Iohannis și Toader au discutat o oră după ceremonia învestirii noilor magistrați

Dora Vulcan | 20.02.2018

Președintele Iohannis și ministrul Justiției au avut o discuție la Cotroceni timp de circa o oră după ceremonia de învestire a noii generații de magistrați care au absolvit Institutul Național al Magistraturii.

Pe aceeași temă

 

 

Tudorel Toader i-ar fi lăsat o mapă președintelui Iohannis, scrie comisarul.ro. Discuția a fost confirmată de Tudorel Toader, printr-un SMS de răspuns transmis corespodentului Digi 24 acreditat pe domeniul Justiție.

 

 Ministrul Tudorel Toader a participat marţi, 20 februarie, la ceremonia de la Cotroceni, unde o nouă generație de magistrați, absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii, au fost învestiți în funcție. 

 

Liderii celor mai importante instituţii din justiţie au participat marți la ceremonia de învestire în funcție a absolvenților Institutului Național al Magistraturii (INM), eveniment organizat de preşedintele Klaus Iohannis la Cotroceni.  

 

Printre ei s-au aflat: şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Cristina Tarcea,  preşedintele CCR Valer Dorneanu, procurorul general  Augustin Lazăr, ministrul Justiției Tudorel Toader și șefa CSM Simona Marcu.

 

În alocuțiunea sa, președintele Iohannis s-a referit la cei care atacă Justiția: 

 

Învestirea dumneavoastră în funcție survine într-un moment în care actul de justiție este pus la îndoială public tocmai de acele persoane care sunt chemate să răspundă în fața legii.

 

Această tentativă nu trebuie să vă influențeze și nu trebuie să vă abată de la principiile constituționale ale legalității, imparțialității și egalității, principii care vă guvernează activitatea.

 

Sunteți în prima linie a apărării principiilor fundamentale pe care se consolidează orice stat de drept autentic. Nu uitați nici un moment că și de tăria dumneavoastră de caracter depinde bunul mers al justiției din România.

 

În aceste eforturi nu sunteți singuri. Așa cum am transmis și colegilor din promoțiile anterioare, reafirm deplina mea susținere pentru îndeplinirea misiunii dumneavoastră.

 

Alături de noi sunt românii, care și-au arătat susținerea pentru o justiție independentă și dreaptă, pentru o societate în care corupția este combătută și în care nimeni nu este mai presus de lege, iar drepturile și libertățile fundamentale sunt garantate și protejate.

 

Profesionalismul, integritatea și dedicarea dumneavoastră sunt doar câteva elemente care dau încredere cetățenilor că vor trăi într-o societate mai bună.”

 

 

 

Întâlnirea Toader  - Iohannis, pregătită cu pași mărunți

 

 

Întâlnirea a fost sugerată chiar de șeful statului la ultima sa conferință de presă de joia trecut și confirmată luni de ministru. La conferința de presă de săptămâna trecută, Iohannis a lăsat să se înțeleagă că ar fi posibilă chiar și o discuție în trei, la care să participe și șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. 

 

 

”Justiția, după cum probabil vă amintiți, se înfăptuiește în sala de judecată. În această situație, nu mă vă chemat să meditez între DNA și persoane inculpate, nici nu este nevoie. În această speță, judecătorii își vor spune cuvântul, după care vom afla concluziile.De exemplu, cu domnul ministru al Justiției voi avea în zilele următoare o discuție.Dacă va fi nevoie, voi avea o discuţie şi cu doamna Kövesi, şi dacă tot va mai fi nevoie, e posibil să avem o discuție și în trei.În toată discuția pe care am avut-o în această după amiază, nu mi s-a părut că se fac presiuni asupra ministrului Justiției.Este un profesionist renumit și, cu siguranță, poziția cu care va ieși, atunci când va ieși, va fi bine fundamentată juridic.Așteptările uzuale pe care le am de la un ministru profesionist. Adică să trateze domeniul cu maximă seriozitate, competență, profesionalism și curaj.”, a spus Klaus Iohannis în conferința de presă de joia trecută.

 

 

Klaus Iohannis a spus că nu i s-a părut că se fac presiuni politice asupra ministrului Justiţiei, Todorel Toader, în ceea ce priveşte analiza activităţii DNA, afirmând că Tudorel Toader este "un profesionist reunit" şi va avea o poziţie "fundamentată juridic".

 

 

"Nu mi s-a părut că se fac presiuni asupra ministrului Justiţiei. (...) Este un profesionist renumit şi cu siguranţă poziţia cu care va ieşi, atunci când va ieşi, va fi una fundamentată juridic", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, solicitat să precizeze dacă este de părere că analiza activităţii DNA va fi făcută fără presiuni politice.

 

 

Conferința lui Iohannis a urmat celei ținute miercuri de șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și declarației de presă a ministrului de Justiție Tudorel Toader, chemat de urgență în țară de premierul Viorica Dăncilă pentru a luat atitudine față ”situația astfel creată”, cu trimitere la acuzațiile lansate la Antena 3 și RTV duminica trecută de fostul deputat PSD Vlad Cosma la adresa DNA, despre care a spus că falsifică probe după ce a făcut publică o înregistrare în care arată, de fapt, cum disimulează un denunț împotriva lui Sebastian Ghiță.

 

 

Întâlnirea a fost confirmată luni seara de Tudorel Toader care a precizat pentru Mediafax că va participa marți la ceremonia primirii magistraţilor absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii (INM), organizată la Palatul Cotroceni. Tot luni, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunțat pe pagina sa de Facebook că va prezenta raportul privind activitatea managerială a DNA joi, 22 februarie 2018, la ora 18.00, la sediul ministerului. 

 

 

 

 

 

 

 

 Joia trecută, chemat de urgenţă din Japonia, Tudorel Toader a ezitat să anunţe decizia pe care susţine că a luat-o încă de la finalul anului trecut.

 

 

„Potrivit legii, voi prezenta în camerele reunite ale Parlamentului raportul privind activitatea desfășurată la nivelul Ministerului Public, la nivelul DIICOT și la nivelul DNA. Prezentarea respectivului raport constituie o obligație a ministrului Justiției, e prevăzută în articolul 79 din legea privind organizarea judiciară. Distinct de raportul pe care îl voi prezenta în Parlamament, săptămâna următoare, joi, la o oră pe care o voi comunica în timp util, voi face o informare de presă, în care voi prezenta conținutul și concluziile raportului cu referire la activitatea DNA”, a spus ministrul Justiţiei Tudorel Toader, săptămâna trecută într-o declarație de presă.

 

 

 

”Nu putea să vină din Japonia fără să analizeze, fără să vadă ce s-a întâmplat, ce este real din acest raport, care este situaţia reală, cred că nu era un raport care să fie clar, pe realitate şi consistent. A trebuit o săptămână să preia toate informaţiile legat de ceea ce a apărut în spaţiul public”, a spus luni premierul Viorica Dăncilă, citată de Digi 24. cu privire la temporizarea, de către ministrul Justiției, a unei decizii privitoare la DNA. 

 

 

Liviu Dragnea a spus miercurea trecută ca se asteapta ca ministrul Justitiei, Tudorel Toader, sa faca "ce trebuie facut" in ceea ce priveste posibila revocare a Codruței Kovesi din funcția de șef al DNA.

 

 

Atunci, Dragnea a spus că Tudorel Toader este unul dintre cei mai indreptatiti sa ia o decizie, omițând că nu are atribuții în acest sens și că singurul care ar putea să o demită pe Kovesi este doar șeful statului. 

 

 

Ministrul Justitiei Tudorel Toader a declarat lunea trecută, la Antena 3, referindu-se la acuzatiile lui Cosma la adresa DNA ca nu sesizeaza Inspectia Judiciara și nici numai aștepată raportul său, pentru ca ar insemna o intarziere, spunand ca are ca variante sa prezinte oricand raportul privind DNA sau sa prezinte in Parlament raportul privind Ministerul Public, conform legii. El a precizat ca raportul va contine o masura, fara a spune care va fi aceasta. Totusi, acesta a decis sa isi intrerupa vizita in Japonia si sa vina la sedinta de guvern de joi, la cererea premierului Dancila.

 

 

Antena3 a difuzat, duminica trecută, în urmă cu o săptămână, inregistrari furnizate de Vlad Cosma din care rezulta ca i s-ar fi cerut sa planteze probe pentru un dosar vizandu-i pe Sebastian Ghita si Victor Ponta.

 

 

DNA a reactionat luni dimineata si a aratat ca fostul deputat PSD, Vlad Cosma, inculpat intr-un dosar de trafic de influenta, a prezentat denaturat situatia dintr-un dosar penal aflat in curs de urmarire penala, folosindu-se de colaje ale unor inregistrari pe care le-a realizat personal. Intrebat daca in inregistrarile difuzate de Antena3 este vocea lui, procurorul-sef al DNA Ploiesti, Lucian Onea a raspuns ca e posibil. "Posibil sa fie vocea mea, e posibil. Nu stiu sa va spun. Se vor face verificari. Sunt inregistrari prezentate in mod trunchiat. O sa fie efectuate controale. Am solicitat azi Inspectiei Judiciare sa faca verificari pentru ca reputatia noastra e pusa in joc".

 

 

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri, că, după apariţia înregistrărilor în care procurorii DNA Ploieşti erau acuzaţi că au falsificat probe, nu a avut nicio discuţie cu preşedintele României sau cu ministrul Justiţiei.

 

 

"N-am avut nicio discuţie cu ministrul Justiţiei, singura discuţie am avut-o în faţa dumneavoastră la CSM când s-a dezbătut raportul de control care a fost făcut de Inspecţia Judiciară anul trecut. De atunci n-am mai avut nicio discuţie cu ministrul Justiţiei. Nu mi s-au solicitat niciun fel de date, informări. Singurele explicaţii pe care le-am dat, în scris, au fost către procurorul general al României, a declarat Laura Codruţa Kovesi. (..) De când au apărut informaţiile în spatiul public nu am avut discuţii nici cu ministrul Justiţiei, nici cu preşedintele", a declarat Laura Codruţa Kovesi.

 

 

E a susținut miercuri seara o conferință de presă în care a răspuns întrebărilor care au circulat în spațiul public de la declanșarea, pe Antena 3 și RTV, a atacului la adresa DNA din partea inculpatului Vlad Cosma, fost deputat PSD.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22