Pe aceeași temă
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, luni, în şedinţă comună, pentru a dezbate proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021.
Premierul Florin Cîțu i-a ironizat pe parlamentarii PSD, cărora le-a transmis să ia o foaie și un pix și să își ia notițe din prezentarea pe care o face bugetului pentru anul în curs.
Premierul Florin Cîțu:
Bugetul are două elemente definitorii la care țin foarte mult: începem reforma în toate cotloanele statului român. Oprim 30 de ani de furt pesedist din bani publici
A doua reprezintă o declarație fermă cp drumul României e în Europa și alături de partenerii din NATO
O să mă adresez parlamentarilor PSD, să-și ia un pix, o foaie și s-și ia notițe, cei care știu să scrie, bineînțeles
(președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a făcut în repetate rânduri apel la păstrarea liniștii în sală. parlamentarii PSD scandează în cor: Alocații, alocații. Replica lui Cîțu: Credeam că ați depășit vârsta copiilor)
Fără modestie vă spun că acest buget este cea mai importantă realizare. Este primul buget al unei guvernări de 4 ani.
O să mă asigur că o să fie o guvernare de succes care o să se vadă printr-o viață mai bună pt români. Vom reuși doar dacă rămânem uniți și ne concentrăm pe reformă și investiții. Am tratat acest buget cu mare simț de răspundere.
Suntem o coaliție, iar PNL este cel mai mare partid iar eu reprezint PNL în Guvern. Este responsabilitatea mea să ma asigur că pnl se va achita față de electorat. Bugetul are două elemente la care țin foarte mult. Începe reforma în toate cotloanele statului român.
Oprim 30 de ani de furt PSD-ist din buget, din bani publici. A doua reprezintă o declarație dermă că drumul României este în Europa și niciunde altundeva și în NATO. Garantăm românilor reformă și securitate.
Marcel Ciolacu: Nu ți-e rușine să spui că noi furăm?
Dle prim-ministru, eu un mincinos mai patologic decât dvs nu cred că am cunoscut vreodată
Sunteți la guvernare de un an și jumătate
Știți și dvs și șeful dvs, dl Orban – ultimul brontozaur al politicii românești, că nu a guvernat PSD România timp de 30 de ani. Știți că PSD nu mai are niciun reprezentant în CA-uri: acum sunt amantele, nepoatele și politrucii dvs
Am înțeles că PSD fură din buget. Eu mi-aduc aminte de Unifarm – nu era PSD partidul care ne-a ținut pe noi în casă în timp ce voi furați
Chiar nu ți-e rușine să spui că noi furăm?
Gabriela Firea, PSD:
Discursul domnului Cîțu a fost unul politic. Nu am ce să dezbat cu domnia sa. Mă așteptam să folosească mai des cuvântul investiție. Haideți să muncim pentru popor. Femeile vor fi foarte fericite dacă veți vota amendamentul care prevede majorarea alocațiilor.”
Bogdan Huțucă, PNL:
Bugetul a fost construit cu multe provocări. Guvernul a fost constrâns să găsească resurse financiare și să demareze un amplu proces de consolidare a finanțelor țării.
În ciuda contextului intern și internațional dificil, bugetul acoperă toate obligațiile financiare ale statului român. Guvernul nu a majorat niciun impozit și nicio taxă.
Fac această precizare pentru că în anii 2018-2019 proiectele de buget au avut majorări de fiscalitate care au afectat puterea de cumpărare a românilor.
Claudiu Marinel Mureșan, USR PLUS:
Datoria noastră a tuturor este să ne asigurăm că felul în care se elaborează bugetul corespunde nevoilor actuale.
Acum chiar trebuie să stopăm măsurile populiste. Suntem obligați să fim responsabili și onești.
Să fim realiști în estimările bugetare și să ne asigurăm că cifrele refletă realitatea. Este un buget al responsabilității.
Haideți să fim onești și responsabili. Am parcurs la comisie 3.600 de gogoși, iluzii vândute oamenilor. Nu v-ați oprit din a promite oricui orice. Cu cinism și fără acoperire.
George Simion, AUR:
Asta e țara lui Perceptor Vodă.
Ați vorbit despre buget și în ultimele zile am stat între acești pereți goi pentru a aduce amendamente. 3.466 de amendamente depuse, 3.466 respinse. Ne jucăm de-a democrația și de-a parlamentarismul
V-am ascultat dle prim-ministru cu atenție și vorbeați despre mafia pesedistă. Peste un an, doi trei o să vină alt prim-ministru și o să vorbească despre mafia penelistă și tot așa
Noi o să vă votăm bugetul dacă tăiați banii de la partide. AUR votează bugetul de criză dacă ne tăiați cei patru milioane de euro. I-am spus ministrului Sănătății că dăm banii aceștia pentru construcția unui spital
Nu vrem să ajungem la guvernare peste patru ani și să dăm cu dedicație bani pentru primari noștrii, fără a avea un plan de țară
Sorin Grindeanu, PSD:
Ați încercat să prezentați bugetul pe 2021 în culori mai vesele. Sunteți disperați că eticheta de buget al austerității s-a lipit de voi și încercați să o curățați. Nu aveți nicio șansă. Românii nu o să uite că i-ați sacrificat pe copii, pe cei cu pensii mici, salariații, pentru a vă proteja clientela politică. Ați lăsat în buget fonduri pentru a vă îndestula clientala politică de partid. Nu le puteți explica de ce înghețați salariul minim dar nu vă atingeți deloc de evaziunea fiscală uriașă.
Ați sacrificat copiii și pensionarii pentru a vă proteja clientela politică
Vă văd ca pe o fabrică unde se clonează tot mai mulți frați Micula. Grăsuți, gata să primească noi fonduri de la buget. iar pentru restul, iese zilnic Cîțu să spună că nu sunt bani. Ba mai mult, îi ceartă pe români pentru că protestează
Alexandru Rafila, PSD:
Ne aflăm într-un moment în care PSD și alte partide au depus amendamente pentru sănătate și pentru educație
trebuie să asigurăm dreptul constituțional al tinerilor să aibă acces la învățământ
În sănătate și educație nu discutăm despre cheltuieli, discutăm despre investiții
Îmi pare rău că dl prim-ministru nu a putut să depășească un stereotip, s-a referit doar la PSDD, la greaua moștenire
Din păcate ne aflăm la un moment în care vedem că există vocația formelor fără fond
Ar trebui să plecăm de la premisa că măcar 1% din amendamente sunt bune. Dar toate au fost respinse. În comisii a fost un simulacru de dezbatere
Florin Roman, PNL:
V-am ascultat stimați colegi de la PSD și vă întreb: unde ați fost în ultimii 7 ani? Nu cumva dvs ați guvernat România? Nu voi ați lăsat România fără stocuri de medicamente?
Singurul lider din România care a furat de la copii, o să vă doară asta, este domnul Liviu Dragnea care acum se odihnește în pușcărie
Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 403 parlamentari din totalul de 466.
La dezbaterile generale asupra celor două proiecte de buget, Guvernului i se alocă 50 de minute, iar grupurile parlamentare vor avea la dispoziţie 78 de minute, câte 10 secunde pentru fiecare parlamentar. Astfel, PSD va avea la dispoziţie 26 minute, PNL – 22 minute, Alianţa USR PLUS – 13 minute, AUR – 8 minute, UDMR – 5 minute, minorităţile naţionale – 3 minute şi parlamentarii neafiliaţi – un minut, a informat Orban.
Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 173,700 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 326,407 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 261,050 miliarde lei credite bugetare, cu un deficit de 87,349 miliarde lei, potrivit Agerpres.
La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei.
Proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creştere de 4,31% prevăzută pentru anul 2021.
Conform proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetul aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 90,08 miliarde lei lei, şi identic la cheltuieli, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare.
Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 283,325 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 140,395 milioane lei, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 142,93 milioane lei.
Votul final asupra celor două proiecte urmează să fie dat marţi.