Finanţare pentru proiecte de patrimoniu şi promovarea diversității în cultură și artă

Fara Autor | 07.01.2014

Pe aceeași temă

Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, în calitate de operator, anunță deschiderea, în data de 6 ianuarie 2014, a sesiunii de depunere a cererilor de finanțare pentru programele PA16/RO12 Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural şi PA17/RO13 Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european.

Programele sunt finanțate prin intermediul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European 2009–2014 și reprezintă unele dintre cele mai importante surse de finanțare nerambursabile pentru sectorul cultural din România. 85% din finanţarea acestor programe este acordată de statele donatoare - Norvegia, Islanda și Liechtenstein, iar 15% reprezintă cofinanțarea asigurată de la bugetul național.

În cadrul programului PA16/RO12 Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural, sprijinul financiar nerambursabil are o valoare totală de 16.470.588 de euro și este destinat proiectelor care au ca obiect protejarea, restaurarea, conservarea și facilitarea accesului publicului la patrimoniul cultural și natural românesc. Solicitanții eligibili sunt instituțiile publice, ONG-urile din domeniul patrimoniului cultural sau al minorităților etnice, cultele și asociațiile religioase legal recunoscute, precum și instituțiile de învățământ superior sau de cercetare. Activitățile care vor fi finanțate vizează punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural, amenajarea zonelor de protecţie a obiectivelor de patrimoniu, precum și crearea infrastructurii pentru digitalizarea resurselor culturale. Programul dorește să susțină activități de conservare și promovare a patrimoniului imaterial al comunităților etnice și culturale, inclusiv a populației rome.

 

 

Pentru programul PA17/RO13 Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european, asistența financiară nerambursabilă este în valoare totală de 8.022.059 de euro. Obiectivul general al programului se referă la sporirea dialogului cultural şi protejarea identităţii europene prin înţelegerea diversităţii culturale. De asemenea, programul urmărește să contribuie la întărirea relațiilor bilaterale între promotorii de proiecte din România și partenerii din statele donatoare. Solicitanții eligibili sunt entități publice și ONG-uri, la care se adaugă, în cazul proiectelor mici, și persoanele fizice autorizate. Activitățile eligibile vizează creșterea mobilității artiștilor și a creațiilor acestora dincolo de granițele naționale, promovarea educației prin artă, activități privind artele spectacolului, arta plastică și arta vizuală, campanii de informare și comunicare privind conștientizarea diversității culturale, inclusiv a culturii minorităților, precum și producția de bunuri și servicii din domeniul culturii și patrimoniului minorităților, inclusiv minoritatea romă.

În cazul ambelor programe, cererile de finanțare vor putea fi depuse până la data de 7 aprilie 2014 pentru proiectele mari, respectiv 25 aprilie 2014 pentru proiectele mici.

Informații detaliate privind Ghidul solicitantului și depunerea cererilor de finanțare sunt disponibile începând cu
6 ianuarie pe paginile de web

www.fonduri-patrimoniu.ro şi, respectiv,
www.fonduri-diversitate.ro. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22