Dupa scandalul Sova, Calin Popescu Tariceanu invita membrii CSM, la sediul Parlamentului, pentru a discuta diferentele de opinii

M. B. | 14.04.2015

Pe aceeași temă

Călin Popescu Tăriceanu, propune membrilor Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) o întâlnire informală, la Palatul Parlamentului, cu politicienii din Biroul Permanent al Senatului, în contextul divergențelor apărute în cazul Dan Șova.

 

Inițiativa lui Tăriceanu este făcută fără consultarea colegilor din Senat, membrii Biroului Permanent urmând să-și exprime părerea despre o eventuală astfel de întâlnire la următoarea ședință a BP, când sunt așteptați  cu un punct de vedere privind “oportunitatea unei astfel de întâlniri și cu formatul dezbaterilor pe care îl vom propune CSM”.

 

 “În ultimul timp, și-au făcut simțită prezența în spațiul public și în relația bilaterală o serie de diferențe de abordări și opinii între Senatul României și Consiliul Superior al Magistraturii. Ele s-au manifestat prin declarații publice polemice ale unor reprezentanți ai celor două instituții și prin sesizarea înaintată Curţii Constituţionale a României de către CSM (în cazul Șova - n. red.).

Având în vedere această împrejurare, faptul că Parlamentul se află într-o fază avansată de definitivare a proiectului de lege pentru modificarea Constituției și necesitatea promovării dialogului între autoritățile statului pentru soluționarea unor potențiale disfuncționalități”, afirmă Tăriceanu, într-un comunicat trimis marți. 

 

Reamintim că CCR a admis pe 8 aprilie sesizarea CSM în privinţa votului în cazul Dan Şova şi a decis că Senatul este obligat să redacteze şi să publice o hotărâre în acest sens.

 

Senatorii au respins în martie solicitarea procurorilor DNA pentru reţinerea şi arestarea senatorului PSD Dan Şova în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari.

 

Chiar dacă majoritatea senatorilor prezenţi au votat pentru încuviințarea cererii DNA, aceasta a fost respinsă pentru că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, potrivit Statutului senatorilor şi deputaţilor. Pe de altă parte, potrivit Constituţiei, hotărârile camerelor Parlamentului se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, așa cum a reconfirmat CCR.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22