Iniţiativa decuplării baronilor PSD de la banii publici ar fi plecat de la Eugen Teodorovici

E.b. | 07.08.2017

Oricine doreşte să intre la o licitaţie publică este obligat să arate ce tip de acţionariat are. De la mine a plecat această idee, totul trebuie să fie transparent, spune senatorul Eugen Teodorovici.

Pe aceeași temă

 

Firmele cu acţionariat în paradisuri fiscale sau acţiuni la purtător nu mai trebuie să fie admise în viitor la licitaţiile publice, a declarat într-un interviu pentru News.ro, Eugen Teodorovici, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat, case suţine că ideea unei astfel de reglementări îi aparţine, fiind îmbrăţişată şi de alte partide.

 

Declaraţia vine în contextul în care USR a depus un pachet de iniţiative legislative care vizează interzicerea accesului societăţilor care permit acţiunile la purtător la contractele publice, ca urmare a dezvăluirilor Rise Project pe tema Tel Drum, afirmând că astfel vor fi "decuplaţi" de la banii publici "baronii PSD".

 

Proiectul face referire la Tel Drum, societate cu acţiuni la purtător, care a avut în ultimii cinci ani peste 100 de contracte cu fonduri publice conform SEAP. 

 

”Da, de la mine a plecat această idee, inclusiv cei de la PNL au îmbrăţişat această idee. Oricine doreşte să intre la o licitaţie publică este obligat să arate ce tip de acţionariat are. Totul trebuie să fie transparent”, a spus Teodorovici, conform News.ro.

 

Senatorul a menţionat că multe firme româneşti erau deja obligate, cel puţin la licitaţiile cu fonduri europene, să îşi dezvăluie acţionariatul.


Oricum, la nivel european este deja o discuţie, o dezbatere pe acest subiect. Se pare că va exista această obligaţie şi la nivel european, tocmai pentru ca totul să fie la vedere. Aşa că în România este firesc să aibă acces la licitaţiile publice pe autostrăzi, alimentari cu apă, canalizare, energie, deşeuri – tot ce înseamnă proiecte publice – acele companii care îşi arată componenţa acţionariatului”, a afirmat Teodorovici.

 

Proiectul ar putea fi adoptat în Parlament Acesta speră ca până la sfârşitul acestui an.

 

Eu cred că această idee va fi susţinută de toţi oamenii de bine, care nu au nimic de ascuns. Pentru că nu cred că e cineva în România care nu îşi doreşte ca lucrurile să fie toate la vedere. Iar dacă dintre cei aflaţi la putere sunt şi dintre aceia cu firme în paradisuri fiscale sau cu actiuni la purtator, atunci vor trebui să le declare”, a declarat Teodorovici.

 

Senatorul PSD susţine că în România ar trebui să se creeze o legislaţie care să permită investitorilor români sau străini să înfiinţeze firme de tip off-shore în ţară, ca într-un paradis fiscal, dar cu condiţia să activeze numai în afara României.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22