Pe aceeași temă
"Vor să desfiinţeze salariul minim (noul guvern - n.r.), adică să ne aducă cumva la un nivel de sclavagism modern. Am luat decizia aseară, într-o discuţie cu doamna premier şi cu domnul ministru Teodorovici ca mâine dimineaţă (miercuri - n.r.) să punem în transparenţă publică o Hotărâre de guvern prin care vom majora salariul minim pe economie cu 100 de lei, aşa cum scrie în programul de guvernare", a anunţat Budăi la Botoşani, la o întâlnire electorală cu simpatizanţii şi primarii PSD.
Potrivit acestuia, "atunci când vii la guvernare şi beneficiezi de a doua cea mai performantă creştere economică din Uniunea Europeană, când şomajul e de 3%, când salariile cu crescut cu 49%, iar pensia cu 4 %, e bine".
"Astea e 'greaua moştenire, oameni buni'. Dar am văzut că, mai recent, Banca Mondială şi FMI sunt pesedişti. Au spus că guvernul condus de Viorica Dăncilă a condus bine ţara şi haideţi să revizuim creşterea economică pe plus, cu siguranţă sunt pesedişti. (...) Păi să-i vedem noi pe ăia să continue ceea ce am început noi, să aibă a doua cea mai mică taxare din UE, să aibă şomajul la 3%, să majoreze salariile cu 49%, pensiile cu 45%, şi cu toate acestea, datoria publică în procent din PIB să fie scăzută, pentru că avansul economic al României în ultimii trei ani a făcut ca, pentru prima dată în istoria României, PIB-ul României să treacă de 1.000 de miliarde de lei. Asta e o 'greaua moştenire' şi îi provoc de aici, de la Botoşani, să se ţină de ea. Haideţi să vedem ce ne pregătesc, şi aici lucrăm cu materialul clientului: ei spun aşa - 'nu tăiem pensiile', şi eu îi cred că doar sunt prostul lor. Ei spun 'nu tăiem pensiile, dar facem impozitare progresivă'. Domnul premier desemnat a spus săptămâna trecută că scutirile de impozit date de către Viorica Dăncilă şi de către guvernul PSD sunt nişte tertipuri. Consilierul economic al premierului desemnat a spus că majorările de salarii şi pensii sunt iluzii. Alt pretendent la funcţia de ministru al Finanţelor a spus că toţi bugetarii sunt praf, a spus că părinţii şi bunici noştri sunt asistaţi social şi a mai spus că trebuie să dăm afară cel puţin 400.000 de bugetari. Funcţionarii publici în România sunt 66.000, până la cei contractuali în deconcentrate sunt până la 100.000. Pe cine vor aceşti oameni să dea afară? Pe salvatorii de la ISU, pe cei de la jandarmi, pe profesori, pe medici?", a susţinut Marius Budăi, citat de Agerpres.
Și Viorica Dăncilă a afirmat ulterior, tot la Botoșani, la o acțiune electorală, că salariul minim va fi majorat cu 100 de lei. ”Mă bucur că ai dat această veste, Marius Budăi, că vrem să majorăm salariul minim cu 100 de lei”, a susținut premierul demis.
Orban: Decizia privind stabilirea salariul minim nu poate să o ia decât un guvern legitim
Premierul desemnat, Ludovic Orban, a reacționat spunând că decizia privind stabilirea salariului minim o poate lua doar un guvern legitim, votat de Parlament, nu unul care a fost demis de Legislativ prin moţiune de cenzură.
"Mai era cineva prin 1989 care mai dădea câte 100 de lei sau câte un leu... Băieţii ăştia nu înţeleg, oamenii ăştia nu înţeleg că ei au fost demişi prin moţiune de cenzură, că nu mai pot să se comporte ca un guvern care este în funcţiune. Rămân la Palatul Victoria doar până la învestirea unui guvern şi nu pot să angajeze decizii importante de guvernare, ci numai să administreze treburile curente. Decizia privind stabilirea salariul minim nu poate să o ia decât un guvern legitim, votat de Parlament", a afirmat Ludovic Orban.
În prezent salariul minim brut este de 2.080 de lei. De asemenea, persoanele cu studii superioare care au cel puțin un an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare au un salariu minim brut de 2.350 lei lunar. Potrivit programului de guvernare al PSD, ”salariul minim net va crește anual cu 100 lei, astfel încât în 2020 acesta să fie mai mare decât echivalentul a 300 euro”.
Replica lui Budăi
Budăi a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care arată că o "creştere a salariului minim propusă de Guvern va avea ca efecte imediate reducerea sărăciei şi reducerea exodului românilor care pleacă la muncă în străinătate", subliniind că "Orban nu ştie şi nici nu este interesat de aceste lucruri".
"Când ţi-ai făcut ultima actualizare la sistemul de operare prin 1990 toamna, este normal că singurele puncte de reper sunt de dinainte de 1989. Când stai angajat fictiv pe la firmele unor prieteni şi când ai obţinut primul loc de muncă pe filiera securistică a tăticului, este firesc să nu poţi înţelege valoarea muncii cinstite. Doar că românii nu au nicio vină pentru că prim-ministrul desemnat, căci despre el este vorba, are restanţe mari atât la capitolul economie, cât şi la capitolul istorie. Şi nu este corect să vrei să blochezi orice măsură care îi ajută pe cei peste 1,3 milioane de oameni care muncesc pe salariul minim. Aşa că o să-i dau doar două cifre legate de geografie, poate la materia asta se descurca mai bine. Ar trebui să ştie domnul Orban că, din toate ţările din lume, 195 la număr, doar în 9 nu există salariu minim. Iar din Uniunea Europeană, România încă are al treilea cel mai mic nivel al venitului minim, dar şi cel mai mare nivel al emigraţiei forţei de muncă. Domnule Orban, ia vedeţi, reuşiţi să uniţi punctuleţele într-o linie continuă? Creşterea salariului minim propusă de Guvern va avea ca efecte imediate reducerea sărăciei şi reducerea exodului românilor care pleacă la muncă în străinătate. Dar domnul Orban nu ştie şi nici nu este interesat de aceste lucruri. Poate cineva ar trebui să-i dea un reset", a scris Marius Budăi.