Efectul CCR: Președintele Iohannis este obligat să o demită pe Ana Birchall la cererea lui Dăncilă

Laurentiu Gheorghe | 18.09.2019

În decizia de miercuri, CCR consideră că revocarea și numirea miniștrilor interimari este de competența prim-ministrului, dar Guvernul este obligat să ceară votul Parlamentului după ruperea coaliției.

Pe aceeași temă

Astfel, președintele nu poate să respingă cererile de revocare a unor miniștri și numirea interimarilor pentru 45 de zile. În acest sens, președintele nu poate să se pronunțe asupra calității lor de membri ai unei coaliții, pentru că nu erau propuși miniștri plini.

Primul efect este că Iohannis este obligat s-o demită pe Ana Birchall de la Ministerul Justiției la cererea de revocare a premierului Dăncilă. Inițial, președintele a refuzat s-o demită pe Birchall.

De asemenea, președintele Iohannis urmează să emită de îndată decretele de numire în funcție a interimarilor propuși la Energie (Niculae Bădălău), Mediu (Ioan Deneș) și Relația cu Parlamentul (Radu Oprea).

În schimb, judecătorii constituționali îi dau dreptate în ceea ce privește respingerea propunerilor de miniștri propuși de Dăncilă la prima remaniere: Mihai Fifor (Interne), Șerban Constantin Valeca (Educatie), Dana Gârbovan (Justitie), Iulian Iancu (vicepremier pe teme economice), Ana Birchall (vicepremier pe relatii strategice).

Guvernul este obligat în schimb, pentru remaniere sau restructurare să ceară aprobarea Parlamentului, înainte de a trimite lista noilor miniștri la Cotroceni.

Până la motivarea deciziei Curții Constituționale nu se știe cum se va proceda pe Interne, Educație și funcțiile de vicepremieri pe relații economice și relații strategice, unde au expirat interimatele și ar trebui propuși miniștri plini.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22