Pe aceeași temă
Virgil Popescu, ministrul Energiei, a spus că sunt peste 1 milion de facturi eronate. „Este un proiect de ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Muncii prin care se fac modificări la procedura de decontare a facturilor compensate și acolo vrem să introducem mâine în ședința de Guvern obligativitatea refacerii facturilor întocmite intr-un mod eronat, neperceperea de penalități și interzicerea debranșării.", a declarat marți ministrul Virgil Popescu.
Acesta a spus că măsurile se vor aplica pentru absolut toate facturile întocmite eronat. Întrebat câte facturi ar fi emise eronat, acesta a spus că ANPC are datele exacte.
„Ce știu de la ANPC este că sunt în jur de 1 milion-1 milion și jumătate de facturi", a spus acesta.
„În mod normal când se stornează facturile este clar că s-a dat o sumă în avans și depinde și cât de mare este acea sumă față de factura care va fi recalculată, dar prin cerere la furnizor ar trebui ca în termen de 5 zile să primească banii înapoi dacă suma este mai mare de 100 de lei, așa cum ne-a spus ANRE în procedură, și dacă este sub 100 de lei se reduce din factură. Dar dacă sunt aproximative sumele, vine următoarea factură și se reglează.", a spus ministrul.
Cu cât ar urma să scadă facturile la energie și gaze naturale în urma noilor măsuri de plafonare a prețurilor decise luni seara în Coaliție?
„Lucrurile sunt foarte simple în urma procedurii decise aseară (n.a în Coaliție). Practic niciun român nu va plăti mai mult de 80 de bani pe kilowat, dacă va consuma mai mult de 500 de kw că s-a mărit plaja de consum de la 300 kw la 500 de kw, și cei care consumă până în 500 de kilowați vor plăti fix 68 de bani pe kilowatt.
La gaze naturale vorbim de 31 de bani la gaze naturale dacă consumă peste 1500 în cele 5 luni de zile, deci vorbim și de o creștere a consumului inclusiv la gaze naturale de la 1000 de metri cubi la 1500 de metri cubi, și ajunge la cei care consumă în această plajă la 22 de bani pe kilowat. Deci vorbim de reduceri simțitoare.", a declarat Virgil Popescu.
Noile compensări și plafoane vor fi adoptate prin OUG săptmâna viitoare / se caută soluții ca măsurile să fie aplicate și înainte de 1 februarie
Ministrul Energiei a mai spus că noile modificări privind compensarea și plafonarea prețurilor vor fi adoptate prin Ordonanță de urgență săptămâna viitoare și că se discută acum cu Ministerul Justiției dacă măsurile pot fi aplicate și înaintea datei de 1 februarie.
"Măsurile intră în vigoare de la 1 februarie. Discutăm împreună cu Ministerul Justiției dacă se pot face și recalculări din spate. Noi am considerat că atunci când dăm ordonanța, în cursul lunii ianuarie practic și vorbim de faptul că ordonanța va fi aprobată săptămâna viitoare, faptul că până la 30 iunie se fac regularizări la tot consumul în această perioadă, putem discuta inclusiv de luna ianuarie, poate de ce nu, dacă Ministerul de Justiție ne permite să discutăm și de noiembrie și decembrie", a declarat ministrul.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni seară că s-a ajuns la un consens în Coaliție iar Guvernul va da o ordonanță de urgență prin care va plafona din nou prețul la electricitate și gaze. Astfel, prețul pentru electricitate va fi de 68 bani/KW pe oră, la gaze - 0,31 lei/kwh iar plafonul de consum va crește. OUG va produce efecte de la 1 februarie până la 31 martie, iar impactul bugetar va fi de 3 miliarde de lei. De asemenea, facturile emise greșit de furnizori vor fi recalculate fără ca oamenii să fie debranșați.
”Am reuşit să ajungem la un acord, astfel încât la energie plafonul să scadă de la 1 leu la 0,8 lei/kw. De asemenea, limita consumului să crească de la 300 la 500 de kW pentru care se calculează acest preţ. Practic, reiese o compensare de 0,291 lei/ kW, ceea ce va însemna că la consumatori se va percepe 0,68 bani/kW”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.
Acesta a precizat că, de asemenea, pentru IMM-uri, pentru consumatorii economici mari prețul va fi plafonat la 1 leu/kW.
”La gaz, plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei/kW, iar limita de consum pentru 5 luni de zile va creşte de la 1.000 la 1.500 de kW. De asemenea, se va aplica un discount de 40 la sută, de la 33% la 40%, asigurându-se astfel un preţ de 0,221 lei/kW”, a mai precizat premierul.
Premierul a mai spus că facturile emise greșit vor fi recalculate iar oamenii nu vor fi penalizați. ”Am luat decizia ca toate facturile emise greşit să fie stornate şi retrimise, fără ca oamenii să fie debranşaţi sau să plătească penalităţi. Este vorba de aproximativ un milion de facturi greşite”, a explicat premierul.
Impactul bugetar pentru cele două luni de zile este de aproximativ 3 miliarde de lei, potrivit premierului.