Götterdämmerung

Deci, zise zeul: dacă ai un frate ofiţer în rezervă, pe tata impiegat de mişcare sau o cuscră la Poştă, poţi să-i iei basca poliţistului, să-l dai în brânci pe scări, să-l faci dobitoc, să arunci cu apă pe executorii judecătoreşti, să le rupi documentele. Vei avea şi tu regim special din partea forţelor de ordine, ca el, nefiind umflat pe sus şi dus la secţie. Sunt convins că băieţii din clanurile Măraru, Caiac, Duduianu, Spoitoru şi ceilalţi au desfăcut o sticlă de şampanie (contrafăcută) la această veste şi au urmărit transmisia în direct cu carnetele de notiţe pe genunchi – sau, mă rog, ce mijloace de memorizare au ei: crestături în patul puştii, tatuaje pe omoplaţii subordonaţilor – ca să ia lecţii de la confratele lor mai citit, europarlamentarul C.V. Tudor.
Se pare însă că funia i se apropie de par şi tribunului naţional, căruia i se cam rablagesc susţinătorii, fiind nevoit să recurgă tot mai des la bluf. Ca dovadă că, în ziua fatidică, până la urmă, a trebuit să părăsească mârâind vila revendicată, cu tot cu liota sa de căţei, publicaţiile naţional-culturale, bideul lui Marinescu şi colecţia de dicţionare ortoepice şi de punctuaţie a lui Codrin Ştefănescu. Ceea ce arată că, încet, încet, chiar şi România se schimbă.

Nu neapărat în bine. Vocalizele sale de leu în şpilhozeni îi impresionează în continuare pe unii tablagii din poliţie, jurişti de provincie sau diverse categorii de perdanţi ai tranziţiei. E drept că nu mai are acces la reţeaua de generali cum avea în 1994 sau pe timpul mineriadelor, nici nu mai e aşa mare nevoie de el pentru a împroşca jeg şi calomnii uluitoare la adresa oricui vrea să europenizeze România. Dar asta numai pentru că noii lideri ai alianţei antianticorupţie o fac ei înşişi cu mult aplomb, într-un fel de care Hrebenciuc, pe vremuri, s-ar fi jenat.

Limitele acceptabilului în discursul public la vârf s-au relaxat mult de când cu noua generaţie de politicieni, iar, ca atare, nevoia de intermediari prestatori de servicii murdare s-a redus. Ce-ţi mai trebuie Vadim sau Funar, dacă Ponta însuşi declară PDL formaţiune teroristă, Mazăre defilează în uniforme sexi şi cheamă la mişcări de stradă armate, rectorul Marga se simte opresat de un regim nazist (dar altul decât al lui Mazăre), iar Ghişe e oricând prin preajmă să spună bazaconii. Postacii organizaţiilor de tineret ale partidelor îngroapă orice nucleu de dezbatere online sub o mare de noroi şi trag la ţintă contra comision mult mai eficient decât tribunul. Iar Olguţele crescute sub pulpana lui Vadim au făcut aripi şi au zburat, demonstrând că sunt în stare să-şi poarte de grijă şi singure.

Că s-a ajuns aici, nu-i o surpriză. De o bună bucată de vreme, PRM şi-a pierdut zvâcul şi aderenţa la realitate, iar o dată cu ele electoratul şi perspectiva de a mai conta în politica internă. Cât mai există în viaţa publică, d-l Vadim Tudor este acolo pentru că dispecerii kommentariatului naţional de pe trusturi îi fac periodic injecţii cu audienţă, concesionându-i spaţiul câte unei emisiuni, cu tot cu nefericita gazdă-ficus ce se nimereşte de tură, pentru o revărsare de paranoia naţionalistă şi o batere de câmpi în stilul măreţ de odinioară.

Însă publicul, chiar şi pentru aşa ceva, este limitat, iar genul acesta de producţie audio-video e afectată până la urmă de inflaţie: cu cât cantitatea produsă e mai mare, cu atât valoarea ei de întrebuinţare per decibel scade. Şi, în fond, ce nevoie ai să-l ţii pe Vadim cu mare cheltuială de sedii, consilieri şi locuri ocupate prin parlament, dacă treaba ţi-o rezolvă slujbaşi cu leafă fixă şi mijloace moderne precum Stan, Badea şi alţii ca ei, care, orişicât, au laptop, Iphone, cont pe Twitter şi Facebook, deci penetrează şi la alt segment de consumatori decât reclamele Corega.

După ani de încercări nereuşite, s-au prins şi regizorii noştri politici că notorietatea nu e totuna cu intenţia de vot, cum au crezut ei multă vreme. Avem aici de-a face cu aşa-numitul efect zoo: poporul târgoveţ dă buluc să caşte gura la privelişti bizare şi să se mire de răgetele unor mamifere pe cale de dispariţie, eventual să le zvârle grisine prin gard. Dar chiar dacă s-a filmat cu el pe mobil şi a postat clipul pe Youtube, asta nu înseamnă că a doua zi îl va vota pe mamutul lânos preşedinte sau primar.

Declinul lui Vadim nu se măsoară deci în puncte de rating, care e constant, ci în virajul din personaj temut în personaj-exponat, un fel de curiozitate pentru orele de divertisment de după muncă. Chiar dacă nu suntem încă acolo, ăsta e trendul.

Ca atare, fără funcţii, fără bani şi cu influenţa în scădere, PRM este nevoit să se adapteze şi el cum poate la epoca postmodernă – partid happening, existând mai puţin ca instituţie şi mai mult ca o listă de evenimente şi instalaţii video, de artă contemporană: Vadim cu portavoce şi microfon Antena 3; Vadim cu lămpaş de miner citind Învăţăturile lui Neagoe; Vadim cu o sacoşă cu resturi alimentare, hrănind căţei pe treptele Casei Scânteii. Însă declinul acestui partid dens în simbolistică se măsoară totuşi în zona realităţilor pragmatice, acolo unde pe vremuri era imbatabil. Altfel nu se explică cum, cu reţeaua de trepăduşi, securişti convertiţi la afaceri cu terenuri şi avocaţi şantajişti pe care se baza odinioară, PRM a ajuns atât de vulnerabil încât să ia o ţeapă imobiliară de începător de la băieţii lui Tăriceanu. //

Taguri: ofiter, clanuri, Mircea Badea, Twitter, Youtube.