Pe aceeași temă
Anunțul a fost făcut de șeful Fiscului, Gelu Diaconu, la Interviurile Europa FM. Actualul sistem este mult prea învechit și nu vor mai fi investiți alti bani în el. Șeful ANAF spune că sistemul va funcționa la cote de avarie până la activarea celui nou.
”Pe programul pe care îl derulăm împreună cu Banca Mondială de implementare a unui sistem informatic de gestiune a veniturilor statutului, suntem la jumătatea acestui program, și noi nu mai putem aloca resurse bugetare decât pentru, să spunem, asigurarea funcționării sistemului actual la avarie, până la momentul înlocuirii lui totale. Termenul, în opinia mea, ușor optimist este sfârșitul anului 2018. Procesul de achiziție se va finaliza în acest an. Programul va costa circa 100 de milioane de euro” a declarat Gelu Diaconu, potrivit sursei citate.
Scheme de fraudare a bugetului
Asta susține ANAF că are în analiză, fiind vorba de cazuri în care sunt implicați mari contribuabili. Anuntul a fost facut vinerea trecută de seful Fiscului, Gelu Diaconu vorbind despre “o cazuistica bogata privind fraudarea bugetului de stat cu sute de milioane de euro de catre firme din categoria marilor contribuabili”. Declaratiile sefului ANAF vin in contextul in care investitorii privati din economie, reuniti in Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR), s-au plans de recentele actiuni ale Fiscului.
Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei si-a exprimat la finalul săptămânii trecute sustinerea pentru cresterea colectarii taxelor si combaterea evaziunii, insa mai crede si ca recentele actiuni ANAF privind inregistrarea in scopuri de TVA sunt decuplate de la realitatea economica.
"Putem intelegem reactia Colitiei pentru Dezvoltarea Romaniei, insa doar din perspectiva termenului scurt impus marilor contribuabili pentru a aduce documente suplimentare. Astazi, termenul a fost prelungit cu 30 de zile, decizia privind clarificarea acestei probleme fiind comunicata CDR inca din cursul zilei de ieri. Avem instrumentata o cazuistica bogata privind fraudarea bugetului de stat cu sute de milioane de euro de catre firme din categoria marilor contribuabili, motiv pentru care mentinerea acestei proceduri este imperios necesara", a venit replica lui Gelu Diaconu.
"Clientii onesti ai consultantilor din CDR sunt beneficiarii directi ai relaxarii fiscale, consecinta a diminuarii evaziuniii fiscale, diminuare ce se datoreaza in mare masura si acestei proceduri, fapt cunoscut de consultantii fiscali ai acestora, familiarizati cu dimensiunea si metodele de evaziune fiscala in domeniul TVA. Intentionam ca in zilele urmatoare sa prezentam opiniei publice cazuri si scheme de fraudare a bugetului de stat de catre firme din categoria marilor contribuabili" mai precizeaza seful Fiscului.