Pe aceeași temă
Ce cuprinde hotărârea de guvern 36 a CNSU
Se certifică pandemia de Covid-19
Se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc din țările cu risc epidemiologic ridicat. Criteriul de risc: rata de cazuri noi la 100000 de locuitori în ultimele 14 zile mai mare decât cea din România.
Lista țărilor respective se revizuiește săptămânal de INSP.
Sunt exceptate următoarele categorii de persoane care nu prezintă simptome de Covid-19: șoferii de tiruri, șoferii de microbuze și autocare, membrii Parlamentului European, ai instituțiilor internaționale, piloții de aeronave și personalul navigant, personalul navigant maritim și fluvial, lucrătorii în domeniul feroviar, lucrătorii transfrontalieri, membrii corpului diplomatic, posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu și membrii familiilor acestora, studenții români care au examene sau care încep studiile, membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive.
Se instituie măsura carantinării pentru persoanele care au intrat în contact cu persoane infectate, prin decizia DSP.
Pentru naștere, căsătorie, deces, tratament medicale, preschimbare documente de identitate șamd poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină.
Declarațiile premierului Ludovic Orban la începutul ședinței
În sfârșit avem Legea izolării, carantinării, care a intrat în vigoare de la ora 0.00.
Trebuie să reamintim românilor că în urma deciziei CCR peste 900 de pacienți au cerut externarea și peste 3000 de români diagnosticați nu au fost internați pentru tratament. Nu am avut nici posibilitatea legală de a impune izolarea lor la domiciliu.
Pentru toate persoanele care au fost infectate în această perioadă nu am putut dispune izolarea contacților.
Aceste două săptămâni de vid legislativ pot avea efecte extrem de negative.
Obligația noastră este să luăm toate măsurile pentru a opri răspândirea epidemiei.
În cursul dimineții am avut pe video reuniunea CNSU care a luat deciziile necesare.
Azi am hotărât să particip la ora 11.00 la reuniunea Colegiului Ministerului Sănătății cu directorii DSP-urilor și la ora 17.00 la videoconferința cu prefecții pentru a clarifica toate aspectele, pentru a transmikte toate măsurile necesare în urma adoptării legii.
Înaintea ședinței de Guvern a avut loc și o reuniune a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
De asemenea, premierul Ludovic Orban are programate marți videoconferințe cu reprezentanții direcțiilor de sănătate publică și cu prefecții pe tema gestionării crizei sanitare.
Senatul României, ca for decizional, a adoptat joi seara Legea carantinării și izolării, după ample dezbateri în plenul de ședință.
După ce va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis, Legea va fi integrată în Hotărârea Guvernului privind prelungirea Stării de Alertă cu 30 de zile, a anunțat premierul Ludovic Orban.
Cei 8 senatori care au votat împotriva proiectului de lege, cu toate amendamentele aduse de Comisia juridică fac parte din aripa dură a PSD sau Pro Romania.
Senatorii care au votat împotriva legii sunt Arcan Emilia (Pro Romania), Corlatean Titus (PSD), Les Gabriel (PSD), Moga Nicolae (PSD), Călin Popescu Tariceanu (ALDE), Emanoil Savin (PSD), Eugen Teodorovici (PSD) și Adrian Țuțuianu (Pro Romania).
S-au abținut: Ion Hadârcă (fost ALDE, în prezent neafiliat), Lungu Vasile (PMP), Teodor Melescanu (PPU).