Incepind de marti, convorbirile telefonice si SMS-urile vor fi inregistrate. Din 15 martie urmeaza e-mailurile

Fara Autor | 19.01.2009

Pe aceeași temă

Convorbirile telefonice si SMS-urile romanilor vor fi inregistrate de operatorii de telefonie fixa si mobila si vor fi stocate timp de 6 luni. Incepand de marti, 20 ianuarie, intra in vigoare Legea 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice, scrie Romania libera, citind ziare.com.



Astfel, toti operatorii de telefonie fixa si mobila, precum Romtelecom, RDS&RCS, UPC, Orange, Vodafone, Cosmote si Zapp, sunt obligati sa stocheze timp de 6 luni numarul de telefon al apelantului si al celui care a fost apelat, adresa abonatului, locatia celui care este apelat, cand a fost facut apelul si cat dureaza convorbirea telefonica.



In cazul convorbirilor internationale va fi inregistrata identitatea internationala de abonamentul mobil (IMSI) al apelantului si IMSI al apelatului, precum si identificarea celulei din care a fost activat serviciul.



Tot din 20 ianuarie, toti operatorii de telefonie fixa si mobila sunt obligati sa stocheze timp de 6 luni de SMS-urile pe care le trimitem, cui si cand le trimitem.




Informatiile pot ajunge direct la procurori "in caz de urgenta"




Legea, articolul 15, prevede ca toate informatiile inregistrate in aceasta perioada sa fie puse la dispozitia procurorilor, daca exista aprobarea presedintelui instantei de judecata, daca acesta considera ca informatiile indica pregatirea unei infractiuni grave.



Continutul convorbirilor telefonice ar putea fi preluat direct de catre procurori in caz de urgenta, "cand intarzierea obtinerii autorizarii din partea judecatorilor ar aduce grave prejudicii urmariri penale ori indeplinirii obligatiilor pe care si le-a asumat Romania ca stat membru al Uniunii Europene".



Daca instanta dispune netrimiterea in judecata a persoanei invinuite, "datele retinute se arhiveaza la sediul parchetului si se pastreaza pana la indeplinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei".




Din 15 martie urmeaza e-mail-urile




Incepind din 15 martie, toti furnizorii de Internet, printre care se numarara si RDS&RCS, UPC, Romtelecom, Orange, Vodafone si Zapp, sunt obligati sa stocheze, timp de 6 luni, urmatoarele date cuprinse in posta electronica a persoanelor care corespondeaza pe teritoriul Romaniei: de unde este trimis e-mailul, data si ora la care ne conectam la Internet, cui ii este adresat e-mailul (adresa IP, numele si adresa fizica a abonatului), precum si data si ora la care ne deconenctam de la internet.



Tot din 15 martie, cei care furnizeaza servicii de Internet sunt obligati sa stocheze timp de 6 luni urmatoarele date despre navigarea pe Internet: numele, adresa fizica si IP-ul celui care s-a conectat la internet, data si ora la care s-a conectat, precum si data si ora la care s-a realizat deconectarea.



Legea nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, precum si pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, a fost adoptata de Parlament pe 18 noiembrie 2008, a fost promulgata de presedintele Traian Basescu si ulterior publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 780 din 21 noiembrie 2008.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22