Haos în sănătate. Cadrele medicale continuă protestele și amenință cu greva generală

Redactia | 17.04.2018

Protestele angajaților din sistemul sanitar au continuat și în cursul zilei de marți la mai multe spitale din țară. Pe de o parte ministrul Sănătății dă vina pe managerii spitalelor, care se apără spunând că nu au bani și nici bază legală pentru a conserva veniturile tuturor lucrătorilor.

Pe aceeași temă

 

 

Liderii sindicali au transmis Guvernului că așteaptă soluții pentru remedierea situației rezultate din diminuarea sporurilor, în caz contrar urmând să fie declanșată greva generală în sistemului de sănătate.

 

La spitalul Clinic de Urgență Craiova, cadrele medicale au ieșit în curtea unității pentru a-și arăta nemulțumirile. Ei acuză diminuarea veniturilor după ce asistentelor le-au fost diminuate sporurile pentru orele lucrate noaptea de la 25% la 15%, iar medicii primesc 5% pentru orele de gardă efectuate în timpul săptămânii.

 

Unul dintre liderii sindicatelor din Spitalul Craiova, Eleodor Carstoiu, reclama faptul ca la alte spitale din tara, unde au fost situatii identice, Ministerul Sanatatii a gasit o solutie, relatează Ziare.com.

 

"Ce constatam noi este faptul ca la Spitalul Judetean Timisoara, unde a fost o problema identica, s-a rezolvat, adica s-au mai dat bani, la Spitalul 'Marius Nasta' din Bucuresti s-a gasit o solutie, tot de catre minister, iar aici la noi s-au dat 25%, o suma de bani in care nu ai cum sa te incadrezi. Conducerea spitalului a vorbit cu noi si ne-a transmis ca nu are cum sa se incadreze, conform legii, la banii acestia. Asteptam ca ministerul sa intervina, pentru ca am aflat ca la noi s-au dat doar 25%, iar Timisoara 34%, Universitar din Bucuresti 40%. Trebuie sa intelegem ca managerul nu are cum sa incalce legea, mai ales ca raspunderea este personala", a afirmat Carstoiu.

 

Situația este aproape fără ieșire, dacă nu se va implica Guvernul, explică Tudor Pop, deputat USR, membru în Comisia de Sănătate din Cameră deoarece soluția propusa pentru luna aceasta de Sorina Pintea, acordarea de stimulente, nu este viabila pentru ca managerii nu au bani. Mai mult, managerii sustin este și ilegal.

 

Pentru ca salariile să nu scadă este necesară o anvelopă financiară ce variază între 5 și 15% din fondul de salarii, spune Tudor Pop într-o postare pe Facebook, care dă și câteva exemple concrete, locuri unde se și înregsitrează de altfel proteste.

 

"Spitalul Sfantul Ioan din Bucuresti - a primit o anvelopa de 21% pentru sporuri - are nevoie de 36%. Am primit asigurari de la managerul unitatii ca pentru luna martie toti angajatii isi vor primi banii integral, diferenta fiind acoperita din optiunea „stimulente”. Pentru aprilie, asteapta o solutie de la Ministerul Sanatatii.

 

Spitalul Judetean de Urgenta Craiova - a primit o anvelopa de 25% pentru sporuri - are nevoie de 29,88%. In ultima instanta, a fost calculat 5% spor pentru garzi din timpul saptamani si 10% spor pentru garzi din zilele libere, sarbatori etc. Chiar si in aceste conditii minimale, nu se incadreaza.

 

Spitalul C.C. Iliescu din Bucuresti - a primit un buget de 25% pentru sporuri - are nevoie de 30%. Maine vor avea loc discutii si negocieri cu personalul, in cautarea unei solutii interne.

 

La Institutul de Pneumologie Marius Nasta, e a opta zi de proteste. Managerul unitatii e in concediu medical.

 

Nici unii rezidenti nu o duc stralucit. Rezidentilor de la spitalul platitor Floreasca li s-a fixat sporul la 12%, indiferent de specialitate, lucru care va conduce la scaderea salariului", sunt doar cateva situatii punctuale prezentate de deputatul USR, alături de documente si fluturasi.

 

La Iași, angajații Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași au ieșit din nou in fata institutiei. Ei susțin că le-au scăzut salariile cu sume cuprinse intre 300 si 1.370 de lei, in functie de categoria profesionala.

 

Oamenii scandeaza la Iași: „Să ne dea sporul lor, sporul guvernantilor!”, „Greva generala!” sau „Viata nu e roza cu tuberculoza!”

 

Si la Institutul de Fonoaudiologie si Chirurgie Functionla ORL din Capitala oamenii au decis sa iasa in strada. „Majoritatea drepturilor salariale au scazut, se doreste ca in weekend sa se faca voluntariat, zilele compensatorii si orele suplimentare nu vor mai fi platite! Se recomanda ca sporurile si celelalte reduceri de venituri sa fie recuperate de la pacienti, prin reducerea costurilor cu norma de hrana, tratamente, investigatii medicale sau obligarea pacientilor la plata acestora!", scrie George Berindei pe Facebook.

 

Si la Spitalul de Boli Infectioase din Galati, cateva zeci de angajati au declansat, marti, un protest spontan. Angajatii spitalului spun ca fata de luna februarie le-au scazut veniturile cu cateva sute de lei. "Nu am putut asigura 25% pentru tot spitalul, nu am avut de unde. Angajatii de la registratura au pierdut; tot prin indenmnizatia de hrana au luat mai putin in functie si de acum a lucrat. Salariile li s-au dat marite asa cum prevede legea. Mai mult decat atat ce pot sa fac...iar suma in care a trebuit sa ma incadrez tine si de ordonatorul de credite", a afirmat Mihaela Debita, managerul Spitalului de Boli Infectioase din Galati.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22