Europa, în fața celei mai grave crize din perioada postbelică din cauza epidemiei de coronavirus

Laurentiu Gheorghe | 10.03.2020

Bursele europene au scăzut puternic, luni, în line cu cele din SUA și Asia. Italia, a doua țară după China, ca număr de decese din cauza Covid-19 și care intra în carantină totală. Spania urmează.

Pe aceeași temă

Bursele din Europa au scăzut luni cu mai mult de 7%, indicele bursier din Japonia a pierdut peste 5% iar pe Wall Street căderea a fost de peste 7% după ce Arabia Saudită a declanșat războiul prețurilor cu Rusia pe fondul temerilor privind efectele epidemiei de coronavirus în lume.

În Italia, țara europeană cea mai afectată de Covid-19, guvernul a luat cea mai drastică măsură declarând carantină la nivel național, 60.000 de milioane de persoane fiind practic consemnate la domiciliu. Conform decretului emis luni seară se interzic deplasările în interiorul țării, cu excepția mersului la muncă și alte situații de urgență, s-au interzis toate adunările publice și manifestațiile sportive. Este prima dată după cel de Al Doilea Război Mondial când campionatul italian de fotbal este suspendat pe o perioadă nedeterminată.

Numărul deceselor cauzate de coronavirus în Lombardia – unde deja fuseseră închise cinematografele, teatrele și muzeele, iar restaurantele aveau program limitat – a crescut cu 25% într-o singură zi, până la 333, în timp ce la nivel național s-au înregistrat 97 de decese ducând numărul total la 463, cele mai multe după China.

În prag de pandemie

În Italia sunt confirmate peste 9.000 de cazuri de persoane infectate în aproximativ două săptămâni, în timp ce la nivel global numărul de cazuri a ajuns la 113.000 consmenate în peste 100 de țări. Numărul deceselor cauzate de noul virus este de aproape 4.000 la nivel global, cele mai multe fiind înregistrate în China.

„Cu atâtea țări afectate de coronavirus, pericolul unei pandemii este cât se poate de real”, a sous luni, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus

Însă șeful OMS s-a arătat mulțumit de măsurile luate de Guvernul italian, subliniind că patru state – China, Coreea de Sud, Italia și Iran – sunt răspunzătoare pentru 93% dintre cazurile înregistrate în întreaga lume. Israelul a ordonat ca oricine intră în țară să rămână izolat timp de 14 zile.

„Poate fi prima pandemie care să fie ținută sub control”, a mai spus luni șeful OMS. „Concluzia este că nu ne aflăm la bunul plac al virusului”, s-a declarat optimist Tedros.

În Statele Unite, unde s-au raportat peste 600 de cazuri și 26 de decese, administrația Trump vrea să demonstreze cetățenilor americani că ia măsuri de combatere a epidemiei după ce piețele bursiere s-au prăbușit iar autoritățile medicale au cerut oamenilor să evite navele de croazieră, călătoriile cu avionul și marile adunări publice.

Măsuri economice în SUA

Președintele Donald Trump a declarat că marți va anunța un program de măsuri de stimulare a economiei și va propune Congresului un pachet de reducere a taxelor. Dar însuși președintele ar putea fi infectat cu coronavirus după ce a avut întâlniri cu doi membri ai Congresului, care s-au auto-izolat după ce ar fi intrat în contact cu persoane infectate. Vicepreședintele Michael Pence a spus că nu știe dacă Donald Trump ar fi fost testat pentru coronavirus.

În Marea Britanie, care a confirmat 300 de cazuri de infecții și cinci decese, Guvernul a spus că deocamdată va urmări evoluția răspândirii virusului fără să interzică competițiile sportive și adunările populare, însă se pregătește pentru instituirea unor masuri mai dure dacă este necesar.

În Irlanda, premierul Leo Varadkar a anunțat un pachet de măsuri în valoare de 3 miliarde de lire sterline.

Însă cea mai dramatică măsură este anularea tradiționalei parade naționale de Sfântul Patrick, pe 17 martie, unde la Dublin se strâng peste 500.000 de participanți din întreaga lume.

În Spania, scolile sunt închise în regiunea Madrid și în Țara Bascilor pentru două săptămâni după ce numprul de cazui a trecut de 1.200.

Premierul Pedro Sanchez a anunțat că este pregătit un plan economic de urgență pentru combaterea efectelor negative.

Criza din Italia se agravează

Autoritățile italiene au declarat că șapte prizonieri au murit iar revoltele au cuprins mai mult de 25 de închisori din toată țara în urma unor măsuri impuse pentru a stopa răspândirea coronavirusului.

Poliția și masini de pompieri s-au masat în afara închisorii principale din nordul orașului Modena, locul unde au fost cele mai grave violențe.

Barmanii din Roma și Milano au declarat că poliția i-a vizitat pentru a-i avertiza că riscă închiderea localului dacă lasă clienții să stea prea aproape unul de altul.

„Am intrat împreună în cafenea, dar ni s-a spus să stăm la distanță. A fost foarte ciudat pentru că suntem prieteni”, a spus Ilaria Frezza, o studentă în vârstă de 21 de ani.

Dar barul în care se afla era, de fapt, aproape pustiu.

„Mi-aș dori să am probleme cu ai convinge pe clienti să stea mai departe unul de celălalt, dar aceasta este cea mai mică dintre grijile mele”, a spus Franco Giovinazzo, care conduce Spazio Caffe din Roma. „Adevărata problemă este că nu mai intra nimeni aici.”

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22