Pe aceeași temă
Revista 22 a analizat împreună cu procurorul Bogdan Gabor, preşedintele Aociaţiei Procurorilor din România, o parte dintre amendamentele anunţate de Şerban Nicolae, pentru a vedea care ar putea fi efectele lor, în situaţia în care vor fi adoptate.
Amendament: „Este eroare judiciară atunci când, în înfăptuirea actului de justiție, se determină o soluționare greșită a unei proceduri judiciare și prin aceasta se produce o vătămare a drepturilor ori intereselor legitime ale unei persoane.”
Explicaţie: Conform procurorului Bogdan Gabor, textul amendamentului este unul neclar, pentru că nu arată ce poate determina eroarea judiciară. În plus, orice s-ar putea întâmpla într-un dosar penal sau civil este pus ca răspundere în seama magistratului. „Se pot produce erori judiciare în care magistratul sau cei implicaţi în actul de justiţie să nu aibă nicio vină. De exemplu, în cazul declaraţiilor unor martori mincinoşi sau a unor expertize făcute în mod fraudulos. Din acest motiv, au fost instituite căile extraordinare de atac. Însă, administrarea unor probe se poate datora unor situații obiective, de care magistratul nu poate avea cunoștintă. Iată o serie de erori judiciare pentru care magistratul, dacă acest amendament va ajunge în lege, va fi acuzat, din start, deşi el nu are nicio culpă”, explică Bogdan Gabor.
Procurorul mai arată că pentru ceea ce răspund acum magistraţii şi trebuie păstrat în lege este reaua-credinţă şi grava neglijenţă. „Acum, reaua credinţă o stabileşte CSM, în urma unei inspecţii judiciare. Iar raportul de inspecţie se face foarte bine şi foarte aplicat de profesionişti. Daca scoţi această procedură şi stabileşti din start ce înseamnă eroare judiciară, respectiv o soluţie de achitare, atunci e altceva. De exemplu, ai avut probe la un anumit moment, inclusiv probe ADN, că cineva a omorât pe cineva, iar judecătorul dispune arestarea preventivă. Pe parcursul cercetărilor, se poate constata că persoana care a comis omorul a făcut acel lucru fără vinovăţie. De exemplu în urma unui şantaj sau poate că vorbim despre o persoană fără discernământ. În această situaţie, se impune să achiţi acea persoană. În momentul în care l-ai achitat, cel care a dispus arestarea va răspunde patrimonial din start. Pentru că nu se va mai efectua un raport de inspecţie, nu se va mai pronunţa instanţa de judecată, ci răspunderea e stabilită din start. Şi cine răspunde? Judecătorul va răspunde, cel care a dispus arestarea. Procurorul poate răspunde, cel mult, pentru că a propus arestarea prevenitvă”.
Amendament: „După ce prejudiciul cauzat de o eroare judiciară a fost acoperit de stat, Ministerul Finanțelor Publice se întoarce în mod obligatoriu, pe cale judiciară împotriva judecătorului sau procurorului care a determinat eroarea judiciară. Competența de judecată, în primă instanță, revine Curții de Apel București, dispozițiile Codului de procedură civilă fiind pe deplin aplicabile”.
Explicaţie: Conform preşedintelui Asociaţiei Procurorilor din România, menţiunea „obligatoriu” din acest amendament este foarte gravă, pentră că „tu, magistrat, eşti din start dispus unui proces. Dar cine va stabili grava neglijenţă sau reaua-credinţă? Dacă tot se doreşte această procedură, ar trebui un amendament clar care să arate că grava neglijenţă şi reaua-credinţă nu se stabilesc în cursul judecării acţiunii între stat şi magistrat, ci printr-o verificare făcută de Inspecţia Judiciară, care să fie confirmată de Secţia de procurori sau cea de judecători a CSM şi, apoi, de o decizie definitivă a Înaltei Curţi. Abia în acel moment, dacă printr-o hotărâre definitivă a instanţei se arată că magistratul a comis acea eroare judiciară, se poate discuta despre răspunderea lui, lucru pe care îl avem acum în lege”.
Amendament: „Este gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul, în exercitarea funcției, din culpă, nesocotește normele de drept material ori procesual, determinând o eroare judiciară.”
Explicaţie. Deşi o astfel de normă legislativă există şi acum într-o formă, Bogdan Gabor subliniază un posibil risc al unui astfel de amendament, dacă va ajunge să fie introdus în lege. Anume „modul în care procurorul sau judecătorul interpretează probele presupune independenţa lui şi nu poate intra sub logica gravei neglijenţe sau a relei-credinţe. Dacă nu ştii să citeşti un dosar, dacă nu ştii să aplici normele de procedură obligatorii, atunci este altceva. Se poate discuta despre răspunderea magistratului şi în situaţia în care ai trimis în judecată, nu doar când ai condamnat. Este extraordinar de grav ca cineva să ajungă să fie condamnat pe nedrept şi niciun magistrat nu doreşte să facă asta. Dar dincolo de asta, să discutăm şi despre părţile vătămate, despre persoanele cărora li se întâmplă ceva. Cine le va apăra? Cine va apăra statul de prejudicii? Societatea, în general? Se distrug, astfel, anticorpii unei societăţi.”
Amendament: „Consiliul Superior al Magistraturii poate stabili condiții, termene și proceduri pentru asigurarea profesională obligatorie a judecătorilor și procurorilor. Asigurarea obligatorie nu poate să întârzie, să diminueze sau să înlăture răspunderea pentru eroare judiciară determinată de rea-credință sau gravă neglijență.”
Explicaţie: Bogdan Gabor arată că la felul cum a trecut legea de Camera Deputaţilor, au fost diminuate câteva lucruri privind răspunderea magistraţilor, în sensul că au fost trecute măsuri tranzitorii. „Adică dispoziţiile privind răspunderea magistraţilor se vor aplica doar când vor fi elaborate acte normative principale şi secundare cu privire la modalitatea de asigurare a magistraţilor pentru erori judiciare. Acest lucru părea în logica a ceea ce s-a dorit. Dar acum constat că nici măcar asigurarea nu ar mai fi permisă. Pentru că, dacă nu se va mai stabili printr-un act normativ emis de parlament sau de guvern cum se vor face aceste asigurări, CSM nu are nicio competenţă să oblige societăţile de asigură şi reasigurări să facă aceste poliţe. Poate să dea CSM oricâte hotărîri vrea, nu le sunt opozabile societăţilor de asigurări. CSM are rolul constituţional de a apăra independenţa justiţiei, nu de a da norme pentru societăţile de asigurări”.
