Forma finală a bugetului, agreată de UDMR, conferă control asupra administrațiilor locale

Laurentiu Gheorghe | 07.02.2019

Construcția bugetară a fost agreată de liderii PSD-ALDE-UDMR, care au ajuns la un consens pentru sumele alocate bugetelor locale, care vor suporta o mare parte din plata cheltuielilor sociale.

Pe aceeași temă

Discuţiile pe buget s-au desfăşurat în mai multe etape iar în urma întâlnirii cu primari nu s-a ajuns la un consens privind chetuielile sociale. Așa cum au spus și primarii participanți la discuții, autoritățile locale vor suporta 10% din bugetul propriu pentru plata cheltuielilor sociale.

Surse politice au declarat pentru Hotnews.ro că varianta propusă de Teodorovici primăriilor și care va rămâne prinsă în bugetul de stat are doar mici modificări. Mai exact, Guvernul va prelua din cheltuielile cu asistență socială plata personalului neclerical (partea administrativă a bisericilor) iar direcțiile de asistența socială și însoțitorii handicap vor rămâne în plata autorităților locale.

De asemenea, în cazul unui deficit bugetar, autoritățile locale vor primi din cota defalcată de TVA.

Repartizarea sumelor colectate din impozitul pe venit:

  • 60% din impozitul pe venit merge la primării

  • 15% din impozitul pe venit merge la Consiliile Județene

  • 17,5% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale

  • 7,5% din impozitul pe venit să fie repartizat județelor în mod egal de către Ministerul Finanțelor

Alte decizii:

  • amendament la buget pentru autostrada Unirii: se vor aloca bani doar pentru studii de fezabilitate

  • sumele alocate pentru drumurile județene cresc de la 450 de milioane lei la 600 milioane de lei

  • bugetul serviciilor va fi amendat în Parlament.

    În cadrul negocierilor cu UDMR, Guvernul a crescut procentul repartizat județelor de la 5% la 7,5%. Amendamentul a fost făcut special la cerea UDMR. Hotnews.ro scrie că s-a decis această modificare pentru a crește controlul politic asupra autorităților locale în contextul anului electoral. „Dacă se dă prea multă autonomie primăriilor locale nu mai există pârghii de control asupra acestora și implicit o proastă mobilizare în ani electorale 2019-2020”, au explicat sursele citate de HotNews.ro

UDMR a negociat această prevedere cu Guvernul, în contextul în care în Transilvania controlează Consiliile Județene din județele cu cea mai mare reprezentare a maghiarilor. Totodată UDMR are probleme cu propriul electorat care îi acuză pe liderii Uniunii și este nemulțumit de asocierea acestora cu PSD.

UDMR, reprezentat de Kelemen Hunor și Cseke Attila, a participat, alături de Călin Popescu Tăriceanu la discuțiile pe buget din biroul de la Parlament al lui Liviu Dragnea.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22