Pe aceeași temă
UPDATE: Solicitat sa puna la dispozitie pe email un exemplar al lucrarii, senatorul a sustinut ca documentul este pe un calculator stricat. De asemenea, el a precizat ca in perioada in care el si-a sustinut doctoratul "nu se punea atata accent pe note de subsol, ci mai degraba pe prezenta", scrie ziare.com.
Grav este că una dintre lucrări are titlul greșit. Deși se recomandă ca lector universitar, instituţia de învăţământ superior la care a predat susţine că Șerban Nicolae a fost doar asistent, scrie România liberă.
La începutul anilor 2000, senatorul PSD a fost cadru universitar la „Spiru Haret“. „Între 2002 și 2006 am cunoscut și experienţa pedagogiei. Am fost asistent și apoi lector universitar la Facultatea de Relaţii Internaţionale și la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii «Spiru Haret» din București. Am fost titular al cursului «Organizaţii parlamentare internaţionale» ce avea la bază o carte editată împreună cu profesorul Mihai Constantinescu și cu Marius Amzulescu, colegul și succesorul meu la Cotroceni (unde actualul senator a fost consilier prezidenţial între 2001 și 2004 - n.r.)“, a scris Șerban Nicolae, pe site-ul personal, la câţiva ani după acest eveniment.
Într-un răspuns trimis „României libere“ de către Universitatea „Spiru Haret“ se arată, însă, că senatorul PSD a fost doar asistent: „(...) a fost titularizat în funcţia didactică de asistent universitar, validat prin Hotărâre a Senatului Universităţii «Spiru Haret» și numit prin Decizia rectorului Universităţii «Spiru Haret» și președintelui Fundaţiei România de Mâine, începând cu data de 1.03.2003. A desfășurat activitate didactică până la sfârșitul anului universitar 2004-2005 în funcţia de asistent universitar“. Din comisia de concurs care i-a acordat acest titlu a făcut parte și Mihai Constantinescu, unul dintre coautorii celor două volume de mai sus.
Numele lui Șerban Nicolae, senator și președintele Comisiei juridice din Senat, apare pe două volume apărute în 2003 și 2005: „Parlamente europene“, respectiv „Instituţii parlamentare internaţionale“, tipărite la Editura Fundaţiei România de Mâine a Universităţii „Spiru Haret“.
Șerban Nicolae este coautor, alături de Mihai Constantinescu (un fost consilier prezidenţial decedat în 2012) și Marius Amzulescu, fost cadru didactic la „Spiru Haret“, actual notar în București.
România liberă a comparat cărţile, pagină cu pagină, concluzia fiind că sunt identice în proporţie de 99%.