Gheorghe Stan a încercat să-l salveze pe Hrebenciuc cu o ordonanță de urgență dată de Tudorel Toader

Dora Vulcan | 08.06.2019

Șeful secției speciale de anchetare a magistraților explică retragerea apelului în cazul Hrebenciuc, pe care a cerut-o Curții Supreme, invocând ordonanța de urgență care a scos magistratura în stradă.

Pe aceeași temă

Într-un punct de vedere care i-a fost cerut de Parchetul General pentru a explica retragerea apelului în cazul lui Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Stan, șeful secției speciale de anchetare a magistraților - numit recent judecător la Curtea Constituțională la propunerea PSD și unde va depune jurământul pe 18 iunie - invocă prevederi ale controversatei Ordonanțe de Urgență 7, scrie G4Media.ro. OUG 7, emisă de fostul ministru al Justiției Tudorel Toader, a scos magistratura în stradă și a blocat activitatea instanțelor,

Stan invocă în sprijinul acțiunii sale articolul din OUG 7 care spune că “ori de câte ori Codul de procedură penală sau alte legi speciale fac trimitere la „procurorul ierarhic superior” în cazul infracțiunilor de competența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, prin acesta se înțelege procurorul șef al secției, inclusiv în cazul soluțiilor dispuse anterior operaționalizării acesteia.”

Astfel, s-a creat prin ordonanța emisă de Toader posibilitatea ca secția de anchetare a magistraților să poată retrage apelurile în dosarele preluate de la alte parchete.

Solicitat de presă să spună care sunt motivele reale ale deciziei sale, Stan a emis un punct de vedere, sub antetul secției, în care invocă riscul ca divulgarea oricăror informații de acest tip să aducă atingere ”asigurării unui proces echitabil”.

Cu alte cuvinte, secția poate dispune de capul ei, sustrăgându-se controlului ierarhic al Parchetului General în orice dosar dar când e vorba să dea socoteală de acțiunile sale există riscul să se aducă ”atingere asigurării unui proces echitabil”.

Paradoxal, secția condusă de Stan invocă legea privind liberul acces la informațiile de interes public într-o interpretare inedită a procedurilor judiciare care, odată date publicității, ar putea atingere părților din proces. Omițând că procesul e public așa cum este și motivarea retragerii apelului într-un dosar.

”(...) <<informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicarea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces>>, informațiile solicitate nu vă pot fi comunicate”.

Secția de anchetare a magistraților a anunțat la termenul din 13 mai din procesul lui Viorel Hrebenciuc la Curtea Supremă, că retrage apelul în dosarul de corupție în care a fost judecat Hrebenciuc și condamnat în primă instanță la doi ani de închisoare.

Procurorul de ședință, reprezentant al Parchetului General în instanță, a atras atenția că decizia lui Gheorghe Stan trebuie supusă controlului ierarhc, adică procurorului general al României, căruia Stan îi este subordonat, și a cerut amânarea unei decizii a instanței până la emiterea unui punct de vedere de către procurorul geenral al României.

Următorul termen este pe 12 iunie.

Hrebenciuc, cândva cel mai influent baron local al PSD, cu fieful la Bacău, a fost condamnat în primă instanță la doi ani de închisoare cu executare dar dacă se menține această condamnare, în condițiile unei eventuale acceptări a retragerii apelului, așa cum a cerut Gheorghe Stan, Hrebenciuc mai are de executat cel mult o lună de închisoare, pentru că i se va scădea din perioada de executat cea în care a stat în arest preventiv și în arest la domiciliu.

Activitatea profesională a lui Gheorghe Stan și cu cea a lui Hrebenciuc au aceleași puncte de convergență: Bacău și PSD.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22