Pe aceeași temă
"A fost înregistrată (plângerea, n.r.). Nu a fost începută încă urmărirea penală in rem din ce ştiam ieri după-amiază. Urmează cu siguranţă ca procurorul să aprecieze dacă are nevoie de informaţii chiar şi neprelucrate de la serviciile de informaţii, având în vedere că o altă manieră de abordare a unui astfel de dosar nu este posibilă", a spus Horodniceanu într-o conferință de presă, citat de Agerpres.
"Calea obişnuită de anchetă a unui dosar la DIICOT este delegarea unor poliţişti. În cazul de faţă, ceea ce se reproşează în plângerea trimisă de domnul Orban sunt aspecte legate de trădare şi înaltă trădare care, conform dispoziţiilor Codului de procedură penală, în general pot fi lucrate la nivel de informaţii sau la nivel de măsuri tehnice cu serviciile de informaţii. Dacă aceste servicii deţin astfel de informaţii, pentru că infracţiunile sunt reclamate săvârşite deja, nu sunt în curs de săvârşire, înseamnă că astfel de informaţii, care nu pot fi la dispoziţia Poliţiei, că nu au cum, se găsesc eventual în portofoliul serviciilor de informaţii sau nu. Nu ştim. Urmează să vedem. Există posibilitatea să existe informaţii sau nu. Dar cu siguranţă, dacă există, ele ne vor fi trimise chiar şi într-o formă neprelucrată, pentru că aşa spune legea. De asemenea, o parte din documente vor fi solicitate de la Guvern. Asta nu înseamnă că Guvernul va lucra în cauza DIICOT", a mai spus șeful DIICOT.