Pe aceeași temă
"Sfatuiesc autoritatile romane, si in special pe parlamentarii romani, sa ia cat mai curand in considerare concluziile acestei opinii si sa faca un pas inapoi de la acest text (modificarile propuse pentru OG26/2000 prin L140/2017 - n.red.), pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale si a statului de drept", a declarat Cyril Richie, presedintele Consiliului expertilor in dreptul ONG, conform unui comunicat remis miercuri Ziare.com.
Consiliul expertilor in dreptul ONG este o institutie parte a Conferintei organizatiilor internationale neguvernamentale a Consiliului Europei.
In opinia data publicitatii se arata ca adoptarea modificarilor propuse de cei doi parlamentari PSD "ar slabi foarte serios capacitatea ONG-urilor de a contribui la politicile guvernamentale, de a furniza servicii si de a satisface nevoile oamenilor".
De asemenea, modificarile incalca standardele impuse de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si recomandarile Comisiei de la Venetia cu privire la libertatea de asociere, arata sursa citata.
Expertii europeni mai subliniaza ca jurisprudenta CEDO "invalideaza modificarile vizand dizolvarea in 30 de zile a organizatiilor" si pe de alta parte "este neclar cum aceste modificari raspund unei nevoi a populatiei".
"Opinia este preluata deja intr-un mesaj public de ingrijorare si de Civil Society Europe. Aceasta alianta de 27 de retele internationale europene de ONG-uri solicita si Comisiei si Parlamentului European sa analizeze situatia din Romania si sa ia masurile necesare", se mai arata in comunicatul citat.
Propunerea controversata a fost adoptata tacit in Senat si a ajuns la Camera Deputatilor, decizionala.
Conferinta organizatiilor internationale neguvernamentale a Consiliului Europei este o institutie fondata in 2005 si reuneste peste 300 de organizatii neguvernamentale internationale acreditate la Consiliul Europei.
"Ea formeaza cel de-al patrulea pilon al dialogului din Consiliul Europei, alaturi de Comitetul de Ministri, Adunarea Parlamentara si Congresul Autoritatilor Locale si Regionale. Prin statutul sau, Conferinta implica organizatiile membre in activitati interguvernamentale si incurajeaza dialogul cu privire la provocarile din societate", se arata in comunicatul citat.
Consiliul expertilor in dreptul ONG este un organism al Conferintei care lucreaza pentru a crea un mediu propiece pentru ONG-uri. Consiliul analizeaza legislatia nationala din materie si implementarea ei, oferind expertiza pentru a alinia aceasta legislatie la standardele Consiliului Europei si bunele practici europene, mai precizeaza sursa citata.