Eurostat: 4 din zece femei de peste 65 de ani locuiesc singure

Redactia | 23.06.2020

Patru din zece femei și doi din zece bărbați de peste 65 de ani din Uniunea Europeană locuiesc singuri.

Pe aceeași temă

România este peste media UE la proporția vârstnicilor aflați în această situație, potrivit datelor publicate de Biroul european de statistică Eurostat.

În Uniunea Europeană, cote similare de bărbați și de femei cu vârste între 15 și 64 de ani locuiesc singuri (19% pentru ambele categorii), într-un cuplu (48% dintre bărbați, 51% dintre femei) și cu un alt adult (cu care nu formează un cuplu) sau mai mulți adulți (33% dintre bărbați, 30% dintre femei).

Diferențele sunt mari în rândul persoanelor de 65 de ani și peste. Astfel, în UE, patru din zece femei (40%) din această cetagorie trăiesc singure, comparativ cu 19% dintre bărbați, iar acești oameni s-ar fi putut confrunta cu dificultăți suplimentare în viața de zi cu zi, cauzate de izolarea socială în timpul pandemiei COVID-19, notează Eurostat.

Dintre statele membre ale UE, conform datelor publicate de Eurostat care sunt raportate la anul 2019, Letonia a înregistrat cea mai mare proporție de femei de peste 65 de ani care trăiesc singure (49%), urmată de Slovenia și Germania (ambele cu 45%), precum și de Finlanda și Cehia (ambele cu 44%).

La polul opus se află Estonia (26%) și Belgia (28%), urmate de Spania și Cipru (ambele cu 31%), Portugalia (32%) și Danemarca (33%).

România se află pe poziția a zecea din cele 27 de state membre ale UE, cu peste 40% din femei și peste 20% din bărbații de peste 65 de ani care locuiesc singuri.

Aceste date nu includ persoanele care trăiesc în centre rezidențiale și cămine de bătrâni.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22