Gabriel Oprea, doar la un pas sa-si piarda titlul de doctor. CNATDCU i-a respins contestatia

Dora Vulcan | 29.08.2016

Comisia de Contestatii a CNATDCU a respins luni contestatia depusa de Gabriel Oprea impotriva verdictului de retragere a titlului de doctor, informează Digi 24.

Pe aceeași temă

 

 

Gabriel Oprea a plagiat în lucrarea sa de doctorat, a stabilit luni Comisia de Contestaţii a Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a declarat preşedintele consiliului, Viorel Barbu. El a precizat că a fost respinsă contestaţia formulată de fostul vicepremier, decizia finală urmând să fie luată de Consiliul General al CNATDCU cel târziu miercuri, informeaza News.ro.

 

Preşedintele CNATDCU, Viorel Barbu a declarat pentru News.ro că membrii Comisiei de Contestaţii din cadrul consiliului au respins contestaţia lui Gabriel Oprea la decizia de plagiat din 1 august. Barbu a mai spus că, luni, Consiliul General al CNATDCU a aprobat propunerea Comisiei de Contestaţii însă, în următoarele două zile, decizia trebuie coroborată cu decizia din 1 august. Astfel este necesar un nou vot al membrilor Consiului General pentru validarea propunerii şi înaintarea ei către ministrul Educaţiei.

 

Pasul următor este emiterea, de către ministrul Educatiei, Mircea Dumitru, a unui ordin prin care se dispune retragerea titlului de doctor. Oprea poate contesta acest ordin al ministrului in instanţă, aşa cum a făcut şi predecesorul său, Victor Ponta, căruia i-a fost retras titlul de doctor în Drept. 

 

 

 Consiliului General al CNADTCU a respins, prin vot electronic, contestatia formulata de fostul ministru de Interne, a declarat, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al Ministerului Educatiei, Mirabela Amarandei.

 

Astfel, se mentine decizia initiala a Consiliului - cea de plagiat - in cazul tezei de doctorat a fostului vicepremier.

 

***Fostul vicepremier Gabriel Oprea a depus pe 17 august contestaţie la CNATDCU impotriva verdictului de plagiat pe care Consiliul CNATDCU l-a dat, împreună cu cererea de retragere a titlului de doctor. 

 

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a anunţat, pe 1 august, că va contesta verdictul de plagiat al CNATDCU şi, dacă decizia va rămâne aceeaşi, se va adresa instanţei, motivând că a respectat normele în vigoare în anul 2000, informeaza Mediafax.

 

''În 2000 am scris o lucrare de doctorat, respectând toate normele academice şi legale în vigoare la momentul respectiv. Nici îndrumătorul meu de doctorat, nici comisia care a decis acordarea titlului, nici Universitatea Bucureşti, nimeni nu a avut ceva de obiectat la lucrarea respectivă. Repet, este vorba de anul 2000, când nu eram in politica, nu eram nici ministru, nici membru de partid, nici prefect şi nici nu mă gândeam că voi urma un astfel de drum. Astăzi, la mai bine de 15 ani de când am susţinut teza de doctorat, CNATDCU spune că aş fi plagiat în lucrarea respectivă. Nu ştiu dacă cei care au luat această decizie au verificat cu atenţie care erau normele în vigoare acum 15 ani. La fel, nu ştiu dacă lucrarea a fost evaluată după normele şi standardele de acum (diferite de cele din 2000) sau după standardele de atunci, pe care le-am respectat. Ştiu însă că anul trecut, Consiliului Naţional de Etică a spus în mod oficial că suspiciunile de plagiat nu se confirmă în cazul meu'', a scris atunci Gabriel Oprea pe Facebook.

 

El a mai spus că se va adresa Ministerului Educaţiei pentru a lămuri ''contradicţia''.

 

 

Consiliul general al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis să propună retragerea titlului de doctor în cazul lui Gabriel Oprea, urmând ca decizia să ajungă la ministrul Educaţiei, consiliul considerând că fostul vicepremier a plagiat în teza de doctor.

 

''Comisia a argumentat pe mai multe pagini şi a concluzionat că teza de doctorat a fost un plagiat în bună parte şi propune în virtutea acestui fapt retragerea titlului de doctor domnului Gabriel Oprea. Decizia a fost luată în unanimitate, de cei în jur de 35 de membri'', a declarat Viorel Barbu, preşedintele CNATDCU.

 

Comisia de experţi din cadrul CNATDCU care a analizat teza de doctorat a lui Gabriel Oprea a dat verdict de plagiat în cazul acestuia la data de 26 iulie.

 

Lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, "Procedura plângerii prealabile", a fost susţinută în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, coordonator fiind profesorul universitar Ion Neagu.

 

În iulie 2015, Consiliul Naţional de Etică din subordinea Ministerului Educaţiei a decis într-un timp record că suspiciunile de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier, nu se confirmă, un verdict similar fiind dat şi în cazul lui Victor Ponta. Pe de altă parte, Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, a analizat lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, spunând că, în mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind "copiate integral".

 

Ulterior apariţiei informaţiilor referitoare la suspiciunea de plagiat asupra tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, au apărut informaţii similare în legătură cu mai multe lucrările pe care fostul vicepremier le-a coordonat, printre acestea fiind cele ale lui Neculai Onţanu, fost primar al Sectorului 1, şi Bogdan Licu, fost procuror general interimar.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22