Pe aceeași temă
Întrebat dacă Florin Cîțu ar putea fi propus iar ca premier, președintele Klaus Iohannis a spus miercuri din Slovenia că orice persoană care strânge o majoritate poate fi desemnată. Șeful statului a mai spus, cu referire la USR, că ”e greu de negociat cu un fost partener care a votat să-ți dărâme guvernul”.
Iohannis a mai spus că astăzi vor fi anunțate peste 330 de decese de Covid, numind situația ”o catastrofă”, dar a calendarul de discuții cu partidele pentru săptămâna viitoare.
Principalele declarații:
Am constatat ieri în Parlament un entuziasm total nemotivat legat de căderea guvernului. Am observat, după ce s-a încheiat moțiunea, liderii și membrii partidelor care au votat moțiunea au avut diverse abordări. Au venit unii să ne spună că probabil nu se prezintă la consultări. Probabil habar nu au ce o să se întâmple. Alții au țopăit și au spus că vor suspendarea președintelui. Vor doar circ.
Alții au venit cu texte ca și cum acum s-ar inventa coaliția și nu ei ar fi detonat coaliția și căderea guvernului. Eu cred că e nevoie de zile bune până toată lumea coboară cu picioarele pe pănmânt. Criza e diferită: politicienii au ajuns să aibă doar discursuri anti-toți. Așa nu se poate. Doar prin maturitate și nu prin țâfnă se poate rezolva criza.
Să fim sinceri: cineva trebuie să guverneze țara, să formeze guvernul. Am considerat că e nevoie de câteva zile până când acest entuziasm nemotivat se stinge un pic, lumea ajunge să-și pună problema ce urmează și să începem discuții așezate, serioase, mature.
Sunt foarte îngrijorat. Am primit datele de azi din pandemie, avem peste 330 de decese, e o catastrofă. Prețurile la electricitate cresc, avem nevoie de un guvern, nu avem nevoie de acuzații reciproce, cinice. Trebuie să găsim o ecuație prin care se formează un guvern.
Mai poate fi Florin Cîțu premier, luați în calcul o nouă desemnare a sa? Orice persoană susținută de o majoritate parlamentară poate fi desemnată premier, așa scrie Constituția.
Ludovic Orban premier? Din informațiile mele, politica partidelor se face în forurile de conducere, nu în presă.
Mai poate intra USR la guvernare? Când se formează un guvern, persoana desemnată de președinte trebuie să formeze o majoritate. Problema trebuie să și-o pună acea persoană. Pe mine mă preocupă, e legitimă. USR a fost în guvern, a abandonat guvernarea, a votat cu PSD și AUR pentru căderea guvernului. Aceștia sunt niște pași politici cu mare greutate și nu știu dacă partidele vor putea sau vor dori să treacă peste aceste lucruri. E greu de negociat cu un fost partener care a votat să-ți dărâme guvernul.
Nu am convingerea că după prima rundă se va cristaliza o soluție. S-ar putea să fie nevoie de încă o rundă de consultări. Politica coalițiilor nu se face doar prin niște consultări la Cotroceni, se face între partide. Să lase discursul patetic și să discute concret: ce se poate face pentru România.
Dacă partidele nu se înțeleg atunci acest guvern interimar va rămâne în funcție până se găsește o noua soluție. Țara nu poate să rămână neguvernată. Și atunci poate toată lumea înțelege că ar fi mai bine să avem un guvern cu puteri depline
Nu exclud nici un pas constituțional (întrebat despre anticipate) dar trebuie o soluție.
Asumarea trebuie făcută de toată clasa politică. Această asumare trebuie să vină la pereche cu soluția. Soluția este pe masă: PNRR, care prevede peste 2 miliarde de euro pentru sistemul sanitar