Pe aceeași temă
Laura Codruța Kovesi, candidat la postul de șef al Parchetului European, se așteaptă la apariția unor conflicte între nivelul național și cel european, cu trimitere explicită la modul în care ca șef al parchetului european ar trebui să colaboreze cu procurorii români delegați la EPPO, scrie Europa liberă, care a intrat în posesia epistolei fostei șefe a DNA trimisă comisiei LIBE din Parlamentul European, unde se va da unul din cele două voturi pentru alegerea viitorului șef al EPPO.
În scrisoarea sa, Kovesi răspunde la trei întrebări generice despre planurile sale la șefia EPPO, adresate celor trei candidați care au rămas în cursă.
„EPPO trebuie să se bucure de o înaltă încredere publică”, scrie Laura Codruța Kovesi, care a fost pusă sub urmărire penală în România chiar în timpul procedurii de selecție a șefului Parchetului European, la care ea este clasată pe primul loc de către comisia de selecție, alcătuită din experți europeni.
„Oamenii așteaptă rezultate palpabile și rapide, în timp ce toate punerile sub acuzare vor trebui validate de judecători, într-un proces care poate dura câțiva ani. Dincolo de obligațiile instituționale de raportare, stabilite în regulamentul EPPO, gestionarea comunicării cu publicul și explicarea activității noastre va trebui făcută cu cea mai mare grijă și ținând cont de adevărata anvergură pan-europeană a EPPO. Pentru a câștiga credibilitate și a menține încrederea, este esențial ca EPPO să acționeze mereu cu deplin respect pentru restricțiile procedurale și pentru drepturile fundamentale ale persoanelor anchetate. Aceasta va fi, de asemenea, cheia pentru a obține condamnări în instanțele naționale”, scrie Laura Codruța Kovesi în scrisoarea sa către Comisia europarlamentară LIBE.
„Pentru a fi eficient, EPPO va avea nevoie de un număr adecvat de procurori europeni delegați (EDP), înalt calificați, în fiecare stat membru participant (n.r. – doar 22 de membre UE participă la EPPO). Deși selecția și numirea lor va avea loc abia anul viitor, consider asta o prioritate strategică. Procurorii delegați vor fi ancorați în sistemele naționale și vor face munca de teren, iar nivelul central ( Luxembourg -n.r.) trebuie să îi sprijine, să îi ghideze și să creeze sinergii. Conform regulamentului EPPO, procurorii delegați rămân membri activi ai parchetelor naționale din statele membre și pot exercita funcții ca procurori naționali. Nu văd un conflict inerent ridicându-se din acest statut dual, dar mă aștept ca numărul și complexitatea anchetelor făcute de EPPO să lase puțin timp procurorilor delegați pentru a întreprinde asemenea activități și la nivel național. Regulile interne de procedură, care vor fi propuse de Procurorul-Șef European și validate de colegiul procurorilor europeni, vor trebui să conțină prevederi specifice pentru aceste situații, pentru a evita probleme precum instrucțiuni care se bat cap în cap”, mai spune Kovesi în scrisoarea sa.
articolul integral în Europa liberă