GRECO, raport împotriva legilor Justiției. România, pusă să dea explicații la Consiliul Europei

Dora Vulcan | 27.03.2018

Președintele GRECO a fost însărcinat să prezinte concluziile raportului - Greco-AdHocRep (2018) 2 - autorităților române iar șeful delegației României este chemat la urmtăoarea reuniune a Consiliului Europei, din luna iunie a acestui an, să facă un raport scris cu privire la situația reformelor din Justiție.

Pe aceeași temă

 

 

 Anunțul a fost făcut de Grupul Statelor Împotriva Corupției (GRECO). Solicitarea GRECO vine după ce luni, în Senat, au fost votate legile Justiției de coaliția majoritară PSD-ALDE. 

 

 

  • Cele trei legi ale Justiției au trecut de Parlament după votul din plen de la Senat

 

 

Legile justiției au fost votate luni și de plenul Senatului, după ce au fost avizate în Comisia Iordache. Este vorba despre Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea privind organizarea judiciară şi Legea privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.

 

 

Toate cele trei legi ale justiției au trecut de votul Senatului. Opoziția a anunțat deja că le va contesta din nou la Curtea Constituțională. Dimineață au fost adoptate de comisia „Iordache”, fostul ministru al Justiției care a emis OUG 13. În urma amendamentelor depuse de senatori, legile Justiţiei nu au suferit modificări de fond faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor, transmite Digi 24.

 

Astfel, după ce amendamentele depuse de senatori au fost dezbătute şi votate, legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată cu 12 voturi „pentru” şi 5 voturi „împotrivă” legea 304/2004 privind organizarea judiciară a primit raport de admitere, cu 12 voturi „pentru” şi cinci voturi „împotrivă”. De asemenea, legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a primit raport de admitere cu 11 voturi “pentru” şi cinci voturi “împotrivă”.

 

 

 

  • Raportul GRECO nesatisfăcător. S-au cerut informații despre legile Justiției și minciunile PSD

 

 

Reprezentanții GRECO - grup al statelor membre împotriva corupției, organism din Consiliul Europei - au avut în luna februarie a acestui an o întâlnire cu conducerea comisiei speciale de modificare a legilor Justiției. Experții GRECO au cerut lămuriri în legătură cu adoptarea acestor legi.

 

 Intr-un raport similar adoptat in decembrie 2017, GRECO a stabilit deja ca progresele actuale ale Romaniei in ceea ce priveste implementarea recomandarilor in domeniul prevenirii coruptiei in randurile parlamentarilor, judecatorilor si procurorilor sunt "total nesatisfacatoare".

 

"Delegatia GRECO subliniaza ca cei responsabili cu investigarea, urmarirea penala (DNA - n.red.) si judecarea (instantele - n.red.) infractiunilor de coruptie ar trebui sa beneficieze de independenta si autonomia corespunzatoare functiilor lor si sa nu fie supusi unei influente nepotrivite. Acest lucru se aplica si mecanismelor disciplinare, in timp ce judecatorii si procurorii trebuie sa respecte cele mai inalte standarde de integritate. Acesta este unul dintre standardele fundamentale anticoruptie ale Consiliului Europei. De asemenea, delegatia reaminteste recenta recomandare a GRECO de imbunatatire a transparentei procesului legislativ, inclusiv prin asigurarea aplicarii exceptionale a procedurii de urgenta intr-un numar limitat de circumstante", se arata intr-un comunicat al GRECO publicat dupa vizita in Romania de la sfarsitul lunii februarie, citat de ziare.com. 

 

Delegatia GRECO a subliniat atunci ca este important ca toate institutiile statului sa conlucreze si sa se respecte reciproc, in conformitate cu principiile separatiei puterilor, ale independentei si impartialitatii sistemului judiciar si ale egalitatii in fata legii. 

 

Cu aceeasi ocazie, GRECO a invitat din nou autoritatile sa ceara si opinia Comisiei de la Venetia cu privie la pachetul legislativ vizand reforma in justitie, lucru care nu s-a intamplat nici pana in ziua de astazi.

 

 

foto Andreea Alexandru, Mediafax

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22