Gorghiu, reacție la refuzul premierului de a da o ordonanță pentru locale cu două tururi

Iulian Popescu | 20.01.2016

Alina Gorghiu a reacţionat marți la refuzul premierului de a emite o ordonanță pentru alegerea primarilor prin două tururi de scrutin, susţinând că Dacian Cioloş se teme, probabil, să nu fi acuzat de partizanat politic.

Pe aceeași temă

 

"Referitor la revenirea la scrutinul în două tururi pentru alegerea primarilor, mă așteptam ca un guvern tehnocrat să dorească asumarea unei astfel de schimbări în legislația electorală.

Asta, mai ales, având în vedere că în prima schiță a programului de guvernare asumat de premierul Cioloș, susținea reintroducerea votului în două tururi. Până la urmă, marți,19 ianuarie, prim-ministrul a ales o poziție de neimplicare, probabil și din teama de a nu fi acuzat de partizanat politic.

Din punctul meu de vedere, acest subiect nu este unul politic, ci unul tehnic și nu folosește politicienilor ci, în primul rând, cetățenilor. Poate vom reuși, până la urmă, să-l convingem că este o măsură bună pentru societate.

Poate îl va convinge societatea civilă, dacă noi nu am reușit.

Și într-un caz, și în altul, vom continua efortul de a schimba legea în Parlament, chiar dacă șansele sunt extrem de mici. Nu am pornit acest demers cu mari așteptări de succes, dar era de datoria noastră să încercăm tot ce ne stă în putință pentru a realiza această schimbare care, repet, a fost cerută insistent de către stradă", a scris Alina Gorghiu pe Facebook.

 

Premierul Dacian Cioloş a anunțat, marţi, că nu va da curs solicitării PNL de a modifica prin OUG legea alegerilor locale pentru a reintroduce două tururi, pentru că nu crede că este democratic ca Executivul să amendeze o lege politică adoptată de Parlament.

 

Înainte de a prticipa la o acțiune politică a PNL, premierul Dacian Cioloș a răspuns unei întrebări din partea presei cu privire la solicitarea Alinei Gorghiu:  

 "Este vorba despre o lege politică pe care Parlamentul a votat-o. Este deja o lege electorală modificată. S-a decis printr-o înţelegere politică. Guvernul pe care îl conduc este un guvern care nu este implicat politic şi nu cred că este democratic să modifice un guvern prin ordonanţă de urgenţă o lege politică".

 

Menționăm că legea localelor într-un singur tur a fost votată în camera preliminară Senat la data de 20 aprilie 2015 cu 114 voturi ”pentru”, 3 ”împotrivă” și 4 abțineri.  Pe 6 mai 2015, a fost adoptată și în Camera Deputaților: 278 voturi ”pentru”, 22 voturi ”contra” și 14 abțineri, iar pe 18 mai 2015, legea este promulgată de către președintele Iohannis, fără să o retrimită Parlamentului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22