Iohannis a chemat-o miercuri pe Dăncila la Cotroceni, fără să anunțe tema discuțiilor

Redactia | 17.07.2018

​În ciuda tuturor dezmințirilor oficiale care spun că Guvernul nu va adopta până joi ordonanța de urgență de amnistie și grațiere toate sursele spun că în culise doar despre asta se discută. Președintele Iohannis a convocat-o miercuri pe Dăncilă la Cotroceni tocmai pe acest subiect.

Pe aceeași temă

   

 

În ședința Guvernului de marți sunt șanse minime ca această ordonanță să fie adoptată, pentru că textul nu este finalizat, iar Ministerul Justiției care trebuie să fie inițiator, nu și-a asumat nicio responsabilitate.

 

În aceste condiții, coaliția PSD-ALDE vrea să adopte un plan B, care înseamnă ca la ședința Guvernului de joi, ultima zi a sesiunii extraordinare a Parlamentului, deci ultima în care Guvernul poate emite ordonanțe pe legi organice să adopte un text de lege care să-l facă scăpat pe Liviu Dragnea, precum și pe restul cu dosare penale sau care au fost deja condamnați definitiv.

 

Stiripesurse.ro spune, citând surse guvernamentale, că nici această variantă nu este sigură, mai ales că întâlnirea dintre premierul Dăncilă și Iohannis de miercuri a fost confirmată oficial.

 

În acest moment conform surselor mai sus citate din cadrul coaliției PSD-ALDE, se merge pe două variante de ordonanță:

 

1. OUG de amnistie și grațiere care să fie aplicabilă doar ”victimelor statului paralel”, iar ”călăii” să fie lăsați în afară. Se dorește astfel protejarea victimelor și pedepsirea celor vinovați ”de rețineri abuzive, dosare la comandă....”

 

2 .OUG de amnistie și grațiere aplicabilă tuturor care s-ar încadra textului promovat.

 

Liderul PSD se pare că este adeptul celei de a doua variante pentru a evita riscul de neconstituționalitate și impunerea unui T0, de care vorbea și apropiatul său, Darius Vâlcov. De partea cealaltă, adepții liniei dure - de pedepsire ”a călăilor statului paralel” susțin că au găsit variante prin care actul normativ să nu fie în conflict cu Constituția României, mai spun sursele citate.

 

Surse politice au spus că inițial președintele Iohannis și-a dorit să se întâlnească cu premierul Dăncilă, marți dimineață, înainte de ședința de guvern, însă de comun acord au convenit ca aceasta să aibă loc miercuri. Dăncilă a dat asigurări că azi nu va fi adoptată nicio o ordonanță privind grațierea și amnistia faptelor de corupție.

 

Președintele a mai încercat să blocheze adoptarea OUG 13, în ianuarie anul trecut. Atunci, el a ales să participe și să prezideze ședința de guvern. ”Sunt doi elefanți în încăpere, dar nu se văd: amnistia și modificarea Codurilor penale”, spunea atunci Iohannis.

 

Mult contestata OUG 13 avea să fie emisă ulterior, într-o ședință programată noaptea târziu, fără ca OUG 13 să figureze pe ordinea de zi oficială, și a generat imediat proteste de stradă. La presiunea protestatarilor, guvernul condus de Sorin Grindeanu a abrogat OUG 13.

 

Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă și unul dintre apropiații lui Dragnea, a declarat luni seara la Antena 3 că ”un moment zero în anul Centenar ar fi un moment bun pentru toată lumea”. ”Depinde de primul ministru”, a adăugat Vâlcov.

 

Problema PSD era, luni după-amiaza, cine va semna documentul în caz că Tudorel Toader refuză, având în vedere că secretarul de stat Mariana Moț ar fi intrat în concediu. Ultimele informații obținute de G4Media.ro arată că nici unul din ceilalți trei secretari de stat de la Ministerul Justiției nu a vrut să-și asume semnarea acestei OUG, la fel ca și ministrul Tudorel Toader, ceea ce l-a determinat pe liderul PSD să se replieze.

 

Potrivit surselor G4Media.ro, aparatul guvernamental ar fi informat-o luni seară pe premierul Viorica Dăncilă că, dacă Ministerul Justiției nu este inițiator în această chestiune a amistiei și grațierii, nici un alt minister nu poate fi inițiator. Cu alte cuvinte, a picat varianta ca, dacă Ministerul Justiției se opune, OUG-ul să fie inițiat de Ministerul de Interne.

 

În cazul în care Guvernul dorește totuși să adopte o Ordonanță de Urgență în afara sesiunii parlamentare extraordinare, Senatul și Camera Deputaților trebuie convocate de urgență în termen de cinci zile. Altfel, OUG-ul nu intră în vigoare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22