Pe aceeași temă
Deficitul bugetului general consolidat se menține la 80,1 miliarde de lei, diminuându-se ca procent în PIB, de la 5,84% din PIB la 5,74% din PIB.
Conform prognozei macroeconomice de toamnă care stă la baza rectificării, este de aşteptat ca Produsul Intern Brut să înregistreze o valoare nominală de 1.396,2 miliarde de lei în anul 2022 (faţă de 1.372,5 miliarde lei avut în vedere la prima rectificare bugetară), precizează Executivul într-un comunicat oficial.
Cei mai mulți bani merg către Ministerul de Finanțe și cel al Muncii, adică spre pensii, salarii și ajutoare sociale, în timp ce domenii precum Sănătatea și Educația au suferit tăieri de fonduri.
Cine câștigă în urma rectificării bugetului de stat:
Ministerul Finanțelor – Acțiuni Generale: +6.870,8 milioane lei.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale: +1.492,3 milioane lei per sold.
Ministerul Finanțelor: +334,4 milioane lei, per sold.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: +376,6 milioane lei, per sold.
Ministerul Economiei: +103,4 milioane lei, per sold.
Ministerul Justiției: +90,0 milioane lei, per sold.
Ministerul Afacerilor Externe: +71,8 milioane lei, per sold.
Serviciul de Protecție și Pază: +20,4 milioane lei, per sold.
Pierd bani:
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: -3.815,2 milioane lei.
Ministerul Sănătății: -1.063,2 milioane lei per sold.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: -538,8 milioane lei, per sold.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii: -514,8 milioane lei, per sold.
Ministerul Afacerilor Interne: -383,6 milioane lei, per sold.
Ministerul Energiei: -327,3 milioane lei, per sold.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării: -186,0 milioane lei, per sold.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse: -109,7 milioane lei, per sold.
Secretariatul General al Guvernului: -90,9 milioane lei, per sold.
Serviciul de Telecomunicații Speciale: -85,6 milioane lei, per sold.
Ministerul Educației: -80,0 milioane lei, per sold.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: -76,5 milioane lei, per sold.
Sunt modificări și în ce privește bugetele locale
Se majorează sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor cu suma de 130,5 milioane lei, după cum urmează:
a) Se suplimentează sumele defalcate din TVA pentru finanțarea serviciilor sociale organizate la nivelul autorităților administrației publice locale de la nivelul județelor, astfel: +68,2 milioane lei pentru sistemul de protecție a copilului, +53,7 milioane lei pentru centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, +2,8 milioane lei pentru căminele pentru persoane vârstnice;
b) +3,7 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor cu bursele elevilor din învățământul special de stat;
c) +2,1 milioane lei pentru Programul pentru școli al României, ca urmare a majorării alocației zilnice pentru lapte și produse lactate.
Se majorează sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și municipiului București cu suma de 327,7 milioane lei, după cum urmează:
a) +114,0 milioane lei pentru finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav și a indemnizațiilor lunare, urmare a creșterii numărului de beneficiari.
b) +196,3 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor cu bursele elevilor din învățământul preuniversitar de stat;
c) +8,5 milioane lei pentru finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului și centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, organizate la nivelul autorităților administrației publice locale de la nivelul municipiului București, ca urmare a majorării standardelor de cost pentru servicii sociale.
d) 8,7 milioane lei pentru căminele pentru persoane vârstnice de la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, ca urmare a majorării standardelor de cost pentru servicii sociale.
e) +0,2 milioane lei pentru Programul pentru școli al României implementat la nivelul municipiului București, ca urmare a majorării alocației zilnice pentru lapte și produse lactate.
Se majorează sumele defalcate din TVA pentru finanțarea învățământului particular și a celui confesional, acreditate, cu suma de 34,3 milioane lei, astfel:
a) +29,0 milioane lei pentru salarii;
b) +5,3 milioane lei pentru bunuri și servicii.
Se reglementează posibilitatea ca sumele defalcate din TVA aprobate în OUG nr.19/2022, în cuantum de 472,3 milioane lei, rămase nerepartizate, să poată fi utilizate pentru finanțarea în continuare a gratuității acordată în anul 2022 elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat pentru transportul local rutier și naval.
Bugetul instituțiilor/activităților finanțate integral şi/sau parțial din venituri proprii se majorează la venituri cu suma de 2.743,1 milioane lei, se diminuează la cheltuieli cu suma de 542,0 milioane lei iar excedentul se majorează cu 3.285,2 milioane lei.
Bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se suplimentează atât la venituri cât și la cheltuieli cu suma de 243,2 milioane lei, cheltuielile fiind suplimentate pentru decontarea serviciilor medicale.