Pe aceeași temă
TEXTUL ORDONANTEI DE ABROGARE AICI
Ordonanța de urgență numărul 14 a fost adoptată "având în vedere faptul că, de la publicarea în Monitorul Oficial (...) din 1 februarie 2017 a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/ 2017 (...) și până în prezent au existat foarte multe reacții, nu numai în ceea ce privește fondul actului normativ, dar și în ceea ce privește modalitatea de adoptare a acestuia".
Ordonanţa a fost abrogată ”avînd în vedere că au existat foarte multe reacţii, nu numai în ce priveşte fondul actului normativ, cât şi în ce priveşte modalitatea de adoptare a acestuia, constatând că faptul că actul normativ menţionat a suscitat un real interes în rânul cetăţenilor României, aceştia înţelegând să se implice activ nu numai prin participarea la dezbaterea publică în perioada prealabilă adoptării, dar şi prin susţinerea ideilor în cadrul unor manifestări publice, observând că puternica reacţie a cetăţenilor români a vizat în special insuficienta dezbatere a soluţiilor de interes pentru întreaga comunitate, solicitând o mai mare dezbatere în cadrul Parlamentului”.
De asemenea, potrivit actului normativ, s-a observat că "puternica reacție a cetățenilor români a vizat în special insuficienta dezbatere a soluțiilor de interes pentru întreaga comunitate, solicitând, pe cale de consecință, o dezbatere mai amplă a soluțiilor în cadrul Parlamentului".
OUG a fost aprobată și constatându-se că, "în acest moment, pe fondul tensiunilor create ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/ 2017 există un pericol real de dezbinare a societății, în contextul general de neînțelegere, cu consecințe asupra climatului general de stabilitate a societății și recunoscând și respectând în egală măsură exercitarea democrației în toate formele sale".
În actul normativ se mai spune că s-a observat că "tensiunile existente pot fi înlăturate prin abrogarea expresă și imediată a acelor texte care au suscitat reacțiile masive menționate, ceea ce presupune, din punct de vedere tehnic, o intervenție expresă asupra textelor din Codul de procedură penală care intraseră deja în vigoare, astfel încât acestea să revină la forma avută înainte de adoptarea ordonanței menționate, urmând ca ele să se aplice, din nou, ținându-se seama de deciziile Curții Constituționale nr. 586/2016 și nr. 614/2016".
În OUG se mai afirmă că s-a apreciat că "doar o abrogare expresă și de urgență a textelor, în special cele privind Codul penal, intens criticate, este de natură a readuce starea de echilibru în societatea românească și de a permite reinstalarea unui dialog constant și constructiv".
Ordonanţa de abrogare vine cu mai multe prevederi. În primul rând, articolul I prevede abrogarea OUG 13 privind codurile penale în totalitatea ei.
Potrivit noului act normativ (ordonanța de urgență numărul 14) în cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanță, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depășească 60 de zile.
Având în vedere că OUG 13 conţine prevederi care intrau în vigoare odată cu emiterea (precum cea privind denunţul), dar şi unele care intrau în vigoare abia după 10 zile (precum cea privind abuzul în serviciu şi dezincriminarea neglijenţei în serviciu), a fost nevoie de precizări suplimentare.
Astfel, prin articolul I, care abrogă OUG 13, sunt eliminate prevederile privind pragul de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu şi cele privind dezincriminarea neglijenţei în serviciu - măsuri care nu au intrat încă în vigoare -, dar trebuiau eliminate şi modificările apărute deja în lege, precum cea privind denunţul.
Articolul II al OUG de abrogare conţine astfel prevederi exprese privind abrogarea din lege a modificărilor pe tema denunţului, fiind eliminat acel termen de maximum 6 luni pentru valabilitatea unui denunţ.
OUG adoptată duminică de Executiv intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Ordonanța de urgență este semnată de premierul Sorin Grindeanu și contrasemnată de ministrul Justiției, Florin Iordache, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, și ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu.
UPDATE. Pe site-ul guvernului a aparut un comunicat in care a anuntat faptul ca a fost adoptat proiectul Ordonantei de abrogare, dar nu si textul acesteia.
Comunicatul guvernului
”Astăzi, în cadrul ședinței de Guvern s-a aprobat proiectul de Ordonanță de Urgență pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi al Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală.
De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe a fost aprobat Memorandumul cu tema Aprobarea declasificării stenogramelor cuprinzând dezbaterile din şedinţele Guvernului desfăşurate la data de 18.05.2016 (extras) şi la data de 31.01.2017 (integral). Informațiile vor fi făcute publice astăzi pe site-ul Guvernului.
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a cerut ca în perioada imediat următoare Ministerul Justiției să demareze de urgență dezbateri publice cu toate partidele politice și cu societatea civilă pe tema subiectelor din ordonanța care a fost abrogată astăzi. Totodata, premierul a solicitat ministerului de resort parcurgerea tuturor etapelor pentru a avea un proiect de lege care care să pună în acord deciziile Curții Constituționale, Directivele europene, Codul Penal și Codul de Procedură Penală, în vederea dezbaterii acestuia în Parlament”.
UPDATE: Ordonanța de urgență pentru abrogarea OUG privind modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală a fost publicată duminică în Monitorul Oficial, spun surse citate de Realitatea Tv.
Informatia a fost confirmata de ministrul Sanatatii, Florian Badog. Intrebat daca ministrul Justitiei, Florin Iordache, a ramas in functie, Bodog a raspuns: "Da.", scrie ziare.com.
În ceea ce-l priveşte pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache, surse guvernamentale au declarat, pentru agenția News.ro, că premierul Sorin Grindeanu i-a solicitat să-şi facă o evaluare a activităţii şi a ministerului pe care îl conduce de la preluarea mandatului.
Ce s-a aflat pe ordinea de zi a sedintei de guvern
Guvenul ia în calcul varianta abrogarii OUG privind codurile penale, o decizie urmând să fie luată în şedinţa specială a Cabinetului programată la ora 14:00. Tot atunci este posibil şi un anunţ legat de plecarea ministrului Justiţiei Florin Iordache din Executiv, mai ales că, în urmă cu o zi, premierul Sorin Grindeanu a spus că acesta trebuie să îşi asume consecinţele pentru faptul că argumentele Guvernului pentru OUG 13/2017 nu au fost bine comunicate.
1. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.268/2009 privind Codul penal şi al Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală
Pe ordinea de zi figurează şi un memoramndum cu tema ”Aprobarea declasificării stenogramelor cuprinzând dezbaterile din şedinţele Guvernului desfăşurate la data de 18.05.2016 şi la data de 31.01.2017”.
Discuţia referitoare la îndepărtarea lui Iordache din Guvern a avut loc sâmbătă, pe fondul intensificării protestelor de stradă faţă de Executiv şi a acuzaţiilor din partid şi din interiorul Cabinet legate de modul în care a comunicat pe tema OUG privind modificarea codurilor penale.
Cum spune Macovei că trebuie făcută abrogarea
Noua ordonanta a Guvernului Grindeanu trebuie sa abroge in totalitate OUG 13/2017 si sa fie "fara ambiguitati juridice, fara sa ne pacaleasca", a mentionat, printr-un comunicat remis duminica, europarlamentarul Monica Macovei.
Să îi ajutăm să facă noua ordonanță de urgență exact cum le-a cerut poporul.
1. Titlul noii OUG: Ordonanță de Urgență pentru abrogarea OUG 13/2017 (în totalitate) și modificarea unor dispoziții din Codul de procedură penală.
Noua OUG trebuie să abroge în totalitate ordonanța hoților-OUG 13/2017. Refuzăm titluri de genul: anulare, revocare, prorogare, etc. Acceptăm numai abrogare.
2. Textul noii OUG:
(a) Articolul 1: “Se abrogă OUG 13/2017”. Toată.
Numai așa noua ordonanță de urgență (1) împiedică intrarea în vigoarea a modificărilor Codului Penal, programată pentru 9 februarie 2017, și (2) limitează în timp, până în momentul adoptării noii OUG, a modificărilor la Codul pe Procedură Penală. De la data adoptării noii OUG, modificările Codului de procedură penală nu mai sunt în vigoare. Evident, noua OUG trebuie publicată imediat în Monitorul Oficial, până pe 8 februarie cel târziu și trimisă în aceeași zi Parlamentului.
(b) Articolul 2: “Se modifică următoarele articole din Codul de Procedură Penală (enumerate), după cum urmează:…” și se scriu, în noua OUG, textele în vigoare înainte de OUG 13/2017 la toate articolele din Codul de procedură penală modificate de OUG 13/2017.
Acest lucru este necesar pentru că, după ce OUG 13/2017 este abrogată în totalitate, trebuie modificate, prin noua OUG, textele din Codul de procedură penală care au intrat deja în vigoare la 1 februarie 2017 și care astăzi fac parte din Codul de procedură penală.
Este important să știm că ordonanța hoților - OUG 13/2017 va fi oricum dezbătută și supusă votului în Parlament și, ca să se îndeplinească voința sutelor de mii de români care protestează de 5 zile, ea trebuie respinsă de ambele camere ale Parlamentului. Protestele nu trebuie să se încheie înainte de respingerea OUG 13/2017 de Parlament. Ca să nu ne păcălească.
După respingerea definitivă a ordonanței hoților - OUG 13/2017, se va dezbate în Parlament noua OUG promisă, redusă la modificările aduse Codului de procedură penală, deja intrate în vigoare și care trebuie modificate prin noua OUG. Aceasta trebuie să fie ordinea.
Pe scurt, OUG 13/2017 trebuie abrogată în întregime tot prin OUG si de acest Guvern. OUG 13/2017 va fi oricum dezbătută și votată de Parlament și trebuie respinsă. Noua OUG, dacă conține prevederile pe care le-am enumerat mai sus, ar trebui să fie adoptată.
Pe viitor, orice prevedere din modificările aduse Codului penal și Codului de procedură penală, care pune în aplicare, în mod exact, și nu mincinos, decizii ale CCR, va trebui făcută prin proiecte de legi, supuse unor dezbateri publice reale.
În ceea ce privește proiectul de grațiere, depus în Parlament în procedură de urgență, trebuie retras de Guvern, pentru că CEDO nu a cerut niciodată grațierea ca soluție la condițiile proaste de detenție din unele penitenciare, ci a cerut îmbunătățirea condițiilor de detenție, accesul real la îngrijire medicală sau eliminarea abuzurilor asupra deținuților. În niciun caz o decizie pilot a CEDO nu va obliga România la plata unor despăgubiri, ci îi va da un termen de rezolvare a problemelor sistemice existente de peste 20 ani în Romania. Amintiți-vă de decizia pilot împotriva României pe proprietate, unde nu s-au dispus despăgubiri, ci luare de măsuri pentru o legislație și practică unitare și coerente.
Noua ordonanta a Guvernului Grindeanu trebuie sa abroge in totalitate OUG 13/2017 si sa fie "fara ambiguitati juridice, fara sa ne pacaleasca", a mentionat, printr-un comunicat remis duminica, europarlamentarul Monica Macovei.