Pe aceeași temă
"Cu domnul Lazăr mă cunosc de multă vreme, dinainte să fie procuror general şi eu ministru al Justiţiei. E adevărat că în epoca aceea colaboram pe linie academică, astăzi sau de când este procuror general şi eu ministru colaborăm instituţional, în cadrul autorităţii judiciare. Colaborăm instituţional. Sigur că de-a lungul timpului, cred că a trecut un an şi ceva, a avut poziţii care nu au fost pe frecvenţa legii în vigoare, nu pe frecvenţa mea (...)", a declarat Tudorel Toader la DCNews marţi, întrebat cum colaborează cu procurorul general Augustin Lazăr şi dacă va fi vorba despre o cerere de revocare a acestuia.
El a susţinut că au fost cazuri în care procurorul general ar fi avut "parti pris-uri".
"Când spunea, spre exemplu, la CSM, a acreditat ideea faptului că evaluarea pe care am făcut-o eu, în baza căreia am declanşat procedura de revocare (a fostului procuror şef al DNA - n.r.), ar fi nelegală pentru că un regulament al CSM prevede o altă metodologie. Or, eu i-am răspuns atunci: regulamentul CSM nu poate să modifice prevederea legii. Dacă legea stabileşte criterii, competenţe, proceduri, eu mă opresc la lege, nu mă cobor la regulament, care contrazice legii din bunul motiv că un regulament nu poate să se abată de la lege, nu poate să o modifice. Chiar atunci eram unul lângă altul în CSM şi l-am întrebat dacă afirmaţia este documentată sau nu. În sfârşit, nu conta răspunsul, că oricum avea parti pris-urile domniei sale", a mai spus Tudorel Toader.
Toader a menţionat că ar putea da mai multe exemple.
"Vă dau un răspuns de principiu, general valabil: la oricare dintre noi vine o vreme la care este supus evaluării", a adăugat ministrul Justiţiei referitor la procurorul general Augustin Lazăr.
Întrebat dacă prin aceasta se înţelege că procurorul general urmează să fie supus evaluării, Toader a adăugat: "Mă repet: la fiecare dintre noi vine o vreme a evaluării".
Ministrul Justitiei a precizat ca inainte de revocarea Laurei Codruta Kovesi, pe care era convins ca presedintele Klaus Iohannis o va pune in aplicare, i-a solicitat lui Augustin Lazar ca in momentul in care se va pune problema inevitabila a interimatului sa nu afle din presa pe cine propune interimar, ci sa se consulte in prealabil.
"O cunosc pe doamna Jurma, procurorul sef interimar, si mi-am dat acceptul. Daca e sa precizez la rigoare, dansul a propus si eu mi-am exprimat acordul. Ceea ce e firesc", a declarat ministrul intr-un interviu la DCNews.
Noua sectie pentru anchetarea magistratilor
Tudorel Toader a dat detalii si despre Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie (SIIJ), care urmeaza sa fie infiintata dupa ce Klaus Iohannis a promulgat proiectul de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciara.
"Practic, ce se schimba dupa infiintarea Sectiei? Procurorii respectivi, in numar de maximum 15 din sectie, nu vor mai fi sub umbrela, DNA ci vor fi sub umbrela, in curtea Ministerului Public. Pana la urma, nu se schimba regulile, normale! Tot procurorul urmareste, doar ca nu mai este la DNA, ci la Ministerul Public", a explicat Tudorel Toader.
"Chiar ieri am primit intrebarea de la procurorul general al Republicii, intrebarea daca cei 15 vor fi prin suplimentarea schemei sau vor fi cooptati din randul Parchetelor din tara, sigur care indeplinesc conditiile, urmand ca ulterior sa modificam statele de functii. Astazi pregatesc raspunsul si il voi comunica.
Fara sa ma pronunt, dar fara sa resping raspusul, in primul rand nu apare o competenta noua in Ministerul Public. Era o competenta la DNA care se transfera la Ministerul Public. Nu e o competenta noua care, dupa parerea mea, sa justifice suplimentarea schemei. Nu inseamna ca trebuie sa ii luam pe actualii de la DNA si sa ii ducem la Ministerul Public.
Dupa noua lege, CSM-ul, Sectia de procurori, ii va numi pe cei care indeplinesc conditii legale, pe cei care isi doresc o astfel de activitate in sectia speciala.
Eu cred ca vor fi selectati dintre actualii procurori, nu stim, poate vine unul de la Constanta, Oradea sau Botosani, si se va modifica schema de personal a respectivei unitati. Daca era o competenta noua care ar fi revenit Ministerului Public, aveam nevoie de suplimentarea schemei aferenta acestei competente, dar ea se transfera de la DNA la Ministerul Public", a concluzionat ministrul Justitiei.
Procedura de la DNA
Tudorel Toader a facut mai multe precizari si cu privire la procedura de numire a sefului DNA. El a negat ca ar incerca sa prelugeasca procedura pana la intrarea in vigoare a noilor Legi ale Justitiei.
"Precizarea pe care vreau sa o subliniez - repet, sa o subliniez - este aceea care vine dintr-o regula generala: o procedura odata declansata continua dupa legea in vigoare la momentul declansarii, chiar daca ulterior intra in vigoare o alta lege.
Prin urmare, eu am dat drumul la procedura si, daca in septembrie intra in vigoare noua lege care schimba algoritmul, raman valabile, aplicabile regulile de astazi", a explicat ministrul Tudorel Toader.