Pe aceeași temă
Semnatarii scrisorii atrag atenția că „absenţa unor materiale arhivistice cu rol probator face imposibilă derularea în condiţii normale a actului de justiţie, putând conduce la soluţii eronate sau incomplete.”
Conform legislaţiei, se mai arată în scrisoarea deschisă, toate aceste dosare ar fi trebuit să fie transferate la C.N.S.A.S. „Nepredarea lor nu face decât să alimenteze istorii falsificate, consolidând o memorie publică viciată, frustrată de absenţa adevărului şi cu o minimă încredere în actul înfăptuirii dreptăţii.”
Reproducem mai jos, integral, scrisoarea deschisă adresată șefului statului, Klaus Iohannis.
„Scrisoare deschisă Preşedintelui Romaniei, domnul Klaus Iohannis
Stimate Domnule Preşedinte
Vă solicităm să aveţi amabilitatea să dispuneţi, în virtutea prerogativelor funcţiei Dumneavoastră şi a calităţii de mediator între instituţiile statului, îndreptarea unor disfuncţionalităţi care persistă în procesul de predare a arhivelor fostelor instituţii represive ale statului comunist (Ministerul de Interne, Departamentul Securităţii Statului, Inspectoratul General al Miliţiei, Procuratura Generală) către Consiliul Naţional de Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.).
Cu toate progresele care s-au făcut în declasificarea şi predarea către C.N.S.A.S. a unui număr semnificativ de fonduri de arhivă, există în continuare motive temeinice care atestă că multe dosare importante nu au fost predate. Evenimente istorice precum Revoluţia din decembrie 1989, represiunea împotriva manifestanţilor de la Braşov din 15 noiembrie 1987, unele dosare privind proceselor ofiţerilor Serviciului Secret de Informaţii (S.S.I.) implicaţi în Holocaust sau cazuri notorii de disidenţă nu pot fi clarificate în absenţa acestor documente. Au fost invocate diferite motive pentru a justifica decizia de nu fi predate, mergând până la invocarea siguranţei naţionale.
Este cu totul nejustificat ca în cazurile menţionate, astfel de argumente să prevaleze în faţa interesului public de cunoaştere a adevărului istoric, cu atât mai mult cu cât, în prezent, există deschise cauze penale pe rolul Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind atât revoluţia din decembrie 1989, represiunea sistematică îndreptată împotriva muncitorilor braşoveni din noiembrie 1987 cât şi împotriva responsabililor asasinării în detenţie a dizidentului Gheorghe Ursu, subsumate aşa-numitului „Proces al comunismului”. În acest context, absenţa unor materiale arhivistice cu rol probator face imposibilă derularea în condiţii normale a actului de justiţie, putând conduce la soluţii eronate sau incomplete.
Miza acestor procese nu este doar una juridică, vizând sancţionarea unor încălcări grave ale drepturilor şi libertăţilor omului, abuzuri şi crime, ci şi una istorică şi civică. Deciziile justiţiei influenţează substanţial memoria publică. Victimele aşteaptă dreptate, iar o minimă reparaţie o constituie afirmarea adevărului în spaţiul public, pe baza surselor documentare. Din nefericire, actualele demersuri ale Secţiei Parchetelor Militare se lovesc, mai ales pe cazurile mai sus menţionate, de absenţa accesului la documente care pot clarifica gradul de implicare a unor persoane şi instituţii, inclusiv derularea efectivă a unor evenimente.
În faţa argumentelor invocate pentru nepredarea documentelor către instituţia abilitată prin lege să le primească, C.N.S.A.S., subliniem că faptele reflectate în documentele pomenite privesc crime împotriva umanităţii comise între 1941-1989, care sunt imprescriptibile. România a condamnat oficial atât participarea la Holocaust, cât şi dictatura comunistă, în 2004, respectiv 2006. România este stat membru al Uniunii Europene şi NATO, apartenenţă care presupune angajamente ferme faţă de standarde democratice şi statul de drept. Este greu de admis că, în atare situaţie, documente care privesc activitatea represivă a unor regimuri dictatoriale împotriva unor segmente ale societăţii româneşti şi, mai ales, crime împotriva umanităţii, mai pot constitui astăzi obiectul „siguranţei naţionale”.
Pe de altă parte, conform probelor existente în alte dosare, materialele arhivistice invocate există. Multe dovezi care demonstrează constituirea unor asemenea fonduri, dosare, documente şi sinteze, existente în arhiva C.N.S.A.S., au fost deja înaintate Secţiei Parchetelor Militare, în cadrul colaborării dintre cele două instituţii. C.N.S.A.S. a făcut de-a lungul anilor numeroase demersuri, până acum fără succes, privind predarea unor fonduri aduse în discuţie (cazul dizidentului Gheorghe Ursu şi cazul revoltei din 15 noiembrie 1987 de la Braşov). Situaţia revoluţiei din decembrie 1989 este, din acest punct de vedere, şi mai dramatică, existând extrem de puţine materiale arhivistice predate, în ciuda multor dovezi circumstanţiale certe, care atestă constituirea materialelor informative, a sintezelor ş.a.m.d. de către fostul D.S.S.
În plus faţă de cazurile menţionate, nepredarea către C.N.S.A.S. a dosarelor de cadre ale foştilor ofiţeri de securitate şi din Ministerul de Interne, mai ales cele în legătură cu care există deja o sentinţa definitivă şi irevocabilă a unei instanţe judecătoreşti, privitor la încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului, deşi obligaţia predării este stipulată legal, aduce prejudicii grave atât materializării actului de justiţie cât şi aflării generale a adevărului istoric. În acest moment au fost predate C.N.S.A.S. puţin peste 2.000 de dosare de cadre, dintr-un total cumulativ (1948-1989) de peste 80.000.
Conform legislaţiei în vigoare, toate aceste dosare ar fi trebuit să fie transferate la C.N.S.A.S. Nepredarea lor nu face decât să alimenteze istorii falsificate, consolidând o memorie publică viciată, frustrată de absenţa adevărului şi cu o minimă încredere în actul înfăptuirii dreptăţii. Aceste aşa-zise istorii proliferează pe terenul fertil al absenţei documentelor relevante, cu efecte inacceptabile pentru conştiinţa colectivă şi viitorul societăţii. Orice democraţie este întemeiată pe instituţia încrederii, iar cea în corecta şi libera înfăptuire a actului de justiţie este una fundamentală.
Cum am amintit deja, una din cele mai grave consecinţe ale acestei viziuni este posibilitatea unor erori judiciare care să exonereze adevăraţii vinovaţi, să incrimineze oameni nevinovaţi, deformând perimetrul vinovăţiilor privind crimele comunismului şi Holocaustului. Stimate Domnule Preşedinte, vă suntem recunoscători pentru paşii care s-au făcut sub mandatul domniei voastre pentru condamnarea efectivă a poliţiei politice a regimului comunist. La mai bine de zece ani după ce Comisia Prezidenţială pentru Analiză Dictaturii Comuniste din România a declarat acel regim drept „ilegitim şi criminal”, au început procese, au fost condamnări şi sunt în lucru anchete asupra unora dintre cele mai importante crime ale dictaturii comuniste.
În aceste cauze, cercetătorii şi procurorii au găsit probe şi mărturii directe care acuză fără dubiu fosta Securitate de crime împotriva umanităţii. Tot sub mandatul dumneavoastră s-au redeschis anchetele în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei, rechizitoriul acestuia din urmă fiind deja trimis în instanţa. Două speţe istorice pentru rezolvarea cărora aţi insistat public.
Vă rugăm, aşadar, Domnule Preşedinte, să sprijiniţi în continuare aflarea adevărului, corecta şi cât mai completa probaţiune în instanţă a responsabililor pentru aceste crime, sprijinind în acest fel şi comunitatea academică, astfel ca cercetătorii şi istoricii să poată avea şansa prezentării cât mai extinse şi libere a adevărului istoric.
Vă prezentăm mai jos doar câteva din materialele de arhivă despre a căror existenţa ştim cu certitudine, dar care nu au fost încă predate C.N.S.A.S.:
- dosare ale proceselor ofiţerilor Serviciului Secret de Informaţii (S.S.I.), implicaţi în Holocaust;
- volumele conţinând materialele de tehnică operativă (T.O.) din dosarul de urmărire informativă (D.U.I.) „Udrea”, instrumentat împotriva dizidentului
Gheorghe Ursu;
- întreg materialul de cercetare penală instrumentat de Direcţia a VI-a (Cercetări Penale) din cadrul D.S.S. referitor la evenimentele de la Braşov din 15.11.1987;
- toate materialele informativ-operative redactate de Inspectoratele Judeţene ale Ministerului de Interne (Securitate şi Miliţie), cele de mobilizare şi cu caracter organizatoric, respectiv cele audio-video, inclusiv materialele sinteză aparţinând D.S.S. privitoare la evenimentele din decembrie 1989;
- dosarele de cadre ale ofiţerilor de securitate, ale căror nume au fost deja publicate în Monitorul Oficial în baza unei sentinţe definitive şi irevocabile privitoare la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului;
- microfilmele tuturor dosarelor care au fost deja predate în format hârtie, fiind în custodia C.N.S.A.S.;
- toate dosarele aparţinând Departamentului de Informaţii Externe/Centrului de Informaţii Externe, alături de cele organizatorice ale ofiţerilor DIE/CIE, pentru care s-au predat fişele individuale la C.N.S.A.S., în lipsa cărora nu se poate constitui probaţiunea în cauze de interes public unde C.N.S.A.S. are o directă responsabilitate prevăzută de lege;
- toate evidenţele electronice (bazele de date) ale persoanelor şi fondurilor arhivistice constituite de instituţiile represive (Securitate, Miliţie, Ministerul de Interne) înainte de 22 decembrie 1989.
În acest sens, stimate Domnule Preşedinte, vă rugăm să ajutaţi dialogul instituţional dintre C.N.S.A.S. şi toate instituţiile deţinătoare de arhivă şi care, conform legii, trebuie să predea
fondurile menţionate, respectiv urgenta desecretizare şi punere în circuitul public a tuturor materialelor arhivistice invocate.
Cu multă stimă,
Andrei Ursu, Fundaţia „Gheorghe Ursu”
Oana Demetriade, istoric
Mihai Demetriade, istoric
Mădălin Hodor, istoric”
