Pe aceeași temă
Principalele declaratii ale presedintelui Klaus Iohannis:
Am avut azi o întâlnire cu premierul Orban și miniștrii pentru a anliza stadiul pregătirii Planului național de redresare și reziliență. După negocieri dificile, am obținut la Consiliul European circa 80 de miliarde de euro, bani europeni destinați României în următorii 9 ani
Din acești 80 de miliarde euro, circa 30 de miliarde vor fi utilizate pentru relansaea economică
Planul trebuie aprobat de Comisia Europeană și vor exista condiționalități: reforme structurale, digitalizare, garantare a tranziției climatice
Banii vor fi o oportunitate istorică pentru dezvoltare, infrastructură, educație, sănătate, digitalizare
Azi am discutat despre modalitățile concrete de a atrage aceste fonduri. Am stabilit 12 direcții prioritare: digitalizare, transport durabil, combaterea schimbărilor climatice, protecția mediului, energie, eficiență energetică, mobilitate urbană, mediul de afaceri, cercetare, creșterea capacității de reziliență, educație, sănătate
Sunt 3 piloni principali: tranziția verde, servicii publice, competitivitate economică
Atragerea de fonduri UE este deja la un nivel mult mai bun decât în guvernările anterioare. Sumele atrase de România din fonduri UE în ultimul an însumează 4,1 mld euro, plus plățile directe în agricultură. Într-un singur an, rata absorbției a crescut de la 32 la 46%
Au fost deblocare sau începute proiecte majore de infrastructură în această guvernare. În sănătate, în acest an au fost încheiate contractele de finanțare pentru cele trei spitale regionale
Un ultim exemplu: în acest an s-a deschis un apel de proiecte de 235 milioane de euro pentru rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale
Criza epidemiologică ne-a arătat că UE și fiecare țară trebuie să se adapteze cât mai repede la procesul de transformare. Resursele financiare pe care le avem trebuie utilizate în mod inteligent, iar România tocmai asta își propune să facă
Sesiunea de întrebări și răspunsuri:
Antena 1: Cât ar trebui să așteptăm petru noi restricții?
Aflăm că la noi pandemia e în extindere, dar în realitate lucrurile la noi au fost gestionate bine. Noi nu ne dorim acest lucru (măsuri-drastice ca în Germania, Franța - n.r.).
Nu ne dorim un așa numit lockdown. Acum , situația nu ne duce cu gândul la o carantină sau lockdown.
Antena 3: Cine e vinovat de numărul mare de cazuri din ultimele zile?
Suntem în pandemie, nu cred că trebuie să găsim vinovați, ci soluții
România TV: despre rata de infectare în București, despre cifrele în baza cărora se calculează. Se impune o transparență?
E de dorit să avem aceleași date. Să vă explic ce trebuie și nu să citim. datele prezintă fluctuații de la o zi la alta. Pandemia nu se răspândește matematic, ci prin contact de la o persoană la alta. Știm că numărul de testări e diferit de la o zi la alta. Ce mă ingrijorează e numărul de internări, persoane la terapie intensivă și , regretabil, de decese.
Agerpres: Președinta Comisiei Europene a cerut statelor membre măsuri îndrăznețe. Ce măsuri ia România pentru salvarea de vieți?
Aceste măsuri sunt luate de fiecare stat membru. Este adevărat că la nivel european căutăm să ne punem de acord cu aceste măsuri, în special cu închideri/deschideri de granițe, transport, sprijin între sistemele sanitare.
Realitatea Plus: despre imaginile cu Ciolacu la masă cu 10 persoane la o pensiune și liderul PSD care a acuzat că Guvernul a folosit poliția în scop abuziv politic. A acționat poliția în scop politic, mai pot fi amânate alegerile?
Din fericire, în pandemie e PNL la guvernare și împreună cu mine căutăm măsurile adecvate pentru a preveni răspândirea acestei boli. Cum credeți că ar fi fost cu o guvernare PSD când conducerea PSD nu respectă cele mai elementare norme? Dacă am fi avut un guvern PSD în această pandemie ar fi fost foarte, foarte rău. PSD nu s-a reformat. Povestește lucruri frumoase. Pe ei îi interesează să-și vadă interesul lor.
Ce au discutat, nu știu, alegerile vor avea loc pe 6 decembrie.
G4Media: județele care au depășit 3 la mie prelucrează mii de teste, județele verzi câteva sute. Cât de eficient este acest criteriu, ar trebui schimbat? Nu e cazul ca guvernul să ia decizia importantă de închidere, puratre a măstii la nivel național?
Acest sistem a fost elaborat de experți și se bazează pe criterii obiective. Nu cred că există niciun sistem perfect în pandemie. Voi da întrebarea mai departe la grupul de experți
B1 TV: România își permite să vadă rezultatele restricțiilor din alte țări, cum ar fi restricționarea crculației pe timp de noapte?
Măsurile care au fost luate au fost propuse de experți recunoscuți din domeniu. Nu cred că circulația pe timp de noapte răpândește pandemia, ci petrecerile care au fost interzise. Noi nu dorim să distrugem viața oamenilor.
Întrebare: Îndemnurile dvs. sunt respinse de coronasceptici. Cum îi puteți convinge?
Persoane care nu cred în nimic, în boli, în vaccinuri există perste tot, nu în număr mare, dar e regretabil. E suficient să ne uităm în spitale. Regretabil la numărul mare de decese. Constat că majoritatea românilor respectă normele impuse. Mă revoltă că persoane publice, precum șefii PSD, nu respectă aceste norme. Așa ceva e revoltător. și tuturor celor care nu cred le recomand să întrebe la spitale.
Kanal D: Prefectul a anunțat că ia în calcul carantinarea unor zone din Capitală. Vi se pare viabilă?
Iohannis: Nu am auzit și nu comentez
Aleph News: Veți promulga legea care dă tratament gratuit pe viață victimelor din Colectiv?
Vineri se împlinesc 5 ani de la tragedia de la Colectiv. Exact vineri voi promulga legea despre care ați vorbit.
Radio România Actualități: De unde va veni vaccinul anunțat de ministrul Sănătății?
Cu toții așteptăm, sunt semnale că vor exista mai multe tipuri de vaccin. Informațiile sunt de tipul că e iminentă realizarea unui vaccin. Informațiile nu sunt încă foarte certe, dar eu cred că putem spera într-un vaccin în lunile următoare
Adevărul: Dacă PSD câștigă alegerile, veți numi un premier PSD?
Prima mea opțiune rămâne Ludovic Orban. Eu cred că alegerile vor fi câștigate de PNL. E părerea mea și a sociologilor care fac sondaje. PSD are probabil altă părere.
Digi24: Luați în calcul să decretați stare de urgență pentru sărbătorile de iarnă?
Nu am luat în calcul un astfel de demers. Dar nu cred că sărbătorile de iarnă vor fi ca în alți ani, se va putea călători mult mai greu în străinătate. Cred că anul acest ne vom întoarce la sărbătoarea în și cu familia
TVR: A avut loc dialogul între guvern și Patriarhie? Ar putea avea BOR un alt tip de mesaj?
Eu cred că e nevoie de aprofundarea dialogului între părți și la o colaborare în interesul românilor, indiferent de religia practică
Libertatea: Ați fost vreoadtă acționar, ca primar, la o firmă care a făcut afaceri cu Primăria?
Iohannis: Nu am fost niciodată acționar.
Libertatea: Medicul Virgil Musta este și acționar la o clinică privată, care le ia bani oamenilor pentru teste, dar le prelucrează la spitalul de stat. Niciuna dintre instituții nu a făcut public contractul. Care e opinia dvs?
Dacă există o incompatibilitate, ea trebuie găsită de instituțiile în drept. Dacă aveți probe sau suspiciuni, vă încurajez să le dați mai departe.