Pe aceeași temă
Acest lucru va însemna automat creşterea numărului de militari aliaţi de la circa 1.500 în prezent până la 4.000, a declarat, joi, generalul francez Loic Girard, Senior National Representative în România, în cadrul unei întâlniri cu jurnalişti români, potrivit Agerpres.
Perioada estimată este luna mai, când va avea loc exerciţiul multinaţional Dacian Spring.
Odată cu creşterea numărului de militari, a explicat Loic Girard, va spori şi aparatura militară - dacă în prezent, la Cincu, sunt 13 tancuri Leclerc, în 2025, numărul acestora poate creşte până la 50. Acestora li se adaugă şi obuziere Caesar.
Grupul de Luptă NATO de la Cincu, care are drept naţiune-cadru Franţa, a fost înfiinţat în mai 2022, la puţin timp după începerea invaziei ruse în Ucraina. Înalţi oficiali au subliniat în multiple rânduri disponibilitatea ca, în caz de nevoie, Grupul de Luptă să devină brigadă.
Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit începând cu luna mai 2022, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră.
Tot în 2022 Franța anunțase că își consolidează prezența militară pe flancul estic al NATO prin desfășurarea de vehicule blindate de infanterie și tancuri Leclerc în România.
Franței a fost cea care a preluat rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forței cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat al NATO (VJTF), a format BGFP pe teritoriul național, integrând, pe bază rotațională, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos, la care s-au mai adăugat militari din Luxemburg sau Portugalia. Din 2023 și Spania a anunțat că va trimite câteva sute de soldați în România odată cu ridicarea Grupului de Luptă la nivel de brigadă.
În cadrul Forţei de reacţie rapidă, Franţa a desfășurat între timp în România peste 500 de militari cu vehicule blindate şi dispozitive de luptă: tancuri Leclerc, tunuri Caesar, lansatoare multiple de rachete LRU (echivalentul HIMARS), dar și alte vehicule blindate și tancuri ușoare de tipul AMX-10 RC cu tunuri de 105mm.
Totodată, Franța a adus în România sitemul de rachete antiaeriene Mamba (SAMP/T), sistem produs de MBDA și care are ca interceptor rachetele Aster 30.
Sistemul SAMP/T este practic un echivalent al sistemului Patriot, cu o rază de acțiune de circa 100 de km pentru interceptori. Sistemul a fost propus și României de către MBDA, înainte ca țara noastră să se orienteze către un acord guvern-la-guvern cu SUA pentru sistemele Patriot.