Pe aceeași temă
Secția specială verifică intervenția magistraților și a polițiștilor de după apelurile la 112 ale Alexandrei și modul în care DIICOT Craiova a investigat cazul Luizei Melencu, tânăra dispărută în aprilie, pe care Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o.
Cazul Caracal a scos la iveală o întreagă rețea de legături periculoase țesute, de-a lungul anilor, între oameni de afaceri controversați din Olt și cei care ar fi trebuit să vegheze la aplicarea legii.
Polițiștii care au căutat-o pe Alexandra Măceșanu, declarată acum victima unui omor calificat, au cerut mandate de percheziție plecând de informațiile unui patron de firmă privată, care i-a trimis în casele locotenenților liderului unei grupări locale concurente, intrate în colimatorul procurorilor pentru cămătărie și șantaj.
Adjunctul IPJ Olt a făcut celulă de criză cu interlopii care l-au trimis la trei adrese greșite
Căutarea Alexandrei a fost făcută în primele momente după apelul fetei la 112, de adjunctul IPJ Olt, comisarul Nicolae Alexe, cu ajutorul clanurilor interlope care l-au intoxicat și i-a trimis pe polițiști pe trei piste false.
”Alexandra a sunat la statul român și i-a răspuns statul paralel, o combinație letală de grupări mafiote, afaceriști cu bani publici, oameni ai legii umili și limuzine Rolls-Royce de 400.000 de euro care străbat străzi de o sărăcie unde ”ia-mă nene” te costă viața”, scrie Libertatea, sub semnăturile Mirelei Neag, Daniel Conțescu, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan.
Comisarul șef Nicolae Alexe, numărul unu pe operațiuni în poliția Olt și cel care a coordonat acțiunea de la Caracal, a apelat la un apropiat, Remus Rădoi ”Codiță”, șeful unei rețele uriașe și dintre cei mai temuți oameni din județ, condamnat pentru că a desfigurat un rival în bătaie.
Libertatea publică conversațiile de pe WhatsApp dintre polițistul Alexe și Rădoi ”Codiță” și mărturiile date ziarului de cei doi lideri de grupări concurente. De regulă informatorii dau ponturi poliției, iar ofițerii decid. În cazul Alexandrei, a fost exact invers: poliția a oferit numerele de telefon ale suspectului și alte informații secrete către grupările populate de infractori și care și-au împărțit Oltenia! Iar Remus Rădoi ”Codiță” a trimis poliția la două adrese false ale rivalilor din clanul Oacă în seara în care fiecare minut conta!
În același timp, clanul Oacă cunoștea și el toate mișcările poliției, fiind prieten cu șefii poliției din Caracal: Mirea și Humă, ambii implicați în căutarea Alexandrei. Cu un stat în care polițiile paralele și-au subordonat poliția națională, Alexandra n-a avut nici o șansă.
Pe 25 iulie 2019, la ora 17.00, după șase ore de la apelurile la 112 ale Alexandrei Măceșanu, șeful operativ al IPJ Olt Nicolae Alexe l-a sunat pe Remus Rădoi, zis și ”Codiță”, liderul uneia dintre cele două grupări care domină prin forță brută, contracte cu statul și informații județul Olt. ”Nu i-am răspuns, că eram ocupat”, povestește, liniștit, Remus Rădoi. Când și-a făcut timp, Rădoi l-a sunat el înapoi pe comisarul șef și a aflat de la el că poliția caută o fată răpită. Remus Rădoi Polițistul i-a dat șefului grupării numere de telefon și indiciile mașinii suspectului La ora 18:30, polițistul îi transmite un mesaj pe WhatsApp lui Rădoi. Îi trimite un număr de mobil: ”0763931765”. Rădoi îl întreabă ce e cu numărul: ”?”. ”Ai idee al cui e”, îl roagă Alexe. ”Codiță” nu știe. Era unul dintre numerele din investigația dispariției Alexandrei! După alte două minute, polițistul îi furnizează un alt număr: ”0759660526”.
Apoi, șeful adjunct al IJP Olt îi spune la telefon lui Rădoi că se caută o mașină argintie.
Rădoi, un fost condamnat pentru că a bătut grav un bărbat dintr-un clan rival, acum proprietar al mai multor firme de pază cu o sumedenie de instituții de stat, a fost cooptat, împreună cu oamenii lui, în baza unei complicități private și fără nici o formă legală, în operațiunea de salvare a vieții unei fete minore. Alexe, fost ofițer la DIICOT, ”unde mai făcusem dosare împreună”, după cu mărturisește senin Rădoi pentru Libertatea, a ajuns din aprilie șeful executiv al poliției județene și îi dă apropiatului său informații vitale la prima mare operațiune pe care o coordonează.