Hotnews.ro: Poza spitalelor din România după 7 luni de pandemie. Județe cu zero, 5 sau 6 paturi ATI

Redactia | 16.10.2020

Spitalele din România au, în total, 1.048 de paturi de Terapie Intensivă alocate tratării pacienților bolnavi de COVID-19, dintre care 981 pentru adulți și 67 pentru copii.

Pe aceeași temă

Dintre acestea, 273 de paturi ATI pentru adulți și 62 pentru copii erau neocupate miercuri, 14 octombrie, arată un document intern al Ministerului Sănătății, obținut de HotNews.ro.

În ceea ce privește distribuția paturilor ATI pe județe, dacă Bucureștiul stă cel mai bine, cu un total de 179 de paturi ATI, dintre care 66 sunt libere, județul Tulcea, în schimb, are zero paturi ATI pentru pacienții infectați cu coronavirus. De asemenea, sunt județe în care nu mai există niciun pat ATI liber sau în care nu există paturi ATI pentru copii infectați cu coronavirus.


Câte ventilatoare sunt în spitalele din România?

Interesantă este și situația ventilatoarelor din secțiile de Terapie Intensivă din România: în luna martie, Grupul de Comunicare Strategică anunța că avem un total de 1.361 de ventilatoare mecanice în spitalele din țară. 7 luni mai târziu, 1.050 dintre aceste ventilatoare sunt alocate în secții de Terapie Intensivă care tratează pacienți cu COVID-19, potrivit celor mai recente declarații pe această temă ale ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

După anunțul din luna martie al Grupului de comunicare strategică, potrivit căruia numărul total de ventilatoare mecanice este de 1.361, autoritățile au anunțat, ulterior, că o parte dintre acestea, cam 80-100, sunt stricate și urmau să fie reparate.
De asemenea, premierul Ludovic Orban anunța, în aprilie, că încă 400 de ventilatoare au fost comandate și urmau să ajungă în România.


1.048 de paturi ATI în total în spitalele COVID. 273 dintre ele sunt libere, iar 67 sunt dedicate copiilor


România are în total 1.048 de paturi de Terapie Intensivă dedicate pacienților infectați cu coronavirus, potrivit documentului intern al Ministerului Sănătății, obținut de HotNews.ro. 981 de paturi ATI sunt pentru adulți și 67 pentru copii, iar dintre acestea, 273 de paturi ATI pentru adulți și 62 pentru copii sunt neocupate (date valabile miercuri, 14 octombrie).

Pe hârtie, cel mai bine stă Bucureștiul, cu un total de 179 de paturi ATI pentru pacienți COVID, dintre care 165 de paturi pentru adulți și 14 paturi pentru copii. 66 de paturi ATI pentru adulți și 13 paturi pentru copii sunt neocupate. Dintre pacienții care au ocupat paturi ATI, 86 sunt confirmați cu coronavirus, iar 27 sunt suspecți de infectare.


Dintre județe, cele mai multe paturi ATI pentru COVID sunt în Iași - 51 de paturi în total, dintre care 42 de paturi pentru adulți și 9 pentru copii. 10 paturi pentru adulți și 7 paturi pentru copii sunt neocupate.

Urmează județul Timiș, cu un total de 46 de paturi ATI, dintre care 45 pentru adulți și unul pentru copii. 11 dintre paturile pentru adulți sunt neocupate. La fel și singurul pat pentru copii.

La polul opus, județele Covasna (5 paturi), și Giurgiu (6 paturi) au cele mai puține locuri pentru pacienți COVID în Terapie Intensivă. În Covasna, toate paturile sunt ocupate, iar în Giurgiu, un singur pat este neocupat. Ambele județe au zero paturi ATI pentru copii.

Precizăm că datele cuprinse în documentul obținut de HotNews.ro sunt aferente zilei de miercuri, 14 octombrie, iar aceste date pot fi în dinamică permanentă.

Situația paturilor ATI pentru pacienți COVID-19 în România, adulți și copii, pe fiecare județ, după 7 luni de pandemie:


  • București - 179 de paturi ATI în total - 165 de paturi ATI pentru adulți, dintre care 66 neocupate - 14 paturi ATI pentru copii, dintre care 13 neocupate

  • Alba - 13 paturi ATI în total - 10 paturi ATI pentru adulți, dintre care 4 neocupate - 3 paturi ATI pentru copii, toate 3 neocupate.

  • Arad - 36 de paturi ATI în total, toate pentru adulți, dintre care 9 paturi neocupate.

  • Argeș - 45 de paturi ATI în total - 41 de paturi ATI pentru adulți, dintre care 21 neocupate - 4 paturi ATI pentru copii, toate neocupate

  • Bacău - 16 paturi ATI în total, toate pentru adulți. Zero paturi neocupate.

  • Bihor - 25 de paturi ATI în total - 23 de paturi ATI pentru adulți, dintre care 2 neocupate - 2 paturi ATI pentru copii, ambele neocupate

  • Bistrița-Năsăud - 11 paturi ATI în total - 10 paturi ATI pentru adulți, dintre care 2 neocupate - un pat ATI pentru copii, neocupat

  • Botoșani - 9 paturi ATI în total - 7 paturi ATI pentru adulți, dintre care 6 neocupate - 2 paturi ATI pentru copii, ambele neocupate

  • Brăila - 8 paturi ATI, toate pentru adulți, zero paturi neocupate

  • Brașov - 31 de paturi ATI în total, toate pentru adulți, dintre care 8 neocupate

  • Buzău - 19 paturi ATI în total, toate pentru adulți, dintre care 8 neocupate

  • Călărași - 17 paturi ATI în total, toate pentru adulți, dintre care 4 neocupate

  • Caraș-Severin - 18 paturi ATI în total - 17 paturi pentru adulți, dintre care 5 neocupate - un pat ATI pentru copii, neocupat

  • Cluj - 35 de paturi ATI în total, toate pentru adulți, zero paturi neocupate. Zero paturi ATI pentru copii infectați cu COVID-19.

  • Constanța - 31 de paturi ATI în total - 26 de paturi ATI pentru adulți, dintre care 9 neocupate - 5 paturi ATI pentru copii, toate 5 neocupate

  • Covasna - 5 paturi ATI în total, toate 5 pentru adulți, toate 5 ocupate

  • Dâmbovița - 8 paturi ATI în total, toate 8 pentru adulți, un singur pat neocupat

  • Dolj - 30 de paturi ATI în total - 26 de paturi ATI pentru adulți, dintre care 3 neocupate - 4 paturi ATI pentru copii, toate 4 neocupate

  • Galați - 26 de paturi ATI în total - 19 paturi ATI pentru adulți, dintre care 14 neocupate - 7 paturi ATI pentru copii, toate 7 neocupate

  • Giurgiu - 8 paturi ATI în total, toate 6 pentru adulți, un singur pat neocupat

  • Gorj - 34 de paturi ATI în total, toate 34 pentru adulți, 5 paturi neocupate

  • Harghita - 12 paturi ATI în total, toate 12 pentru adulți, dintre care 4 neocupate

  • Hunedoara - 15 paturi ATI în total, toate 15 pentru adulți, un singur pat neocupat

  • Ialomița - 12 paturi ATI în total, toate 12 pentru adulți, dintre care 6 neocupate

  • Iași - 51 de paturi ATI în total - 42 de paturi pentru adulți, dintre care 10 neocupate, 9 paturi pentru copii, dintre care 7 neocupate

  • Ilfov - 18 paturi ATI în total, toate 18 pentru adulți, dintre care 3 neocupate

  • Maramureș - 28 de paturi ATI în total - 26 de paturi pentru adulți, dintre care 12 neocupate, 2 paturi pentru copii, ambele neocupate

  • Mehedinți - 19 paturi ATI în total, toate 19 pentru adulți, dintre care 6 neocupate

  • Mureș - 45 de paturi ATI în total - 44 de paturi pentru adulți, dintre care 8 neocupate, un pat pentru copii, neocupat

  • Neamț - 15 paturi ATI în total, toate 15 pentru adulți, zero paturi libere

  • Olt - 21 de paturi ATI în total - 17 paturi pentru adulți, dintre care 3 neocupate, 4 paturi pentru copii, toate neocupate

  • Prahova - 24 de paturi ATI în total, toate 24 pentru adulți, dintre care unul neocupat

  • Sălaj - 14 paturi ATI în total, toate 14 pentru adulți, dintre care 5 neocupate

  • Satu Mare - 18 paturi ATI în total, toate 18 pentru adulți, dintre care 2 neocupate

  • Sibiu - 18 paturi ATI în total - 12 paturi pentru adulți, dintre care 6 neocupate, 6 paturi pentru copii, toate 6 neocupate

  • Suceava - 20 de paturi ATI în total, toate 20 pentru adulți, dintre care 6 neocupate

  • Teleorman - 13 paturi ATI în total, toate 13 pentru adulți, dintre care unul neocupat

  • Timiș - 46 de paturi ATI în total - 45 paturi pentru adulți, dintre care 11 neocupate - un pat pentru copii, neocupat

  • Tulcea - 0 paturi ATI pentru COVID-19

  • Vâlcea - 11 paturi ATI în total, toate 11 pentru adulți, dintre care 5 paturi neocupate

  • Vaslui - 26 de paturi ATI în total - 25 paturi pentru adulți, dintre care 8 neocupate - un pat pentru copii, neocupat

  • Vrancea - 20 de paturi ATI în total, toate 20 pentru adulți, dintre care 8 paturi neocupate


Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22