Pe aceeași temă
„Acum vreo două săptămâni, Maricel Popa m-a întrebat dacă de principiu mă interesează un post de consilier, şi am răspuns că da. Proiectul SMID merge greu şi este mult de recuperat la el, dar consider că pot să-l aduc la zi. Voi fi consilierul preşedintelui CJ şi sper într-o relaţie de colaborare onestă. Important este să fie un respect reciproc. Am înţeles că nu este uşor să colaborezi cu Popa. Prima mea grijă va fi însă să-mi spun ferm părerea, pentru că asta trebuie să facă un consilier. Dacă mă ascultă, bine. Dacă nu, văd ce mai fac. Nu e obligatoriu să rămân“, a declarat Nichita, conform Ziarul de Iași.
Totdat, Gheorghe Nichita a declarat, la o televiziune locală, că, începând de joi, va fi consilier al preşedintelui CJ Iaşi, Maricel Popa, şi că se va ocupa de coordonarea proiectului Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Iaşi.
”Am avut o discuţie cu domnul Popa, m-a întrebat ce mai fac şi dacă nu aş putea să ajut la CJ. Am zis că nu vreau drept de semnătură, ci doar să ajut cu experienţa mea. Nu mai pot sta deopate, am nevoie şi eu de bani, de un salariu. Nu ştiu cât voi câştiga”, a afirmat Gheorghe Nichita, conform News.ro.
El a mai spus că nu vrea ”încă” să se implice politic în PSD Iaşi şi că angajarea sa la CJ nu reprezintă o mutare politică, în condiţiile în care Maricel Popa este liderul filialei judeţene a PSD Iaşi.
Întrebat ce reacţie crede că va avea primarul Iaşiului, Mihai Chirica, cu care nu se află în relaţii bune, Gheorghe Nichita a spus că nu-l interesează ce va spune Chirica.
Gheorghe Nichita a candidat în decembrie 2016 pe listele PRU, la deputaţi, însă partidul nu a intrat în Parlament.
Două dosare de corupţie
Fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată de procurorii DNA în două dosare de corupţie.
În noiembrie 2015, Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată de DNA după ce ar fi utilizat Poliţia Locală pentru a-şi urmări fosta iubită, alături de el fiind deferiţi justiţiei fostul director al Poliţiei Locale Iaşi Liviu Hliboceanu şi un fost şef de serviciu din instituţie.
În rechizitoriul procurorilor DNA se arată că, în perioada 25 decembrie 2013 - 30 aprilie 2015, Gheorghe Nichita l-a determinat pe Hliboceanu să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin folosirea necorespunzătoare a resurselor materiale şi umane ale Poliţiei Locale Iaşi.
Procurorii susţin că, timp de un an şi jumătate, Gheorghe Nichita i-a determinat pe şefii Poliţiei Locale Iaşi să facă verificări în baze de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar ulterior să folosească informaţiile astfel obţinute şi să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite.
În decembrie 2015, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Nichita, a preşedintele grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu, a vicepreşedintelui UTI Mihail Tănăsescu, a directorului SC Information Business Consulting SRL (IBC), Iulius Gabriel Mardarasevici.
Gheorghe Nichita este acuzat de luare de mită, iar Tiberiu Urdăreanu, Iulius Gabriel Mardarasevici şi Mihail Tănăsescu de dare de mită. Nichita este acuzat că a primit 10 la sută dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI şi unei alte firme, precum şi reduceri la un hotel de lux din Bucureşti, dar şi cazare în China.