Guvernul își asumă răspunderea pentru bugetul de stat, al asigurărilor sociale și OUG 114

Dora Vulcan | 23.12.2019

Senatul și Camera Deputaților se reunesc luni pentru angajarea răspunderii guvernului pentru legea bugetului de stat, a legii asigurărilor sociale și pentru OUG 114.

Pe aceeași temă

Înainte de ședința comună a celor două camere ale parlamentului, care va începe la ora 14.00, guvernul se reuneşte pentru a analiza amendamentele depuse de parlamentari până la ora 10.00 la cele trei proiecte pe care guvernul urmează să-și asume răspunderea în parlament: proiectul legii bugetului de stat pe anul 2020, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 şi proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Premierul Ludovic Orban a explicat săptămâna trecută că a decis angajarea răspunderii guvernului pe cele trei proiecte pentru "corectarea tuturor dezechilibrelor economice provocate de politicile iresponsabile ale vechii guvernări" și pentru a le putea oferi românilor, până pe 31 decembrie, un buget de stat care să se bazeze pe realităţile economice. El a explicat că este imposibil ca, într-o dezbatere normală în parlament, să poată fi finalizat bugetul până la sfârșitul anului.


"Ordonanţa de urgenţă 114 se află la ora actuală în dezbaterea Camerei Deputaţilor. Fiind o ordonanţă care a vizat aproape toate domeniile de activitate, ea trebuie să treacă prin fiecare comisie de specialitate din Cameră, iar posibilitatea efectivă a corectării prevederilor ei şi a reparării efectelor negative prin dezbaterea la nivelul Camerei Deputaţilor este egală aproape cu zero. Dacă noi, Guvernul, nu ne angajăm răspunderea să corectăm această ordonanţă, există riscul să rămână în vigoare foarte multe prevederi nocive. Mai mult, există riscul să se adauge şi alte prevederi nocive care să accentueze dezechilibrele", a spus Ludovic Orban.

Constituţia prevede la articolul 114 că guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată. Dacă guvernul nu a fost demis sau nu se depune o moţiune de cenzură, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.

La rândul său, PSD, intrat în opoziție după demiterea guvernul Dăncilă prin moțiune de cenzură, va decide, luni, în Comitetul Executiv Naţional, dacă va sesiza Curtea Constituţională şi dacă va depune o moţiune de cenzură.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22