Hotnews: Voiculescu și Dinel Staicu, lideri in topul puscariasilor cu lucrari stiintifice

Iulian Popescu | 04.01.2016

Hotnews a realizat, pe baza datelor de la Ministerul Justiției, un bilanț al „lucrărilor științifice” scrise în pușcărie: aproape 200 de infractori au publicat peste 400 de carti, in ultimii trei ani.

Pe aceeași temă

 

Pentru fiecare carte încadrată ca lucrare științifică pe care un deținut o scrie în timpul executării condamnăriii se scad din pedeapsă 30 de zile.

 

Cei mai prolifici au fost Dan Voiculescu si Dinel Staicu, cu câte 10 lucrari publicate de cand se afla in detentie, constată Hotnews.

 

Dan Voiculescu:

  1.     Omenirea, incotro?
  2.     Dezvoltarea economica durabila
  3.     A patra cale
  4.     Efecte de antrenare a investitiilor straine in economia romaneasca 1990-2014
  5.     Economia romaneasca
  6.     Investitii straine directe - vector al dezvoltarii economice
  7.     Managementul riscului in accesarea si gestionarea fondurilor europene
  8.     Clasa de mijloc - teoria si practica antreprenoriala
  9.     Consideratii asupra teoriei lui Maslow - Participare la conferinte nationale si internationale
  10.     Teoria valorii - Participare la conferinte nationale si internationale

 

Dinel Staicu:

  1.     Reforma bancara si fiscala
  2.     Creditul social fiscalizat
  3.     Piata de capital fiscalizat
  4.     Foreign policy
  5.     Raportul de cauzalitate dintre creditare si criza economico financiara
  6.     Ascensiunea si prabusirea bancilor in contextul globalizarii
  7.     Noul bon fiscal - etalon
  8.     Barterul fiscal
  9.     Economia fiscala de piata
  10.     Economie si idei fiscale de autodefinire a epocii moderne

 

Dan Diaconescu, președintele OTV, a scris și el 5 carti.

 

   Fostul manager al Stelei Mihai Stoica:

  1.     Ultimii 11 ani. Participarea echipelor romanesti de club in competitiile continentale 2004-2015
  2.     Competitia
  3.     FIFA world cup - Brazilia. Statistici. Analize. Concluzii
  4.     UEFA Europa League. In cautarea identitatii

 

George Becali:

  1.     Muntele Atos, patria ortodoxiei
  2.     Steaua si Becali
  3.     Becali si politica. Inceputurile
  4.     Iubirea milostiva si mantuitoare
  5.     Becali Parlamentul Europei si Parlamentul Romaniei

 

Dorinel Mihai Mucea (condamnat în Dosarul privatizărilro startegice):

 

  1.     Psihologia negocierilor comerciale internationale - stiluri de negociere
  2.     Rolul si importanta negocierilor comerciale in realizarea unei tranzactii
  3.     Politici si mecanisme economice pentru stimularea investitiilor strategice la sistemele cogenerare si eficientizare energetica
  4.     Piata energiei electrice din Romania de la un sistem etatist centralizat, la un sistem de piata cu reglementari care impun reguli noi, adaptate directivelor UE
  5.     Strategii si mecanisme economice pentru cresterea rolului Romaniei pe piata europeana de energie regenerabila (RES)
  6.     Procedura de parcurs pentru realizarea unui proiect eolian
  7.     Privatizarea in domeniul utilitatilor publice

 

Cotidianul britanic ”The Guardian”  a abordat in editia de luni subiectul cartilor scrise de detinutii romani pentru a-si reduce pedeapsa.

 

”The Guardian” relateaza ca Dan Voiculescu, "unul dintre cei mai bogati oameni din Romania si proprietarul mai multor posturi TV", a fost condamnat la zece ani de inchisoare pentru coruptie, in august 2014. De atunci, a scris nu mai putin de opt lucrari stiintifice - o realizare uimitoare conform oricaror standarde.

 

Oricat de impresionant ar suna, exista suspiciuni ca productivitatea sa nu ar fi fost motivata numai de zelul academic.

 

Potrivit legislatiei din Romania, detinutii pot scapa de 30 de zile de inchisoare pentru fiecare carte cu valoare stiintifica pe care o publica. Iar de aceasta oportunitate se folosesc multe "gulere albe" din penitenciare, intr-o perioada in care se desfasoara o campanie anticoruptie fara precedent.

 

"Legea a fost aceeasi de multi ani, insa nu am vazut asemenea abuzuri pana de curand", a declarat Laura Stefan, expert anticoruptie si fost director in Ministerul Justitiei.

" (Abuzurile - n.red.) vin intr-o perioada in care lupta anticoruptie din Romania a inceput sa produca condamnari", a continuat ea, citata de cotidianul londonez, preluat de ziare.com.

 

Potrivit Administratiei Penitenciarelor din Romania, 415 lucrari stiintifice au fost publicate de catre detinuti de la inceputul lui 2013 pana pe 9 decembrie 2015. In 2012, au fost doar sapte.

 

Exista suspiciuni solide ca multe dintre volume sunt scrise de alte persoane - sau cel putin masiv ghidate din exterior de catre anumiti cercetatori - care ulterior inmaneaza textul prizonierilor. Acestia din urma il scriu de mana (pentru ca este preferabil sa fie un manuscris, nu un text deja printat) si platesc o editura pentru a-l publica intr-un lot redus de doar cateva sute de exemplare.

 

In prezent, rigoarea academica in cazul acestor lucrari este redusa, comisiile de eliberare conditionata din inchisori fiind deseori lasate sa decida pe cont propriu.

 

In aprilie 2015, omul de afaceri George Copos, care executa o pedeapsa de patru ani de inchisoare, a fost acuzat ca a plagiat in cartea pe care a scris-o in timpul detentiei, "Aliante matrimoniale in politica principilor Tarii Romanesti si Moldovei intre secolele XIV-XVI". Intre timp, el a fost eliberat.

 

Potrivit lui Catalin Parfene, un istoric care si-a scris disertatia pe aceasta tema in 2005, lucrarea lui Copos "are o structura identica, aceeasi abordare istorica, acelasi tip de argumentatie, expresii si pasaje similare si o structura identica a ideilor".

 

Totodata, Parfene a sustinut ca lucrarea lui Copos a fost coordonata de acelasi profesor. Istoricul a aflat asta doar pentru ca o singura copie a cartii a fost trimisa Bibliotecii Nationale, dupa cum prevede legea, toate celelalte exemplare fiind aparent cumparate de catre autor.

 

In iunie anul trecut, Universitatea din Bucuresti a anuntat ca formeaza o noua comisie de experti pentru a evalua cele doua lucrari, insa chiar si daca decizia va fi impotriva lui Copos, este putin probabil ca acesta se va intoarce in penitenciar pentru a executa restul de 30 de zile de pedeapsa.

 

In total, Copos a scris cinci carti in cele 400 de zile petrecute in spatele gratiilor. De asemenea, omul de afaceri a fost eliberat conditionat pentru ca avea peste 60 de ani si pentru ca a lucrat in atelierul de dulgherie al penitenciarului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22