Pe aceeași temă
Cei doi fuseseră reținuți miercuri seară de către Secția Specială, fiind acuzați în privința instrumentării dosarului în care fostul premierul Victor Ponta era acuzat că l-ar fi plătit pe Tony Blair pentru a veni în România să-i facă imagine în campania electorală.
Procuroarea Adina Florea de la Secția specială de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) este cea care a propus arestarea preventivă a celor doi.
Decizia plasării sub control judiciar a lui Negulescu și Iordache aparține judecătoarei Hermina Iancu, de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceeași judecătoare care l-a achitat pe Adrian Năstase în dosarul Zambaccian pentru acuzația de luare de mită și l-a condamnat la 3 ani cu suspendare pentru acuzația de șantaj (dosar în care, la recurs, fostul premier a primit 4 ani cu executare). Ea a părăsit magistratura în 2012 și s-a făcut notar, însă în 2016 a revenit la ICCJ, la contencios, apoi la Penal, amintește G4Media.ro.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurorii SIIJ au dispus miercuri efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea lui Mircea Negulescu pe o durată de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă (6 infracţiuni), represiune nedreaptă (4 infracţiuni), instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participaţiei improprii, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, fals intelectual, abuz în serviciu (4 infracţiuni) şi constituirea unui grup infracţional.
În acelaşi dosar, fostul ofiţer de poliţie judiciară Mihai Iuliano Iordache este acuzat de complicitate la infracţiunile reţinute în sarcina lui Mircea Negulescu.
„În fapt, primul inculpat, în calitate de procuror de caz la DNA - ST Ploieşti, cu ajutorul celui de al doilea inculpat, ofiţer de poliţie judiciară, ar fi procedat la ticluirea modului de sesizare şi a întregului material probator administrat în două dosare aflate în instrumentarea DNA - ST Ploieşti, cu scopul învinuirii pe nedrept a unor persoane, ar fi dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 4 persoane, precum şi măsuri neprivative de libertate constând în control judiciar faţă de 3 persoane, despre care cunoştea că sunt nevinovate, şi ar fi determinat judecătorul de drepturi şi libertăţi să dispună, fără vinovăţie, arestarea preventivă a unei persoane în baza materialului probator plăsmuit”, precizează Parchetul General.
Minuta ședinței ÎCCJ
În baza art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, cu privire la inculpaţii Negulescu Mircea şi Iordache Mihai Iuliano. În baza art.227 alin. (2) din Codul de procedură penală, raportat la art. 202 alin. (4) lit. b) raportat la art. 211 din Codul de procedură penală, dispune luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 zile, cu începere de la 16 iulie 2020 până la 13 septembrie 2020, inclusiv, faţă de inculpaţii: 1. Negulescu Mircea (date cu caracter personal), şi 2. Iordache Mihai Iuliano (date cu caracter personal). În baza art.215 alin. (1) Cod de procedură penală, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, inculpatul Negulescu Mircea trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie în a cărui circumscripţie locuieşte, respectiv Poliţia Municipiului Ploieşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art.215 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul de procedură penală, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, impune în sarcina inculpatului Negulescu Mircea respectarea următoarelor obligaţii: a) să nu depăşească teritoriul României; d) să nu comunice şi să nu ia legătura, direct sau indirect, cu inculpatul Iordache Mihai Iuliano, cu persoanele vătămate Ghiţă Sebastian Aurelian, Ponta Victor Viorel, Chirilă Sorin Adrian şi Iordăchescu Ionuţ Alexandru, şi nici cu martorii Stroe Cecilia Cristina, Bănică Monica Gabriela, Cosma Vlad Alexandru, Păvăleanu Marcel Cristian şi Bizniche Gheorghe. În baza art.215 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, Iordache Mihai Iuliano trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie în a cărui circumscripţie locuieşte, respectiv Poliţia oraşului Mizil, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art.215 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul de procedură penală, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, impune în sarcina inculpatului Iordache Mihai Iuliano respectarea următoarelor obligaţii: a) să nu depăşească teritoriul României; d) să nu comunice şi să nu ia legătura, direct sau indirect, cu inculpatul Iordache Mihai Iuliano, cu persoanele vătămate Ghiţă Sebastian Aurelian, Ponta Victor Viorel, Chirilă Sorin Adrian şi Iordăchescu Ionuţ Alexandru, şi nici cu martorii Stroe Cecilia Cristina, Bănică Monica Gabriela, Cosma Vlad Alexandru, Păvăleanu Marcel Cristian şi Bizniche Gheorghe. În temeiul art.215 alin. (3) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor Negulescu Mircea şi Iordache Mihai Iuliano că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite în sarcina lor, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Dispune efectuarea cuvenitelor comunicări, conform prevederilor art. 215 alin. (5) Cod procedură penală. În baza art.275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate în cauză rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Iordache Mihai Iuliano, în cuantum de 313 lei, rămâne în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Negulescu Mircea, în cuantum de 80 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu azi, 16 iulie 2020. ……………………………. Încheiere îndreptare eroare materiala: Îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul încheierii nr.268 din data de 16 iulie 2020 pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr.1816/1/2020, în sensul că la paragraful 8, având următorul cuprins: „În baza art.215 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul de procedură penală, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, impune în sarcina inculpatului Iordache Mihai Iuliano respectarea următoarelor obligaţii: a) să nu depăşească teritoriul României; d) să nu comunice şi să nu ia legătura, direct sau indirect, cu inculpatul Iordache Mihai Iuliano, cu persoanele vătămate Ghiţă Sebastian Aurelian, Ponta Victor Viorel, Chirilă Sorin Adrian şi Iordăchescu Ionuţ Alexandru, şi nici cu martorii Stroe Cecilia Cristina, Bănică Monica Gabriela, Cosma Vlad Alexandru, Păvăleanu Marcel Cristian şi Bizniche Gheorghe.”, se va trece: „ În baza art.215 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul de procedură penală, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, impune în sarcina inculpatului Iordache Mihai Iuliano respectarea următoarelor obligaţii: a) să nu depăşească teritoriul României; d) să nu comunice şi să nu ia legătura, direct sau indirect, cu inculpatul Negulescu Mircea, cu persoanele vătămate Ghiţă Sebastian Aurelian, Ponta Victor Viorel, Chirilă Sorin Adrian şi Iordăchescu Ionuţ Alexandru, şi nici cu martorii Stroe Cecilia Cristina, Bănică Monica Gabriela, Cosma Vlad Alexandru, Păvăleanu Marcel Cristian şi Bizniche Gheorghe.”, cum era corect. Despre îndreptarea efectuată, se va face menţiune la sfârşitul încheierii corectate. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 16 iulie 2020.