Inculpaţii din dosarul de şantaj al lui Ghiţă vor să fie judecaţi sub control judiciar

E.b. | 13.01.2017

La primul termen de judecată de la instanţa supremă în dosarul de şantaj al fostului deputat Sebastian Ghiţă, procurorii DNA au cerut, vineri, menţinerea controlului judiciar pentru toţi inculpaţii, având în vedere numărul mare de fapte.

Pe aceeași temă

 

 

Toţi inculpaţii au fost de acord cu propunerea DNA şi au cerut să fie judecaţi sub control judiciar, conform News.ro.

 

Inculpaţii au declarat, rând pe rând, că vor să dea declaraţii în acest dosar, dar nu la următorul termen, ci pe parcursul procesului.

 

Următorul termen a fost stabilit pentru 21 februarie, când inculpaţii urmează să propună probe în apărarea lor.

 

Sebastian Ghiţă, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare în lipsă, este acuzat, în acest dosar, de dare de mită, cumpărare de influenţă, şantaj, spălare de bani, folosirea de informaţii nepublice sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, precum şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Până în acest moment, dosarul s-a aflat în procedura de Cameră preliminară, pentru verificarea probelor depuse de anchetatori.

 

 

Cinci inculpaţi, printre care poliţişti şi procurori din Prahova

 

 

Procurorii DNA au trimis rechizitoriul instanţei supreme pe 29 iunie 2016, în acest caz fiind trimişi în judecată cinci inculpaţi, printre care poliţişti şi procurori din Prahova.

 

Pe 6 decembrie 2016, ICCJ  a decis că procesul poate să înceapă după ce judecătorii au admis o contestaţie formulată de DNA Ploieşti şi au respins ca nefondate contestaţiile lui Sebastian Ghiţă.

 

De asemenea, judecătorii au constatat că instanţa supremă a fost legal sesizată cu rechizitoriul întocmit de procurorii DNA şi au stabilit legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

 

Fostul deputat a fost dat în urmărire naţională, în 5 ianuarie, iar în 6 ianuarie procurorii DNA au cerut instanţei supreme să emită pe numele fostului deputat un mandat de european de arestare şi să fie dat în urmărire internaţională, după ce Poliţia Judeţeană Prahova a anunţat că acesta nu a fost găsit în ţară.

 

Alături de Ghiţă, sunt acuzaţi şi foştii şefi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti Liviu Tudose şi Aurelian Mihăilă, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova Viorel Dosaru şi fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova Constantin Ispas.

 

 

Cauţiunea

 

 

În aprilie 2016, procurorii DNA Ploieşti au admis cererea lui Sebastian Ghiţă de constituire a cauţiunii în limita sumei de 59.417.133 lei, după ce acesta a depus garanţii reale imobiliare şi mobiliare asupra mai multor bunuri imobile, bunuri mobile reprezentând echipamente ce aparţin unei societăţi comerciale şi opere de artă, toate în valoare de 86.652.513,50 lei.

 

"Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian i-a capacitat pe inculpaţii Tudose Liviu Mihail, în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi pe Dosaru Viorel, în calitate de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, să-i furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă Sebastian Aurelian avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei", potrivit DNA.

 

În schimbul informaţiilor pe care le-ar fi obţinut, Sebastian Ghiţă ar fi promis, pe de o parte, şefului Poliţiei Prahova de atunci, Viorel Dosaru, că îl va sprijini să îşi menţină funcţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere.

 

Pe de altă parte, Ghiţă ar fi acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale, susţin anchetatorii.

 

În plus, potrivit DNA, în iulie 2012, Sebastian Ghiţă ar fi fost prins la volan în Bărcăneşti, judeţul Prahova, în condiţiile în care avea permisul suspendat pentru perioada martie 2012-august 2012.

 

"Ghiţă Sebastian Aurelian i-a solicitat unei persoane cu funcţie de conducere din IPJ Prahova să intervină pe lângă lucrătorii de poliţie rutieră din cadrul Biroului DN1, astfel încât aceştia să nu dispună măsurile legale, respectiv constatarea comiterii unei contravenţii (depăşirea limitei legale de viteză pe raza localităţii) şi a unei infracţiuni la regimul circulaţiei, respectiv întocmirea dosarului penal, intervenţie care s-a şi realizat", au mai spus anchetatorii.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22