Pe aceeași temă
Decesul a survenit în timpul procedurilor de transfer al bolnavului la un elicopter care ar fi urmat să-l transporte la spitalul judeţean din Târgu Mureş.
"A intrat în stop cardio-respirator. S-au efectuat procedurile de recuscitare timp de 45 de minute. Din păcate, bolnavul nu a mai putut fi salvat", a declarat, pentru Agerpres, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, dr. Emil Stoica Mariş.
Potrivit Basilica.ro, în urma îmbolnăvirii de Covid-19, Episcopul Devei și Hunedoarei fusese internat la Spitalul Județean de Urgență din Deva din data de 8 octombrie, iar starea lui s-a agravat în urmă cu două zile și a fost intubat.
Ierarhul s-a născut în 31 decembrie 1968 în localitatea Huţa – Chiuieşti, județul Cluj. A urmat Şcoala generală cu clasele I-IV din satul natal şi clasele V-VIII la Liceul Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca (1976-1984), Liceul „Traian Vuia” din Cluj-Napoca (1984-1988), Seminarul Teologic din Craiova (1988-1992), Facultatea de Teologie din Craiova (1992-1996, cu licenţă).
Sursa citată precizează că părintele a urmat cursuri de specializare la Facultatea de Teologie Catolică din Padova-Italia, cursuri de doctorat la Institutul de Teologie Pastoral-Misionară din Padova și că încă de pe vremea când a fost admis la Seminarul Teologic din Craiova a intrat ca frate la Mănăstirea Lainici, iar apoi a fost secretar de cabinet al mitropolitului Nestor Vornicescu. A fost tuns în monahism cu numele Gurie.
În iulie 2001 a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, iar câteva săptămâni mai târziu, hirotonit arhiereu cu titlul „Strehăianul”, şi instalat la 5 august 2001.
În urma înfiinţării Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în 29 octombrie 2009, a fost ales episcop titular al acesteia şi înscăunat la Deva pe 29 noiembrie acelaşi an.
Știrea inițială
Episcopul Devei şi Hunedoarei, Gurie, aflat în stare gravă după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19, ar putea fi transferat, joi, cu un elicopter la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.
Medicii fac eforturi pentru salvarea pacientului, ai cărui plămâni sunt afectaţi în proporţie de 85%.
„Bolnavul este în curs de transfer la elicopter. Să sperăm că va rezista acestui transfer fără alte incidente”, a declarat, pentru Agerpres, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, dr. Lucian Miron.
Părintele episcop Gurie a fost internat vineri, 8 octombrie, la SJU Deva, fiind transferat ulterior la secţia ATI. Starea sa de sănătate s-a agravat în cursul acestei săptămâni, motiv pentru care a fost intubat în urmă cu câteva zile.
„Pacientul are o afectare pulmonară foarte mare. După ultima evaluare la tomograf s-a concluzionat că plămânii bolnavului au fost afectaţi în proporţie de 85%”, a precizat directorul medical al SJU Deva.