Fondul Suveran de Investiții, intre modelul norvegian si ”modelul otoman”

În luna decembrie, Parlamentul a exceptat de la aplicarea legilor guvernanței corporative 94 (și cele mai importante) companii de stat, eliminând orice urmă de transparență și de responsabilitate și deschizând larg calea către politizarea completă a managementului și consiliilor de administrație și căpușării libere a acestor companii cu sute de firme de partid sau de clientelă ca în anii 1990.

Parlamentul a motivat legea printr-o pretinsă redundanță: rigorile guvernanței corporative ar fi fost „deja cuprinse in propunerea legislativă privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) și pentru modificarea unor acte normative (L 506/2017)”.  (Detalii aici). Motivarea este o minciună pentru că din start FSDI a fost exceptat de la guvernanța corporativă, iar menținerea acestor exigențe pentru companiile din portofoliu n-ar fi făcut decât să stea în drumul celor care, în frunte cu inițiatorul acestui Fond, Liviu Dragnea, vor să-și subordoneze politic sectorul de stat.

Aberațiile semnalate de Consiliul Legislativ

Faptul că este vorba despre o miniciună este confirmat de observațiile Consiliului Legislativ : „Ca observatie de ordin general, prin acest proiect se instituie o serie de derogari si exceptari de la unele acte normative care creeaza un cadru legal special privind regimul juridic al Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii.

• Fondul este exceptat de la aplicarea OG 64/2001 privind repartizarea profitului la societatile nationale.

• Este exceptat de la OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa
• Se deroga de la prevederile Legii 297/2004 privind piata de capital. Prevederile art 37 din Legea 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata nu sunt aplicabile
• Instrainarea de catre FSDI a unor actiuni sau alte active aflate in proprietatea sa nu este supusa prevederilor OUG 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale.”

Rezumând, FDSI nu va fi obligat să dea parte din profitul companiilor de stat la bugetul de stat, nu va fi obligat să respecte legislația privind guvernanța corporativă, ceea ce înseamnă că parlamentul va numi prin hotărâre o conducere fidelă lui Dragnea, cu un președinte de genul Sevil Shhaideh, în vreme ce pozițiile inferioare - de la manageri la consilii de administrație- vor fi alocate „democratic” membrilor fideli din PSD și clientelei politice. Fondul nu trebuie să respecte legislația privind piața de capital, care reflectă în cea mai mare parte reglementările europene, ceea ce poate duce foarte ușor FSDI în conflict cu Comisia de la Bruxelles, care are de obicei toleranță zero față de orice „inginerie financiară” care are drept obiect piețele de capital. In plus Fondul își păstrează dreptul de a avea un cuvânt de spus în companiile cu capital majoritar privat în care este acționar minoritar dar nu permite același lucru acționarilor minoritari privați în companiile de stat conform legii adoptate în decembrie. În sfârșit, nu este supus Ordonanței care reglementează privatizarea. companiilor de stat, ceea ce înseamnă că poate vinde pachete majoritare în umbră, fără transparență și fără să dea socoteală nimănui pentru asta.

Diferențele față modelul norvegian

Dragnea și oamenii din preajma sa nu ezită să compare FDSI cu celebrul Fond Suveran Norvegian, care toamna trecută atinsese o capitalizare de 1000 de miliarde, cel mai bogat Fond de acest fel din lume. Din foarte multe motive, această comparație este destinată să arunce în spațiul public perdele groase de fum care să ascundă adevărul. FDSI este gândit ca un instrument de spoliere a avuției, nu ca unul de convertire a avuției naționale în beneficii sociale cum  pretinde PSD.

Prima diferență. Norvegienii produc pentru fondul de pensii,  FDSI ia de la fondul de pensii. Fondul Norvegian face plasamente cât mai sigure ale banilor obținuți din exportul de petrol pentru o creea o structură sustenabilă pentru plata pensiilor norvegienilor după ce rezervele din Marea Nordului se vor fi epuizat. FDSI, dimpotrivă, sărăcește bugetul de pensii. Prin exonerarea de la respectarea Ordonanței privind repartizarea profiturilor, FDSI nu mai este obligat să contribuie cu vreun leu la bugetul de stat. Aceasta este o problemă pentru că până acum, dividendele generate de companiile de stat mergeau la finanțarea deficitului bugetului asigurărilor sociale și la plata pensiilor speciale.

Fără acești bani, și după majorările de anul trecut și cele care vor mai urma, guvernul României va fi obligat pentru multă vreme să mențină la nivel minim bugetul destinat investițiilor publice. În esență, sarcina investițiilor publice în infrastructură, în sistemul de sănătate etc, se va transfera de la guvern, care, fie și teoretic, era obligat să respecte niște reguli de integritate și trasparență, la FDSI, care nu mai este constrâns de nimic și poate investi cât vrea, cu cine vrea și la ce prețuri vrea în proiecte care nu sunt obligate să respecte termene, criterii de calitate sau reglementările anticorupție. Potrivit unui indice al transparenței pe trimestrul al doilea al anului trecut, publicat de Sovereign Wealth Fund Institute, un think-tank dedicat analizei globale a Fondurilor Suverane, Fondul Norvegian se află în topul transparenței. Fondul lui Dragnea, la gradul aproape absolut de opacitate pe care l-ar avea, ar trebui căutat undeva la nivelul celor din Algeria, Mauritania și Kiribati.

A doua diferență. Norvegienii au bani, FDSI, nu. Pe scurt, fondurile suverane se împart în commodity și non-commodity based (o analiză din 2008, anul când au explodat Fondurile Suverane, realizată de Deutsche Bank pentru OECD, aici.)

Primele sunt fonduri care au drept scop să valorifice veniturile provenite dintr-o resursă în exces: petrol și gaze în Norvegia, statele Golfului sau Rusia, cupru în Chile, diamante în Botswana, etc. În esență, sunt fonduri care dispun de cantități mari de bani pe care încearcă să-i multiplice prin plasamente cât mai sigure și cât mai puțin speculative în vederea unui consum viitor de cele mai multe ori în afara țării de origine. Norvegienii sunt chiar obligați prin lege să investească global, nu acasă.

Fondurile non-commodity au drept scop exploatarea resurselor externe considerabile ale unor țări care exportă mult și economisesc la fel de mult precum China, Singapore sau Coreea. Fondurile non-commodity își majorează capitalul prin includerea acțiunilor pe care le deține, a proprietăților, a rețelelor de infrastructură ale statului sau a activelor companiilor cu capital majoritar de stat. Și acestea dispun de sume considerabile pentru investiții și plasamente pe piața de capital pentru că vorbim de țări, în special asiatice, care cultivă economisirea, precum China, sau o impun cu forța, precum Singapore.

Există însă și o a treia categorie, care s-a născut între timp, de fonduri non-commodity care nu se mai bazează pe resursele de valută ci doar pe exploatarea capitalului considerabil pe care îl pun în joc. Aceste fonduri au resurse financiare mici dar „stau” pe un capital considerabil care le permite să angajeze împrumuturi semnificative direct de la bănci pentru investițiile sale. Profiturile astfel obținute merg la finanțarea unor noi proiecte publice. Cele mai de succes sunt cele două fonduri suverane ale statului Texas, care a valorificat activele masive de care dispune în plasamente profitabile care au fost utilizate pentru construcția de șosele sau pentru extinderea rețelelor de apă. Pentru a fi profitabile, aceste fonduri se bazează pe împrumuturi și, de aceea, trebuie să aibă o credibilitate și o predictibilitate excepționale, motiv pentru care activitatea lor trebuie să fie una extrem de profesionistă și de transparentă. Cele mai multe dintre fondurile care au înregistrat succese majore sunt administrate de băncile centrale, uneori, de guverne, dar nu există vreun fond suveran, după știința mea, al cărui management să fie decis prin vot de parlament după criteriul apartenenței/apropierii/acceptării de către majoritatea temporară.

FDSI este un fond din această categorie. Deși are active și o sumă modestă de cash, are nevoie pentru a putea funcționa de împrumuturi, fie direct de la bănci, fie prin emiterea de obligațiuni, fie prin vânzarea acțiunilor. Cum am zis, ca să poți împrumuta bani trebuie să fii credibil și predictibill, ceea ce FDSI nu este și nici nu poate fi. De aceea, FDSI va avea mari probleme în a găsi finanțare externă pentru orice va fi dorind să facă.

Modelul turcesc, sursă de inspirație

Din cele de mai sus se vede destul de limpede că FDSI nu are absolut nimic în comun cu Fondul Norvegian care, apropos, a început să își reducă și puținele investiții pe care le avea în România încă din 2017.

În schimb există un model mult mai apropiat de ceea ce își dorește Dragnea, anume modelul impus de Erdogan în Turcia. Fondul Suveran Turc a fost creat în 2016, după pretinsa tentativă de lovitură de stat,  cu scopul de a genera venituri pentru proiecte de investiții publice, recapitalizarea băncilor, atragerea de investiții străine. După cum declara Erdogan, „lumea de azi nu mai are nevoie de piețele financiare controlate de Vest, lumea de azi e lumea Fondurilor Suverane, care concentrează avuții mari și permit o mai bună planificare economică de către stat”. E visul de aur al oricărui etatist autoritar. După un an, în toamna lui 2017, Fondul ajunsese la o capitalizare de 200 de miliarde de dolari dar nu generase nici o investiție importantă, nu atrăsese nici un investitor iar băncile și instituțiile financiare nu se grăbiseră să arunce cu bani în teribila instituție turcească. În schimb, a generat un conflict serios între Erdogan și primul său ministru, Binali Yldirim, care, în calitate de administrator al fondului avea alte idei și alte interese decât clica din jurul lui Erdogan.Conflictul a dus la demiterea administratorului Fondului Suveran al Turciei (TWF), un apropiat al lui Erdogan și abia în octombrie TWF a inițiat negocieri cu un mare fond suveran chinez  pentru un împrumut de 5 miliarde de dolari pe zece ani precum și cu un fond din Qatar. Valul de bani din afară nu s-a abătut încă asupra Turciei și disperarea cu care caută împrumuturi i-a determinat pe analiștii financiari occidentali să speculeze dacă nu cumva fondul turcesc nu încearcă mai degrabă să funcționeze ca o bancă de dezvoltare, dar ca o bancă de dezvoltare fără bani.

Și atunci despre ce este vorba de fapt în Turcia? Potrivit Bloomberg, persoane apropiate de proiect s-au declarat „îngrijorate că fondul va fi folosit în scopuri politice, pentru a îmbogăți companii cu legăturti bune pe seama altor companii” Printre companiile incluse în portofoliu se găsesc două mari bănci de stat, Ziraat și Halk, Turkish Airlines, Turk Telekom, bursa de valori sau Loteria Națională. Pentru comparație, FSDI va include tot ce este important în industrie și servicii de stat din România, precum și CEC-ul și Eximbank, deși inițial nu figurau în proiect. „În orice caz, „rațiunea existenței fondului pare să fie scoaterea companiilor de stat de sub controlul și supravegherea publice”, a declarat Abullatif Sener un fost ministru de finanțe devenit opozant al lui Erdogan. „Fondul pare să fie gândit mai mult pentru monetizarea activelor de stat decât pentru rezolvarea problemelor structurale ale Turciei.” afirmă Sener. Și ghici unde se vor duce banii din această monetizare: direct la cei bine conectați la regim!

FDSI este în mod obiectiv mai apropiat de TWF decât de fondurile din Occident, Asia sau Orientul Mijlociu. El scoate de sub radarul ochiului public cea mai mare parte a economiei de stat care va fi administrată în mod arbitrar, netransparent și lipsit de orice răspundere pentru beneficiile liderilor PSD. Acest mod de a conduce economia duce în mod inevitabnil la conflicte între guvern și oricine va administra de facto acest veritabil guvern paralel care este Fondul Suveran de dezvoltare.

Și Erdogan și Dragnea, când vor rămâne fără bani vor forța băncile din portofoliu să dea împumuturi ceea ce va duce la conflicte inevitabile cu Banca Centrală, care are reguli de prudență bancare clare și, mai ales, universale. Deja Erdogan atacă tot mai des Banca Centrală, pentru diverse motive. Deja în România împotriva BNR se duce o  campanie de denigrare. În cele din urmă, o dată monetizate, activele de stat vor fi redistribuite către membrii conducerii PSD așa cum își împart mafioții banii din droguri. Va fi cel mai mare transfer ilicit de avuție din buzunarul statului în buzunarele private al membrilor și servanților fideli ai partidului.