Pe aceeași temă
Legea actuală prevede că cei 7 membri ai consiliului nu pot fi decât profesioniști din domeniul naval, însă era nevoie de modificări care să o alinieze cu normele UE stabilite în 2017, pentru a asigura că porturile europene funcționează pe principii unitare de transparența financiară. În comisiile din Camera Deputaților, PSD a depus un amendament care stabilea că niciun membru al CA al companiei publice Portul Constanța nu ar mai avut nevoie de vreo pregătire de specialitate și doar unul din cei șapte ar fi trebuit să aibă pregătire economică.
Mai precis, legea pentru aprobarea OUG 160/2020 introducea în legislație noi criterii pentru numirea de administratori și directori la porturile controlate de statul român, miza reală fiind controlul asupra Portului Constanța.
Noile criterii excludeau experiența de minimum 5 ani în domeniu și o înlocuiau cu experiență de 5 ani în posturi ce necesită ”atribuții de conducere, reglementare sau control”. Practic, la conducerea Portului Constanța ar fi putut fi numit orice personaj care, cu sprijin de la partid, a ocupat o funcție în administrația centrală sau locală.
„Având în vedere că dispozițiile supuse reexaminării au fost introduse la Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, apreciem că este necesar ca evaluarea sub aspectul oportunității reglementării să se realizeze de ambele Camere ale Parlamentului, ținând cont și de impactul pe care soluția legislativă îl va avea în privința componenței și selecției membrilor organelor de conducere ale administrațiilor portuare”, se arată în cererea de reexaminare, semnată de președintele Klaus Iohannis.
Șeful statului arată că sunt neclarități, că lipsesc normele tranzitorii și că noua formă riscă să rateze scopul modificărilor, și anume corelarea cu normele europene. Astfel, el cere „menționarea expresă a nivelului de studii solicitat în cadrul condițiilor de selecție a membrilor organelor de conducere ale administrațiilor portuare”.
Retrimiterea legii vine în condițiile în care, în decembrie, se decide dacă România e primită sau nu în spațiul Schengen.
Președintele Klaus Iohannis a retrimis luni la Parlament o lege care permitea numirea la conducerea Portului Constanța a unor persoane fără experiență în domeniu, lege promovată de PSD.