Pe aceeași temă
Comparativ cu primul trimestru, în trimestrul al doilea, PIB-ul a crescut cu 1%. În trimestrul al doilea, comparativ cu același trimestru din 2018, creșterea a fost de 4,4% pe seria brută şi cu 4,6% pe seria ajustată sezonier, mai arată datele INS.
Evoluția economiei se datorează pe de o parte de o dinamică pozitivă a consumului intern, suprapusă pe o încetinire a economiilor din statele dezvoltate din Uniunea Europeană, care constituie principala destinație a exporturilor românești. De exemplu, cea mai mare economie europeană, a Germaniei, s-a contractat în al doilea trimestru cu 0.1%, tot pe fondul reducerii cererii externe.
Încetinirea creșterii economice vine pe fondul reducerii producției industriale. Evoluția comenzilor noi în industria prelucrătoare din primul semestru al anului curent, indică un nivel sub ritmul potențial (la fel ca în cazul consumului intern) pentru a cincea lună consecutiv în iunie, pe fondul resimțirii tensiunilor comerciale globale și provocărilor din sfera echilibrului macroeconomic intern. În primul semestru din 2019 comenzile noi în industria prelucrătoare au consemnat un avans de 5.4% an/an, arată HotNews, care citează o analiză a Băncii Transilvania.
Pe partea de consum intern, dinamica anuală (deși în accelerare în iunie) e încă sub ritmul potențial pentru a 11-a lună la rând, în pofida creșterii semnificative a venitului real disponibil al populației în ultimele luni (cu un ritm anual de peste 10%), arată o analiză a Băncii Transilvania. Astfel, conform INS volumul vânzărilor din comerțul cu amănuntul a crescut cu un ritm lunar de 1.3% în iunie. În dinamică an/an volumul vânzărilor din comerțul cu amănuntul a accelerat de la 4.1% în mai la 4.9% în iunie. Prin urmare, în primul semestru al anului curent volumul vânzărilor din comerțul cu amănuntul a crescut cu 6.8% an/an.