligatorii de refugiati: Romania, Cehia, Slovacia si Ungaria.
Luni, si ambasadorul Parisului la Bucuresti si-a exprimat pozitia pe aceasta tema, Francois Saint-Paul declarandu-se “frapat” de pozitia adoptata de Bucuresti.
"Am fost frapat de pozitia Romaniei pe chestiunea refugiatilor. Ceea ce m-a frapat a fost absenta de viziune pe termen lung si de intelegere a oamenilor politici romani pe subiect si deci pozitia defensiva, regresiva pe aceasta chestiune de a primi 6.000 de persoane", a declarat Francois Saint-Paul, cu prilejul participarii sale la semnarea unei conventii de parteneriat stiintific intre Academia Romana si Ambasada Frantei in Romania, potrivit Ziare.com.
Statul roman are o capacitate enorma de organizare in materie de primire a refugiatilor, a mai spus diplomatul francez, el subliniind doua explicatii in aceasta problema: o stare de pasivitate a societatii romanesti si o “slabiciune” a clasei politice.