Germania, video al Ministerului de Interne in care migrantii economici din Balcani sunt sfatuiti sa ramana in tarile lor

M. B. | 08.08.2015

Pe aceeași temă

Germania a început vineri difuzarea unui clip de patru minute care conține imagini cu deportări ale refugiaților și în care cetățenii statelor din balcani nemembre UE sunt sfătuiți să nu ceară azil politic în cea mai dezvoltată țară din Europa fiindcă vor fi refuzați.

 

Cu tot mai mulți refugiați din Siria și alte țări devastate, germanii au decis în ultimele luni să oprească imigrația din Balcani, pentru că nu mai pot face față, notează DPA, citată de Agerpres.

 

Germania a înregistrat un record de 500.000 de solicitanți de azil în cursul acestui an, din care 40% sunt din Balcani. Potrivit ultimelor cifre ce arată noua politică în această privință, mai puțin de 0,1% dintre cei veniți din Serbia obțin permisiunea de a rămâne, comparativ cu 84% pentru cei sosiți din Siria.

 

Filmul a fost postat online de Ministerul de Interne și face parte dintr-o campanie de informare a publicului vizând Albania, Bosnia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru și Serbia. El arată refugiați din Balcani îmbarcați într-un autobuz de poliție la un aeroport și trimiși acasă cu un zbor charter. O voce pe fundalul acestei înregistrări video avertizează că toți cei trimiși acasă vor primi o factură imensă de plată a mii de euro pentru costurile deportării lor și vor avea interdicție pe viață să se întoarcă în Germania până când nu o vor achita, mai notează DPA.

 

Familiile care și-au folosit economiile pentru a plăti traficanți de persoane ca să ajungă în zadar în Germania vor fi "ruinate" de pierderea economiilor lor.

 

"Nu te ruina, nu îți ruina familia", se încheie acest film. "Folosiți-vă în schimb meseriile pentru a contribui la dezvoltarea economică a patriei voastre".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22