Pe aceeași temă
In zona de interes a invatamantului superior se desfasoara in aceasta perioada doua evenimente importante: alegerea noilor structuri de conducere in universitati si dezbaterea proiectului Legii invatamantului superior, prezentat public in data de 17 decembrie 2007. Consultarile privind noua forma a Legii invatamantului se vor incheia la mijlocul lunii februarie, in vreme ce universitatile trebuie sa aiba noi conduceri pana la 1 martie. Sunt doua procese complexe, care - asa cum era de asteptat - nu sunt ferite de tensiuni. In cazul alegerilor din universitati, disputele dintre "tabara" tinerilor si cea a "rectozaurilor" par sa se fi amplificat in acest an, in vreme ce propunerile Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului nu schimba radical structurile de conducere ale institutiilor de invatamant si nici modul de alegere a lor.
Legea invatamantului (84/1995) a fost modificata de 28 de ori, dintre care de 10 ori prin ordonanta de urgenta. Si aproape intotdeauna, principalul argument al modificarii legii a fost armonizarea cu directivele europene. Organizarea si desfasurarea studiilor superioare sunt reglementate separat, fie prin ordin al ministrului, fie prin hotarare de guvern. Conducerea Ministerului Educatiei sustine si de aceasta data ca initierea noului pachet legislativ în învatamantul superior "raspunde nevoii de realizare a unei viziuni unitare si integrale asupra organizarii si functionarii sistemului national de învatamant, pe baza compatibilizarii acestuia cu exigentele spatiului european al educatiei si alinierii la practica internationala în materie de educatie". Mai mult, pare deranjata ca legea a fost modificata de atat de multe ori, pierzandu-si din coerenta. "Repetatele actualizari si modificari ale Legii învatamantului nr. 84/1995 republicata nu mai au nici coerenta si nici perspectiva necesara pentru restructurarea si modernizarea învatamantului superior romanesc. Actualul proiect de lege face accesibila si clara aplicarea conceptelor actuale de organizare a învatamantului superior romanesc în deplina concordanta cu cerintele procesului Bologna", se scrie in Expunerea de motive a proiectului de Lege a invatamantului superior. Nu stim inca daca implementarea noii viziuni privind invatamantul universitar va fi "accesibila" si "clara". Cert este ca propunerile MECT au fost intampinate cu critici de reprezentantii profesorilor si ai studentilor si ca PSD, cel mai mare partid parlamentar, a anuntat deja ca nu va vota pachetul legilor educatiei, motivand ca specialistii partidului lucreaza la propriile variante de modificare a actualei Legi a invatamantului.
Alegerile din universitati, in plina derulare, si proiectul noii Legi a invatamantului superior, aflat inca in dezbatere publica, au fost argumentele pentru realizarea unui dosar al sistemului de invatamant superior - intre ceea ce este si unde ar trebui sa ajunga. (Marilena Stancu)
Principalele propuneri ale MECT din proiectul Legii invatamantului superior
Proiectul Legii invatamantului superior mentine mare parte din prevederile actuale ale Legii invatamantului. Apar prevederi noi, impuse de cadrul european al invatamantului superior, dar si unele contestate de cadrele universitare. Printre acestea, modalitatea de alegere a functiilor de conducere. Rectorul si decanul au nevoie de jumatate plus unu din voturile celor care au dreptul sa voteze, dar procedura de demitere nu este similara, ci mai complicata. De asemenea, evaluarea facuta de studenti propriilor profesori va fi obligatorie si publica. Proiectul intareste ideea de responsabilitate a conducerii institutiilor de invatamant si introduce functia de manager - botezat director general administrativ.
Rectorul - greu de demis
Art. 60 (11) Rectorul si decanul sunt alesi de catre Senatul universitatii, respectiv Consiliul facultatii, cu jumatate plus unu din voturile valabil exprimate in structurile deliberative de conducere respective.
(12) Rectorul, respectiv decanul, pot fi demisi cu votul a 2/3 din numarul membrilor Senatului, respectiv Consiliului facultatii, la propunerea a minimum 1/3 din numarul membrilor structurii de conducere care i-a ales.
Art. 66 (3) Pot candida pentru functia de rector profesori universitari din tara sau strainatate, care au dovedit experienta manageriala, performante profesionale si stiintifice si integritate morala.
Art. 69 Pentru gestionarea administratiei universitare, rectorul numeste un director general administrativ care a fost selectat prin concurs public.
Evaluarea profesorilor de catre studenti
Art. 25 (2) Rezultatele si performantele activitatilor didactice si de cercetare ale personalului didactic si de cercetare dintr-o universitate sunt evaluate periodic, la intervale de maximum trei ani.
(4) Evaluarea de catre studenti este obligatorie, iar rezultatele acesteia trebuie facute publice de catre conducerea universitatii.
Autonomie si responsabilitate
Art. 9 (1) Universitatile beneficiaza de autonomie ca expresie a libertatii intelectuale la nivelul comunitatii universitare si a naturii creative a proceselor de educatie, cercetare sau creatie artistica.
(2) Autonomia universitara presupune libertatea academica, buna gestionare a propriilor activitati si inviolabilitatea teritoriului universitatii.
(3) Autonomia universitara se exercita în conditii de deplina responsabilitate si în conformitate cu legislatia în vigoare.
(5) Pentru garantarea autonomiei universitare, universitatile adopta Carta universitara, care reflecta optiunile comunitatii din institutia de învatamânt superior si care este facuta cunoscuta prin publicare, în termen de 3 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei legi.
Banii necheltuiti raman la universitati
Art. 74 (2) Grantul de studiu este o suma de bani alocata per student universitatilor de stat, din fonduri publice, pentru întreaga durata a ciclului de studii, pentru acoperirea costurilor unui program de studiu. Alocarea se face si în functie de indicatori specifici, inclusiv cei referitori la asigurarea calitatii.
(6) Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului repartizeaza granturile de studiu pe universitati, în functie de calitatea programelor pe cicluri de studii si de capacitatea institutionala a fiecarei universitati.
(8) Fondurile ramase la sfârsitul anului din executia bugetului prevazut în contractul institutional, precum si fondurile aferente cercetarii stiintifice universitare si veniturile extrabugetare ramân la dispozitia universitatilor si se cuprind în bugetul de venituri si cheltuieli al institutiei fara varsaminte la bugetul de stat si fara afectarea alocatiilor de la bugetul de stat pentru anul urmator. (M.S.)
Comisia prezidentiala:
Un sistem uniformizat
Raportul Comisiei prezidentiale pentru analiza si elaborarea politicilor din domeniile educatiei si cercetarii a fost dat publicitatii la 6 iulie 2007, in perioada in care la Ministerul Educatiei se lucra intens la modificarea pachetului legislativ. Raportul prezidential contine, pe langa prezentarile critice ale situatiei actuale din invatamant, si o serie de masuri de modernizare a învatamântului superior si a cercetarii. Este vorba de opt directii mari, care vizeaza ambele componente: sistemul si institutiile. Propunerile comisiei speciale de la Administratia Prezidentiala se regasesc doar in mica masura in noile variante ale Legii invatamantului.
Prima critica de substanta prezenta in Raport se refera la finantarea actuala a invatamantului superior, care se face uniform, indiferent de calitatea educatiei oferite sau a cercetarii produse. Raportul ofera si exemple de ceea ce inseamna o finantare gresita: "o universitate de medicina, de pilda, cu un procent de reusita a absolventilor la examenul de rezidentiat de 70% primeste aceeasi suma per student echivalent, ca si o alta universitate de medicina cu un procent de 3% reusita la rezidentiat. O facultate de drept care asigura 30-50% din cei admisi la Institutul National de Magistratura primeste aceeasi finantare pe student echivalent ca si oricare alta facultate de drept care nu are niciun absolvent admis în INM". Comisia propune o finantare diferentiata si flexibila, care sa se bazeze in principal pe finantarea programelor de studiu, si nu a studentilor echivalenti, diversificarea fondurilor publice de finantare ("pentru a sustine diferentierea sistemului si concentrarea resurselor în functie de calitate"), finantarea multianuala, pe cicluri de studii, astfel încât universitatile sa poata angaja investitii strategice ("iar evaluarea studentilor sa se faca riguros, fara teama ca se vor pierde finantarile asociate unui student care nu a promovat examenele").
Un alt punct slab al sistemului actual identificat in Raportul prezidential se refera la uniformizarea standardelor de calitate. "Rezultatele catastrofale ale acestei abordari uniformizate se exprima în performantele foarte slabe ale sistemului de învatamânt superior actual. Avem prea multe universitati pentru prea putini studenti, prea multi profesori pentru un nivel slab al cercetarii, prea mare dispersie a banilor publici", se scrie in Raport.
Comisia prezidentiala are si alte propuneri pentru imbunatatirea situatiei invatamantului superior, cum ar fi reformarea politicilor privind resursele umane, care ar fi posibila printr-o autonomie universitara completa în definirea normei didactice si de cercetare, prin intarirea intrarii în sistem, dar si prin simplificarea ierarhiei didactice (trei grade didactice - cu eliminarea pozitiei de lector sau sef de lucrari).
In ceea ce priveste structurile de conducere ale institutiilor de invatamant superior, Raportul propune inlocuirea sistemului colegial cu cel managerial (corporatist) în conducerea si managementul universitatilor. In plus, Raportul mai propune ca "structurile si organizarea interna a universitatilor sa intre complet în sfera autonomiei universitare. Aplatizarea structurilor (reducerea nivelurilor de decizie la maximum trei (departament - facultate - institutie) si reducerea birocratiei universitare trebuie încurajate prin toate mijloacele legale" si considera necesara infiintarea unui centru national de pregatire a managerilor din învatamântul superior.
Invatamant european
Procesul Bologna
Romania a semnat Declaratia de la Bologna chiar in 1999, ministrul de atunci al Educatiei, Andrei Marga, acceptand alaturi de alti 28 de ministri responsabili cu invatamantul superior sa includa obiectivele stabilite in prioritatile invatamantului superior romanesc. Ministrii din cele 29 de tari semnatare au convenit asupra a sase obiective comune pentru dezvoltarea invatamantului superior. Este vorba de recunoasterea diplomelor prin adoptarea unui sistem de diplome comparabile si bine definite, adoptarea unui sistem bazat pe doua cicluri (bachelor/master), implementarea sistemului de credite (ECTS), promovarea mobilitatii, promovarea cooperarii europene in domeniul asigurarii calitatii, promovarea dimensiunii europene in invatamantul superior.
La urmatoarea conferinta ce a avut loc la Praga pe data de 19 mai 2001, au mai fost adaugate trei obiective: invatarea pe tot parcursul vietii, dimensiunea sociala si promovarea caracterului atractiv al Spatiului European al Invatamantului Superior (SEIS) si s-a reafirmat sustinerea pentru a forma Spatiul European al Invatamantului Superior pana in 2010.
In 2003, la Berlin, ministrii Educatiei, responsabili pentru invatamantul superior, au conturat un al 10-lea obiectiv - Spatiul European al Invatamantului Superior. Impreuna cu Spatiul European al Cercetarii au fost declarate ca fiind cei doi piloni ai societatii bazate pe cunoastere.
Doi ani mai tarziu, la Bergen, ministrii europeni au discutat despre implementarea cadrelor nationale pentru calificari, acordarea si recunoasterea diplomelor comune, inclusiv la nivel doctoral (cel de-al treilea ciclu) si crearea de oportunitati pentru trasee educationale flexibile in invatamantul superior, inclusiv prin proceduri de recunoastere a invatarii anterioare.
Ultima intrunire a avut loc anul trecut, la Londra, unde accentul a fost pus pe caracteristicile Spatiului European al Invatamantului Superior. Prioritatile pentru urmatorii doi ani: mobilitatile, dimensiunea sociala, culegerea de date statistice si introducerea conceptului de Employability al diplomelor.
Obiectivele Procesului Bologna si gradul lor de indeplinire de catre tarile participante, ajunse in prezent la 46, de la 29 cate erau in 1999, sunt discutate din doi in doi ani, prin prezentarea unor rapoarte nationale. Progresele si stadiul reformelor sunt evaluate in cadrul procesului de stocktaking, iar rezultatele se concretizeaza in prezentarea unui scor de tara. Romania a prezentat pana acum trei rapoarte nationale: in 2003, la Conferinta ministrilor de la Berlin, in 2005 la Conferinta ministrilor de la Bergen si in 2007 la Conferinta ministrilor de la Londra.
De la Bologna la SEIS
La finalul intrunirii de la Londra din 2007, ministrii din tarile participante la Procesul Bologna au semnat o declaratie comuna, cu titlul: Spre un Spatiu European al Invatamantului Superior: raspunsuri la provocarile unei lumi globalizate. Ministrii responsabili cu invatamantul superior au ajuns la concluzia ca "evolutiile din ultimii doi ani reprezinta un pas important catre realizarea Spatiului European al Invatamantului Superior (SEIS). Pornind de la mostenirea noastra culturala europeana, bogata si variata, dezvoltam un SEIS bazat pe autonomie institutionala, libertate academica, sanse egale si principii democratice care vor facilita mobilitatea, vor spori posibilitatile de angajare pe piata muncii si vor intari atractivitatea si competitivitatea Europei". Ei au conturat, mult mai clar, si principiile care sa stea la baza SEIS. "Subliniem importanta unor institutii solide, care sa fie diverse, finantate corespunzator, autonome si responsabile. Principiile nediscriminarii si accesului echitabil trebuie sa fie respectate si promovate in intregul SEIS", se spune in declaratia semnata la Londra. Se intentioneaza crearea unui Registru European al Agentiilor de Asigurare a Calitatii din Invatamantul Superior. Scopul acestui Registru este de a permite tuturor celor implicati, precum si publicului larg, accesul liber la informatiile obiective despre acele agentii de asigurare a calitatii demne de incredere. Prin urmare, acesta va spori increderea in invatamantul superior din SEIS si dincolo de el si va facilita recunoasterea reciproca a deciziilor legate de asigurarea calitatii si de acreditare.
Anul 2010 va marca trecerea de la Procesul Bologna la SEIS. Ministrii europeni ai Educatiei au stabilit la Londra ca va fi necesara continuarea colaborarii si dupa anul 2010. In principiu, ei vorbesc despre reformularea viziunii care a motivat demararea Procesului Bologna, in 1999, si pledeaza in favoarea unui SEIS "construit pe valori si conceptii care depasesc aspectele legate de structuri si instrumente. Ne angajam sa facem din 2010 ocazia de a aseza sistemele noastre de invatamant superior pe o traiectorie care tinteste dincolo de problemele imediate si le face capabile sa raspunda provocarilor care ne vor influenta viitorul", se scrie in Declaratia de la Londra din 2007. La urmatoarea reuniune ministeriala, programata a avea loc in aprilie 2009 la Leuven (Benelux), vor fi analizate modalitatile de dezvoltare a SEIS dupa 2010 si va fi prezentata o evaluare independenta a evolutiei Procesului Bologna, considerat deja un succes. (M.S.)
Evaluarea invatamantului superior romanesc
Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS) a fost infiintata in octombrie 2005, impreuna cu Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP), printr-o ordonanta de urgenta promovata in mandatul ministrului Mircea Miclea. ARACIS a inlocuit astfel Consiliul National de Evaluare si Acreditare Academica (CNEAA).
Scopul ARACIS, dar si al ARACIP, este evaluarea externa a calitatii invatamantului si crearea lor a fost considerata primul pas in vederea acreditarii unitatilor de invatamant pe baza standardelor europene si a finantarii invatamantului in functie de calitate.
Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior beneficiaza de evaluatori proprii, impartiti pe domenii de studiu, si evaluatori externi si se finanteaza in totalitate din venituri proprii.
ARACIS este membra a unor institutii internationale de asigurare a calitatii invatamantului superior: The International Network for Quality Assurance Agencies in Higher Education (INQAAHE), The Network of Central and Eastern Education (CEE Network) si este membru candidat al The European Association for Quality Assurance in Higher Education (ENQA). Infiintarea ARACIS a fost privita cu scepticism de liderii sindicali, care au subliniat faptul ca nu se poate asigura o calitate a invatamantului fara o finantare corespunzatoare. De asemenea, ARACIS a primit critici referitoare la subordonarea fata de stat, in ciuda aclamatei independente. In acest context, in octombrie 2006, intr-un interviu pentru HotNews, comisarul european pentru educatie, Jan Figel, declara: "Statul trebuie sa investeasca in politici care sa conduca spre calitate, dar nu organismele sale sa o si controleze. Statul trebuie insa sa aiba experti capabili sa analizeze indicatorii de calitate. Atat! Restul este conflict de interese".
Mai mult, in martie 2007, Agentiei i-a fost respinsa inscrierea in Registrul european ENQA, cerinta obligatorie pentru a putea evalua, autoriza si acredita.
Pentru prima data, in anul 2007, au fost evaluate 10 universitati, intr-un program pilot comandat de Ministerul Educatiei, si inca o universitate, la cerere. In septembrie 2007, ARACIS a dat publicitatii un top al universitatilor evaluate, prezentand si neregulile descoperite.
Printre deficientele constatate la unele dintre aceste universitati se numara "profesori insuficient pregatiti si care evaluau studentii dupa bunul plac, în ciuda faptului ca, la nivelul institutiei, exista un regulament unitar privind examinarea si notarea studentilor, fara aplicabilitate însa" (Universitatea din Oradea) sau "deficiente serioase si fundamentale ale capacitatii institutionale de a asigura si mentine calitatea programelor si a standardelor de acordare a diplomelor" (Universitatea "Petre Andrei" din Iasi). De altfel, Universitatea "Petre Andrei" din Iasi a primit cel mai slab calificativ - lipsa de incredere -, decizia fiind luata de evaluatori chiar daca li s-a interzis accesul in cladirea universitatii. Alte recomandari ale ARACIS au fost: "imbunatatirea dotarilor tehnice existente" (Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad) sau renovarea salilor de curs si de seminar (Universitatea Politehnica din Bucuresti). Unul dintre criteriile de evaluare este modalitatea de admitere, ARACIS punctand mai mult universitatile care organizeaza concurs de admitere si mai slab pe cele la care se intra pe baza de dosar si de notele obtinute in liceu.
Alte evaluari
ARACIS a mai desfasurat in aceasta perioada si alte activitati de evaluare, in principal a unor programe de studii. Au fost evaluate in vederea autorizarii provizorii 101 de noi programe de studii de licenta pentru invatamantul superior de stat (83) si particular (18), din care au fost admise 85, iar 16 au fost respinse pentru ca nu indeplineau criteriile si standardele stabilite prin Metodologia de evaluare (de exemplu, nu aveau cadre didactice, nu aveau realizat planul de învatamânt pe trei sau pe patru ani, în functie de durata facultatii, si nu aveau sali corespunzatoare). Tot astfel, au fost evaluate in vederea acreditarii 72 de programe de studii de licenta pentru invatamantul superior de stat (53) si particular (19), din care au fost admise 69 de dosare si 3 au fost respinse. In fine, ARACIS a mai evaluat in vederea acreditarii 349 de programe de masterat, din care 327 au fost admise si 22 au fost respinse. (A.S., M.S.)
Topul primelor 11 universitati evaluate
1. Universitatea Tehnica Cluj-Napoca
2. Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara, Iasi
3. Universitatea Politehnica Bucuresti
4. Universitatea Transilvania Brasov
5. Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad
6. Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu
7. Universitatea de Medicina si Farmacie "Victor Babes" din Timisoara
8. Universitatea "Vasile Goldis" din Arad
9. Universitatea "Constantin Brancusi" din Targu Jiu
10. Universitatea din Oradea
11. Universitatea "Petre Andrei" din Iasi (lipsa de incredere)
RAZVAN BOBULESCU, presedinte Alma Mater:
E nevoie de oameni motivati
In 2005, s-a infiintat Agentia Romana de Asigurare a Calitatii Invatamantului Superior. S-a schimbat ceva de atunci?
Nu cred. Au fost evaluate doar 10 universitati, primele care au intrat in program. Mi-e greu sa trag o concluzie.
La inceput, v-ati declarat sceptic cu privire la acest proiect, argumentand ca, fara o finantare corespunzatoare, nu se poate asigura calitatea invatamantului. V-ati schimbat in vreun fel opinia?
Nu. No money, no quality, asta ramane deviza mea si am spus-o si la Bruxelles.
Ramane calitatea in invatamant o problema? Se poate face ceva in aceasta privinta?
Evident. Sunt convins. Ca sa folosesc o sintagma de la Cotroceni, avem centre de excelenta. Avem o universitate recunoscuta de Times Higher Education Supplement, Universitatea Bucuresti. Orice este insa pefectibil, nimic nu este ad vitam. Dar avem nevoie de oameni motivati. Noi, platiti cu cateva sute de euro, trebuie sa concuram impotriva unora care castiga mii de euro. Nu este corect.
TASIN GEMIL*
Micii dictatori din universitati
Zilele acestea au loc alegeri in structurile de conducere ale facultatilor si universitatilor. Potrivit spiritului legilor invatamantului in vigoare si al Cartei fiecarei universitati, aceste alegeri ar trebui sa fie libere si democratice. Din nefericire, practica arata ca aceste alegeri nu sunt nici libere si nici democratice, cel putin in unele dintre universitatile romanesti.
Ca membru al Comisiei permanente pentru Invatamant, Stiinta, Tineret si Sport din Camera Deputatilor, din primele doua legislaturi ale noului Parlament al Romaniei, ma consider unul dintre autorii primelor trei legi ale invatamantului din perioada postcomunista. In cadrul dezbaterilor parlamentare legate de cele trei proiecte de legi, m-am numarat printre cei care au sustinut cu obstinatie necesitatea asezarii acestor legi pe temeiul libertatii si democratiei, ceea ce a insemnat proclamarea autonomiei universitare drept principiu fundamental in noua constructie a invatamantului superior din Romania. Credeam atunci fara rezerve in virtutile perfectioniste ale democratiei si in buna intentie a membrilor corpului didactic universitar roman. Reintors de curand la catedra, dupa mai multi ani de activitate in strainatate, am fost nevoit sa constat ca, in realitate, principiile libertatii, democratiei, autonomiei universitare devenisera instrumente de impunere a unor interese personale si de grup, cel putin in unele dintre facultati si universitati. Marturisesc ca nu am facut o investigatie speciala in acest sens, afirmatiile mele bazandu-se doar pe constatari personale si informatii obtinute de la unii colegi si prieteni din diferite facultati si universitati. Chiar daca practica denaturarii principiilor mentionate este tolerata fie si in cazul unei singure facultati, ea este deosebit de grava prin nocivitatea sa asupra intregului corp academic.
Sunt sigur ca nu putine dintre cadrele didactice universitare din diverse universitati stiu prea bine ca, in prezent, sefii de catedra si decanii sunt in masura sa manipuleze alegerile potrivit scopurilor lor. Autonomia facultatilor, indeosebi pe planul gestionarii bugetului, ofera sefilor de catedra si decanilor puteri practic discretionare in repartizarea orelor de curs si seminariilor, chiar si la instrumentarea concursurilor de promovare. Astfel, ei au posibilitatea de a-si subordona mare parte a unei catedre si, respectiv, a unui consiliu al facultatii, care voteaza in secret potrivit indicatiilor sefului de catedra si ale decanului. De altminteri, decanul are grija sa impuna sefi de catedra dintre oamenii sai, adeseori chiar in detrimentul competentei. Tot decanul indica si "alegerea" reprezentantilor facultatii in Senatul universitatii. Desigur, recurgerea la asemenea practici vatamatoare depinde si de persoana in cauza. Cu cat este mai indoielnica valoarea stiintifica a celui care, intr-un fel sau altul, a reusit sa obtina grade didactice si sa urce in functii de conducere, cu atat este mai mare agresivitatea acestuia impotriva celor cu competente stiintifice reale. Ingrijoratoare mi se pare si extinderea fenomenului candidatului unic ales in unanimitate ca decan, prodecan sau sef de catedra.
Din pacate, conform prevederilor legale actuale, conferentiarii si profesorii universitari care au ajuns la varsta de 65 ani, pentru a mai ramane la catedra, sunt nevoiti sa apeleze in fiecare an la bunavointa acestor sefi de catedra si decani, care, in multe cazuri, le-au fost studenti sau doctoranzi, si nu dintre cei mai mai buni. O personalitate stiintifica adevarata, fie ea si reprezentativa, poate fi umilita usor, fara a putea fi aparata, de catre un consiliu obedient. Seful de catedra sau decanul poate invoca oricand rezultatul "votului secret", chiar daca acesta este nedrept sau amoral. Asadar, cel putin in unele cazuri, facultatea devine o adevarata feuda a decanului, care, practic, se si comporta ca un feudal (dar nu si nobil!). Trist si alarmant este insa faptul ca unii tineri se complac in asemenea situatii. Am fost dezamagit sa aud un tanar cadru didactic universitar, cu reale calitati stiintifice, declarand ca este mandru sa lucreze intr-o "feuda", cum fusese caracterizata facultatea respectiva de catre un distins profesor, care fusese indepartat. Daca, dupa 18 ani de libertate si democratie, parti ale corpului academic romanesc au devenit "feude", iar membri tineri ai comunitatii universitare declara ca sunt "mandri" de starea lor de "serbie", ma intreb de ce a mai fost nevoie de schimbarea din decembrie 1989, cu sacrificiul de sange indeosebi al tinerilor?! Micii dictatori din universitati stiu sa se prevaleze de principii democratice, pentru a-si impune bunul plac. De regula, acestia manifesta suficienta agresiva si obraznica. Controlul Senatului universitar este pur formal. Decanii de acest tip, sustinuti de oamenii lor si de altii de aceeasi factura, pot impune Senatului validarea hotararilor lor arbitrare. Astfel, nimeni si nicio autoritate de stat nu mai poate corija incorectitudinea savarsita de catre "micul dictator" universitar. Acesta nu suporta in preajma sa valori stiintifice adevarate. Personalitati stiintifice sunt inlaturate din universitati, pentru a face loc unor persoane obediente, in multe cazuri fara calitati stiintifice. Degradarea accelerata a spiritului academic din universitatile noastre este o realitate alarmanta. Trebuie luate masuri urgente pentru stoparea ascensiunii impostorilor. Inainte de toate, trebuie gasite insa parghii de limitare a controlului exercitat de "micii dictatori" asupra colectivelor pe care le au in subordine. In acest sens, propun introducerea in cuprinsul art. 60, din noul Proiect al Legii invatamantului superior, a urmatorului alineat:
"Membrii corespondenti, titulari sau de onoare ai Academiei Romane, detinatorii de premii ai Academiei Romane, membrii academiilor de stiinte infiintate prin lege si conducatorii de doctorat sunt membri de drept ai Consiliului facultatii unde sunt titulari. In cazul in care numarul cadrelor didactice aflate in situatiile mai sus enumerate este prea mare, se va proceda la desemnarea reprezentantilor acestora, eventual prin prealegeri, astfel incat numarul lor sa nu depaseasca 25% din numarul total al membrilor Consiliului facultatii. De asemenea, cel putin unul dintre cadrele didactice din aceasta categorie devine si membru de drept al Senatului universitatii, ca reprezentant al facultatii respective."
Cred ca astfel se va putea crea o contrapondere la influenta dominanta a decanului asupra Consiliului facultatii. Mai mult, cei cativa profesori prestigiosi pot promova masuri potrivite intereselor facultatii si impune practici cu adevarat democratice in activitatea Consiliului facultatii. Insist sa cred in virtutile libertatii si democratiei, in masura sa asigure progresul universitatilor noastre, dar cu conditia ca in mediul academic sa fie promovata exclusiv competenta stiintifica.
* prof.univ.dr. la Universitatea "Ovidius", Constanta
DANIEL VIGHI*
Vot cenzurat in universitatile din Romania
In momentul de fata, universitatile din Romania au ajuns la un moment critic in care reforma a devenit o urgenta. Orice intarziere risca sa perpetueze un sistem total necompetitiv, in care stimularea initiativelor inovatoare si flexibilitatea necesara adaptarii la cerintele pietei muncii sunt paralizate. Intregul invatamant romanesc este viciat de stereotipii comportamentale din vechiul regim, toate alimentate de o surda impotrivire la schimbare. Intrebarea pe care si-o pune orice observator, cat de cat avizat, este cum anume a fost cu putinta sa se ajunga la o asemenea criza, care ar putea fi cauzele ei si care ar putea fi antidoturile. O sa le iau pe rand si voi incerca propriile mele raspunsuri, cu observatia ca am intrat in universitate imediat dupa revolutie, cand s-au intredeschis portile catedrelor de literatura romana generatiei anilor optzeci. Ce s-a intamplat in paralel cu aceasta intredeschidere a usii? Raspunsul pe care-l dau poate parea abuziv si chiar nedrept, dar altul nu am, din pacate. Imi cer scuze celor care se vor supara, dar trebuie sa spun verde-n fata ca acordarea autonomiei universitare a fost principala cauza a starii de neperformanta actuale. Este greu astazi sa convingi ca un principiu generos si atat de democratic cum este cel al autonomiei, care caracterizeaza de secole universitatile de traditie, a fost principalul factor de criza la noi. Explicatia imi pare limpede. De fapt, autonomia universitara a autonomizat vechile structuri. Practic, universitatile din Romania si-au prezervat prin autonomie comunismul academic, iar vechile metehne si naravuri s-au perpetuat, ca in filmele acelea cu dinozauri ramasi dincolo de trecerea istoriei prin miracole ale izolarii.
Autonomia, un cadou si doar atat
In lumea politica, dar mai ales in aceea economica, sociala si culturala, s-au intamplat mai multe cicluri ale unor reformari impuse, de bine, de rau, prin succesiunea unor programe social-economice. Mobilitatea sociala, economica si culturala a crescut si asta chiar daca sensul dinamicii acesteia a fost cateodata negativ. Oricum lumea s-a schimbat sub presiunea cerintelor integrarii in Uniunea Europeana. Sau din alte nevoi. A aparut presa libera, civismul, optiunile libere, exercitiul critic si certitudinea ca nimeni nu te mai poate pedepsi daca iti exerciti niste drepturi democratice. In acest timp, in universitati, sub umbrela unei libertati cazute din cer pentru care nimeni nu a luptat din interiorul lor, s-a impus treptat anacronismul si asta deoarece autonomia universitara nu a fost un ideal asumat in urma unor schimbari interne de mentalitate, de gandire si atitudine. Autonomia a fost acordata cadou unor institutii, cum am spus, nereformate, care s-au folosit de ea pentru a-si pastra statusul anterior. O sa incerc sa enumar cateva dintre urmarile acestor prezervari de status.
Nomenclaturistul - proprietar al propriei functii
Prima dintre ele a fost aceea a demagogiei reformei. Am declarat ani de zile ca reformam sistemul si am sabotat pe ascuns declaratiile, intr-o traditie a demagogiei specifica vechiului regim. In multe universitati s-a petrecut, si se mai petrece inca, fenomenul din anii nouazeci din fostele intreprinderi agricole de stat, cunoscutele IAS-uri. Fenomenul a fost caracterizat prin formula: aceeasi Marie cu alta palarie. Acum palaria academica este europeana, dar practicile nu. Numai ca respectivele IAS-uri au disparut din cauze economice. Acelasi lucru nu s-a petrecut, din pacate, cu nereformarea academica. Ba, mai mult: Maria a evoluat, ba chiar si-a rafinat metehnele vechi. O sa enumar cateva: daca ai functie, mai precis daca esti proprietar de asa ceva, nu mai e nevoie sa scrii carti, sa faci cercetare stiintifica, vin toate de la sine. Daca ai functie, ai bani, mergi prin strainatate, starnesti spaime si subordonari. Ce sunt toate astea altceva decat o dezvoltare autonoma a nomenclaturii? O alta consecinta a prezervarii de status alaturi de aceea de tipul functia bate gradul (didactic) este si conceptia conform careia vechimea este vrednica de cinstire prin functii si bani, indiferent de ceea ce face acela care s-a invechit in institutie. Spre exemplu, in Carta Universitatii de Vest este prevazut ca nu poti candida la functii de conducere daca nu ai minim opt ani vechime. In acest caz, autorii Cartei au incalcat in numele autonomiei universitare Constitutia si Carta Universala a Drepturilor Omului. Un tanar revenit, dupa un numar de ani, de la Oxford, sa zicem, nu ar putea sa transpuna in viata ceea ce a trait acolo printr-un program electoral pe care sa-l prezinte colegilor acum, in perioada alegerilor, pentru ca nu poate candida.
Tanarul este sau suspect, sau servil. Doar atat!
In universitati, comunismul autonom s-a perpetuat si prin impiedicarea tinerilor de a accede la conducerea comunitatii academice. Tinerii, ca in orice sistem comunist nereformat, sunt suspecti, nedemni sa fie sefi, pentru ca sefia, in comunismul academic, este un privilegiu, in vreme ce in democratiile universitare conducerea este o servitute colegiala. Asadar, in statusul academic nereformat, nimeni nu are incredere in cei mai tineri pentru ca tineretea este o vina sau o premiza sigura a servilismului. Tinerii sunt promovati in sistem daca au flexibila sira spinarii, daca sunt mereu prea plecati, daca se multumesc sa faca orarele si hartiile catedrei si, eventual, cum mi-a fost dat sa vad si sa aud, sa duca cainele sefului la plimbare. Eliminarea tinerilor sau, macar, contraselectia lor pe criterii de lipsa de curaj civic, de atitudine, de verticalitate profesionala a generat una dintre cele mai catastrofale urmari in invatamantul universitar romanesc. Acolo unde acestia s-au putut strecura in sistem exista sanse, unde lipsesc nu exista nicio posibilitate ca sa se schimbe ceva in urmatorii ani. Si, in sfarsit, una dintre cele mai directe urmari ale autonomiei ca resursa a statusului comunist al universitatilor este vicierea alegerilor democratice si amputarea constructiei noilor universitati democratice, prin cenzurarea votului secret, liber si direct. Decanii sunt alesi doar de consiliile pe facultate, acestia propun pe criterii personale echipa, care e aleasa tot cenzurativ, senatele universitatilor aleg rectorii, care isi aleg echipele de prorectori in acelasi fel. Votul popular este evitat peste tot si se reduce la catedre unde adesea exista tata ca sef si printre membri se afla sotia, ginerele si fiica. Niciodata nu se va democratiza nimic in asemenea conditii de cenzurare a votului. In aceste luni sunt alegeri: pe ici, pe colo, lucrurile se schimba, dar nu exista inca masa critica a schimbarii. Ceea ce a fost ramane la fel si in viitorii ani. Pentru unele universitati legea este facultativa, abuzuri incredibile se petrec dincolo de autonomia care le-a pastrat incremenirea. Oricine critica este suspect, spaimele domina ca pe vremea Odiosului. Dincolo de zidurile impodobite cu portretele lui Einstein, Eminescu sau Dan Barbilian, lumea este libera sa vorbeasca, sa critice, sa fie pluralista in idei, convingeri, atitudini. In universitatile autonome romane se dau telefoane la miez de noapte in care se transmit cifrat, de frica Securitatii (la aproape doua decenii de la desfiintarea acesteia!), faptul ca un sef, odinioara activist de partid, plagiaza in cutare op, zis stiintific. Cand cerem dezvaluire publica prin atitudine si transparenta asumata, colegul zice ca asa ar merita si apoi se lasa linistea: aceea la care visa antireformistul Ion Iliescu in primul sau mandat. Nomenclatura din universitatile romanesti plagiaza, isi ascunde salariile si premiile, aranjeaza pe cumetrii granturi, merge ca pe vremuri in Occident ca sa se plimbe si sa-si faca eventual cumparaturi, in timp ce dizidentii sunt priviti ca niste zaltati, care, desi au dreptate, nu pricep ca nimic nu se poate schimba. Mediul academic este preponderent fatalist si se declara multumit ca poate sa isi vada de treburile stiintifice - un biet alibi, atata vreme cat nu avem si noi un Nobel, macar acolo unde performam international mai mult: in chimie, matematica sau fizica. Ideea ca a avea atitudine publica impotriva abuzurilor si a coruptiei este o forma de a-ti sabota preocuparile "serioase" de tip stiintific sau cultural, este un abandon civic si moral printr-un alibi amarat - o componenta, si aceasta, importanta a aceluiasi status al nereformarii.
In final, mai spun ca, dupa ce o sa apara acest articol, o sa mi se spuna ca arunc din nou cu noroi in institutia care imi da de mancare. Si eu le spun colegilor ca si asta este o fraza salvata tot din vremurile vechi. Si tot datorita autonomiei.
* conf.univ.dr. la Universitatea de Vest, Timisoara
Ce spun studentii?
Studiile universitate - o stagnare
Un studiu recent al Agentiei Romane pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior, publicat de NewsIn, arata ca studentii nu sunt motivati corespunzator in timpul studiilor, fie ca este vorba de acordarea anumitor facilitati sau burse atractive, fie ca sunt slab informati si nu au conditii optime pentru practica. ARACIS sustine in acest studiu ca sistemul universitar da dovada de numeroase puncte critice, printre care reforma "haotica", neadaptarea programei la cerintele de pe piata muncii, diminuarea exigentei la admiterea in invatamantul superior sau faptul ca universitatile ofera multe specializari care nu se finalizeaza intr-o calificare relevanta pentru piata muncii. Revista 22 a realizat o miniancheta in randul studentilor din Bucuresti, carora le-a pus cinci intrebari.
1. Cum se vede invatamantul superior romanesc prin ochii unui student?
2. Te-ar tenta sa pleci cu o bursa de studiu in strainatate? De ce?
3. Consideri ca facultatea pregateste suficient studentii pentru activitatea profesionala vizata?
4. Ai auzit de ilegalitati (coruptie, plagiat...) comise de colegii sau profesorii tai?
5. Ce ti-ai dori sa se schimbe in invatamantul superior romanesc?
Iulia S. (Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii)
1. Nu se vede prea bine. Eu sunt partial nemultumita. Ceea ce ma supara cel mai tare este modalitatea prin care elevii sunt admisi la facultate. Mi s-ar parea corect ca toata lumea sa dea un examen. Admiterea pe baza de dosar e o prostie. In ce fel se oglindesc cunostintele intr-o diploma de bacalaureat si in niste medii luate pe ochi frumosi (sa nu se inteleaga ca generalizez). In rest... majoritatea facultatilor au cursuri care nu vor folosi niciodata studentilor.
2. Normal ca m-ar tenta sa plec cu o bursa. As avea ocazia sa intru intr-un sistem diferit de sistemul romanesc de invatamant, sa vad "cum se face" la altii. Pacat ca totul se termina repede si esti nevoit sa te intorci in tara.
3. Nu cred ca ii pregateste asa cum ar trebui. Cand ies de pe bancile facultatii, studentii sunt nauciti de... realitate. In facultate, se invata multa teorie, iar profesorii incearca sa impuna punctul lor de vedere, confera un sens fals realitatii. Lucrurile nu stau chiar asa. Diferentele sunt mari.
4. De ilegalitati comise de profesorii mei nu am auzit.
5. As dori ca studentii sa fie cu adevarat pregatiti pentru un job atunci cand termina facultatea. Asta ar insemna mai multa practica. Mi-ar placea si ca admiterea sa se faca pe baza de concurs. Astazi toata lumea face o facultate. E incredibil ca in Romania se pregatesc economisti care au avut media la bacalaureat 6 si mai putin.
Roxana (Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Limbi Straine)
1. Invatamantul superior nu face uneori decat sa aprofundeze informatii dobandite deja in liceu. Din multe puncte de vedere, as numi-o stagnare, din altele, o usoara involutie. Sectiile nu sunt bine definite, iar materiile, uneori abstracte. Nu intru in detalii despre profesorii ce parca au gresit nu doar sala, ci si facultatea.
2. Recunosc ca ma tenteaza de ceva timp ideea asta. Poate pentru ca vreau sa cred ca in alte locuri exista un sistem mai bine pus la punct si o selectie drastica in ceea ce ii priveste pe profesori.
3. Nu, categoric. Doar anumite aspecte sunt luate in considerare si asta numai daca oamenii in cauza isi dau interesul. Altele raman la stadiul de plutire, undeva intre materializare, inserare in viitorul profesional si labirintul cunostintelor inutile.
4. Daca as nega, cred ca mi s-ar rade in fata. Sunt cazuri, evident. Orice padure are si uscaturi, dar atata vreme cat exista cineva care le curata totul e perfect.
5. As scapa mai usor daca as spune ce nu as vrea sa se schimbe. Totul ar fi mai usor daca s-ar pune accent pe latura practica, nu pe cea teoretica. Multe lucruri nu ne vor ajuta la nimic, iar raspunsul "sa stiti in caz ca..." deja nu ne surade.
Nicoleta Burcusi (ASE)
1. Cea mai mare problema in invatamantul romanesc e ca profesorii nu se implica. Asta la liceu e o chestie generala, iar la facultate sunt unii care-si fac meseria din placere, dar sunt putini.
2. Zicem si noi ca inconstientii ca afara e mult, mult mai bine ca in tara, ca e altul sistemul. Eu, una, nu stiu cum e, dar m-ar tenta poate cel mai mult sa schimb total mediul.
3. Nu. Nu fac facultatea doar pentru diploma, imi si place, dar pana termin facultatea poate descopar ca am inclinatii spre altceva. Oricum, fac si cursuri suplimentare (chestii extrascolare). Parca atunci cand dai bani lumea se intereseaza mai mult de tine.
4. Nu inca, dar am timp s-o vad si pe asta.
5. Atitudinea profesorilor... de fapt, pregatirea lor pedagogica.
Razvan C. (Universitatea "Spiru Haret")
1. Invatamantul superior romanesc este depasit ca metodologie si arie de studiu.
2. Este tentant sa pleci cu bursa de studiu in strainatate, pentru ca ai sansa sa scoti ce ai mai bun din tine, intrucat nivelul de pregatire este altul. Dar ceea ce face cu adevarat diferenta este modul de predare si insusire a cunostintelor predate.
3. Facultatile de la noi nu pregatesc studentii asa cum trebuie, intrucat materia este foarte multa si mare parte din ea inutila, iar modul de organizare a ei si predarea acesteia se face gresit, dupa parerea mea... efectiv toarna in tine fara sa aiba grija sa si retii ceva. Totul se face mecanic, de la predare la examinare. In Romania e foarte greu sa poti afirma din timpul facultatii daca vrei sau nu sa lucrezi in domeniul in care te-ai pregatit, pentru ca mai toti se uita doar la diploma si trebuie sa fii foarte flexibil ca sa te poti adapta la un post in domeniul de studiu al facultatii, deoarece aceasta iti ofera doar niste cunostinte ambigue si extrem de generale.
4. Da, am auzit de asa ceva si din partea profesorilor, si din partea colegilor. De exemplu, unui student de la o facultate de stat din Bucuresti, care a fost prins copiind la un examen, i s-a cerut suma de 3.000 de euro ca sa nu fie exmatriculat si sa ramana doar cu restanta la examenul respectiv. Mai sunt si studenti care se duc la secretariat cu mai mici sau mai mari atentii pentru diferite favoruri, dar astea sunt lucruri stiute si acceptate tacit de catre mai toata lumea.
5. In invatamantul romanesc trebuie sa se schimbe in primul rand mentalitatea profesorilor si a studentilor si metodologia aplicata in intreg procesul de studiu. (Ana Soviany)
