Pe aceeași temă
In urma verificarilor si deliberarii, camera preliminara de la ICCJ a decis ca dosarul lui Tariceanu isi poate continua traseul procedural la instanta de fond.
In 6 iulie, procurorii DNA Brasov l-au trimis in judecata pe Calin Popescu Tariceanu in legatura cu declaratiile date ca martor in dosarul retrocedarii unei suprafete din Padurea Snagov si a fermei Baneasa, in care sunt judecati printul Paul, Remus Truica, Tal Silberstein si Dan Andronic.
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat ca marti va contesta decizia ICCJ, conform careia poate incepe judecarea dosarului in care este acuzat de DNA Brasov de marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului.
"In cursul zilei de maine, voi depune o contestatie. Din punct de vedere legal, doresc sa subliniez doua elemente: voi respecta in continuare, fara exceptie, procedura in vigoare; la judecarea pe fond a acuzatiilor formulate de procurorii de la DNA Brasov, se va dovedi ca acest dosar a fost fabricat la comanda politica", sustine Calin Popescu Tariceanu, citat de ziare.com
"Am spus chiar din 15 aprilie 2016, dupa prima mea audiere ca martor la DNA Brasov, ca nu ma voi lasa intimidat de procurorii transformati in instrumente ale luptei politice si voi continua sa militez pentru democratie, respectarea drepturilor omului si eliminarea abuzurilor din justitia romana. Azi, la mai putin de doua saptamani de ziua alegerilor parlamentare, vreau sa asigur opinia publica ca, indiferent de amenintarile la care am fost si sunt supus in continuare, imi voi duce misiunea pana la capat, asa cum mi-au cerut-o nenumarati cetateni in ultimii doi ani. La aceasta se adauga misiunea rezultata din nominalizarea mea in unanimitate de catre conducerea ALDE in calitate de candidat al ALDE la functia de prim-ministru al Romaniei", afirma Tariceanu.
***
Ce spun procurorii DNA:
La data de 15 aprilie 2016, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, în depoziția luată sub jurământ, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată, mediatizat prin comunicatul nr 654 din 18 mai 2016.
Astfel, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință despre:
- retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului),
- implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare,
- actele de vânzare–cumpărare vizând aceste bunuri.
De asemenea, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin și Truică Remus, în contextul menționat mai sus, întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate mai sus și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.
În același context, inculpatul a mai precizat, că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein.
Totodată, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România.
În contextul instrumentării aceleiași cauze, la data de 28 aprilie 2016, inculpatul Marian Marius Dorin a făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu angajarea lui Marcovici Marius Andrei, în calitate de consilier personal la Cancelaria primului ministru Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, urmare a înțelegerii acestuia din urmă cu Tal Silberstein.
De asemenea, inculpatul Marian Marius Dorin, a afirmat în mod nereal că nu cunoștea activitatea și atribuțiile de serviciu ale lui Marcovici Marius Andrei, în condițiile în care acesta din urmă era cunoscut în cercurile politice ca „omul lui Tal”